Colin Whitfield, expat: “Românii au destule calități, așa că ar trebui să aibă mai multă încredere în ei!”

Colin Whitfield, un om de afaceri grec-englez-spaniol-filipinez care trăiește de șase ani în România, are, la numai 29 de ani, o experiență profesională impresionantă. Obișnuit, încă din copilărie, cu un mediu multicultural și provenind dintr-o familie cu origini întinse din Europa până în Asia, Colin a ales să facă afaceri în România. După ce a investit în imobiliare și în agricultură, a pus bazele unei companii de software, BrandUP și, mai mult, și-a întemeiat aici o familie, fiind căsătorit cu o româncă. Nu duce dorul Greciei și nu și-ar dori să facă afaceri în nicio altă țară, fiind convins că în România există destule oportunități de afaceri.

Colin a povestit, pentru PortalHR, cum se simte ca expat în România, care a fost prima reacție când a sosit în țara noastră și cum se lucrează cu românii.

Descrie-mi experiența ta profesională și spune-mi cum ai ajuns să lucrezi în România.

Am crescut în Grecia, tatăl meu este pe jumătate grec și jumătate englez (mama lui este grecoaică), iar mama mea este de origine spaniolă și filipineză. Așadar, am trăit mereu într-un mediu multicultural și aș putea spune că acesta este punctul meu de reper. Am urmat facultatea în Kent, Marea Britanie, unde, din nou, am făcut parte dintr-o comunitate internațională, așa că sunt obișnuit cu oameni provenind din culturi diferite. La Universitatea din Kent am studiat Filosofia, gândindu-mă că o să aleg alt drum decât tatăl meu, care este om de afaceri. Am văzut, în cazul său, ce înseamnă mediul afacerilor, câtă presiune este și nu pot să spun că nu îmi plăcea, dar mă gândeam, la începutul facultății, că nu aș vrea să intru în afaceri și să am stilul de viață intens al tatălui meu. Dar, în mod ironic, atunci când am început să studiez filosofia, am devenit interesat de business, așa că am urmat și un curs postuniversitar de International Business Management, după care m-am angajat, tot în Kent, aproape de Londra, în contabilitate. Nu știu de ce am ales acest domeniu, pentru că nu mă atrăgea deloc. Probabil că mă gândeam la faptul că mă va ajuta să mă pregătesc să devin antreprenor – pentru că aici îmi doream, de fapt, să ajung și mă așteptam ca experiența în contabilitate să îmi folosească. Până la urmă, s-a dovedit a nu fi o idee inspirată. Mi-am dat seama că nu îmi plăcea absolut deloc contabilitatea!

De ce nu te atrăgea?

Am învățat multe lucruri folositoare la vremea aceea, dar, la un moment dat, mi-am dat seama că a lucra cu cifrele este atât de plictisitor! Înotdeauna mi-am dorit să lucrez cu oamenii, să fiu aproape de ei, așa că am spus: gata, nu mai vreau să fac asta! Chiar în acea perioadă a venit tatăl meu la mine, în Kent, și mi-a propus să vin cu el în România, ca să investim în afaceri imobiliare. Asta era în 2006 și am venit amândoi aici, pentru a vedea ce oportunități există.

De ce tocmai în România?

Din multe motive. Tatăl meu a lucrat 35 de ani în shipping – o industrie specifică Greciei -, iar în România erau, la vremea respectivă, mulți greci care se ocupau de transportul naval. Știam că românii și grecii au multe trăsături în comun, ca popoare, așa că aici ne-am simțit în largul nostru încă de la început. Ulterior, am descoperit că, în realitate, există mult mai multe similarități între popoarele noastre! Pe lângă toate acestea, România se pregătea să intre în Uniunea Europeană, iar noi asistasem, deja, la progresele pe care le făcuse Grecia ca urmare a integrării europene, la boom-ul economic și bănuiam că România va urma aceiași pași.

Am venit, așadar, aici în 2006 și ne-am ocupat de investiții imobiliare, având drept clienți oameni de afaceri din domeniul transporturilor navale. După un an, lucrurile mergeau foarte bine și, ca urmare, am decis să ne deschidem propriul birou în România.

Ne gândeam să investim în continuare în imobiliare, dar urmăream și alte oportunități – agricultură (ferme), construirea unor cămine pentru studenți și altele. Însă, între timp, în 2008 a venit criza. Așa că a trebuit să mă gândesc la alte variante de a găsi investitori. M-am orientat către mediul online și am pus bazele companiei pe care o am și acum: BrandUP. Atunci când am înființat compania era, mai degrabă, un instrument de marketing menit să îmi susțină activitatea de investitor. Însă, pe parcurs, BrandUP a început să se dezvolte din ce în ce mai mult, să devină tot mai importantă. Dacă, la început, lucram pentru companii mai mici, după o vreme au început să vină către noi clienți tot mai importanți, precum Samsung, Gerovital, Heidi Chocolate sau Lidl.

Ce faci, exact, în momentul de față?

În prezent, piața românească de marketing digital este foarte competitivă, însă o mare parte a business-ului meu se desfășoară și în Marea Britanie și Grecia. Acum un an și jumătate am început să lucrez pentru câteva agenții din Marea Britanie, unde am realizat câteva proiecte importante. Așa am reușit să ne implicăm tot mai mult în software development – domeniu care ne interesează din ce în ce mai mult și în care, trebuie să spun, românii au un rol extraordinar. Deci, în acest moment, pe lângă partea de creație, pentru piața românească, BrandUP se ocupă și de dezvoltarea de software pentru clienții din Marea Britanie. Am lansat, acum câteva luni, un proiect important, pentru o companie din Anglia – Quixel.tv, o aplicație revoluționară, dedicată distribuției și managementului conținutului video online. Nu cred că această platformă ar fi avut șanse să fie dezvoltată în multe alte locuri decât în România, și spun asta gândindu-mă la oamenii extrem de talentați – aș putea spune, chiar, geniali! – din echipa mea. Am toată admirația pentru români când vine vorba despre software developers.

“Românii au un nivel de instruire ridicat și vorbesc limbi străine”

Nu este pentru prima dată când aud această afirmație venind din partea unui expat, așa că încep să-i dau crezare. Știm, cu toții, situația actuală din învățământul românesc, însă, dacă ne referim la generațiile actuale de programatori, se pare că școala românească a făcut o treabă bună. Colin vorbește foarte frumos despre tinerii programatori din România și este de părere că ar trebui să ne mândrim cu aceștia și, mai ales, să îi împiedicăm să plece în străinătate!

Colin și familia

Aceeași impresie pe care încă o am: românii au un nivel mediu de educație mai ridicat decât britanicii sau grecii.

Cum așa? Mai ridicat decât englezii?

Da. În Marea Britanie sunt cele mai bune universități din lume, dar numărul englezilor care ajung să studieze acolo nu este foarte mare. În România, nivelul mediu de instruire este mai ridicat. Și mai e ceva: britanicii vorbesc doar engleza, puțini știu limbi străine și acest lucru se poate transforma într-o anumită “lene”. Destul de mulți români știu engleza, dar și alte limbi străine. De aceea cred că românii sunt instruiți, au avantajul că vorbesc limbi străine, iar tinerii au un anume spirit antreprenorial, au voință. Când am venit prima oară aici, în 2006-2007, oamenii erau foarte entuziaști, erau gata să își asume riscuri, să facă ceva. Am mai văzut, însă, și o față mai puțin plăcută a României: relațiile, nepotismul – lucruri care reduc competitivitatea. Este adevărat, același tip de nepotism există și în Grecia, motiv pentru care eram obișnut cu acest stil și știam cum să îl abordez.

Ai adus vorba despre nepotism și corupție – ai putea să faci, te rog, o comparație între România și Anglia?

Eu cred că aproape peste tot există corupție. Ea se manifestă și în Marea Britanie sau SUA, dar la alte nivele și mult mai discret. Ceea ce este preferabil, pentru că, cel puțin, oamenii își imaginează că trăiesc într-un sistem onest, și asta se reflectă în nivelul lor de trai, în obiceiurile de cumpărare, felul în care își cheltuiesc banii și alegerile pe care le fac în general și în afaceri. În România, așa cum vedem zilnic, în presă, populația e nemulțumită, iar această insatisfacție este unul dintre motivele pentru care românii au o atitudine negativă față de țara lor.

Am să îți dau un alt exemplu: Polonia, a cărei populație este mult mai naționalistă decât cea a României, acolo oamenii cred în valorile naționale, iar un polonez va alege să cumpere în primul rând un produs fabricat la el în țară, decât unul internațional. Pe când în România lucrurile stau invers – eu cred că oamenii nu sunt atașați de valorile naționale, prin urmare preferă să cumpere produse internaționale, în detrimentul celor locale. Probabil că este vorba și de o lipsă de încredere, dar cred că românii nu au o mândrie națională, nu au o viziune asupra viitorului propriei țări, și cred că ea ar trebui să vină, în pimul rând, din partea clasei politice. Lucrurile pot fi îmbunătățite în această direcție și am convingerea că românii pot găsi domenii în care să fie un real exemplu atât pentru țara lor, cât și pentru restul lumii. Eu sper ca software-ul să fie unul dintre aceste domenii! Este misiunea mea pe termen lung. Mai avem încă multe de făcut, ca și companie, dar pariul meu este să arăt tuturor cât de buni programatori sunt românii! Se știe, deja, că la Google sau Microsoft sunt foarte mulți români buni. Pe de altă parte, îmi displace faptul că mulți români părăsesc țara, pentru a lucra în companii străine.

Da, este o adevărată problemă!

Așa este, și suport și eu consecințele, ca om de afaceri, pentru că și firma mea concurează, în ceea ce privește angajații talentați, cu companii precum Google, Microsoft și altele. Tocmai am pierdut un programator foarte bun, care a plecat la o multinațională, cu perspective de a lucra în străinătate. Deci aceasta este marea mea bătălie în industrie, vreau să pot arăta acestei țări, dar și lumii întregi, cât de buni sunt românii în programare și faptul că pot fi la fel de buni și aici, în companii românești – pentru că noi asta suntem, o companie românească.

Românilor le lipsește experiența în business

Colin crede că românii sunt inteligenți, au spirit antreprenorial, știu să găsească soluții și să repereze oportunități. Însă, mai spune el, le lipsește experiența în afaceri și anumite deprinderi legate de eticheta de business, și de aptitudinile de comunicare. Este, totuși, explicabil, dacă ținem seama de istoria recentă a României și de economia noastră fragilă. Colin a mai atins un subiect pe cât de delicat, pe atât de important: a întâlnit și români care își manifestă homofobia, rasismul sau misoginismul în mediile de business. În afaceri, aceste manifestări nu arată prea bine, mai ales în fața partenerilor străini și românii ar trebui avanseze și din acest punct de vedere. Fiecare este liber să aibă propriile opinii, dar partenerii străini nu agreează exprimarea lor în mediul de afaceri.

Dacă ar fi să alegi trei calități și trei defecte ale românilor, care ar fi acestea?

Am să-ți redau vorbele unei cunoștințe, ale unui român care locuiește în străinătate de mulți ani. El mi-a spus că românii sunt foarte inteligenți, au multe calități, însă nu au destulă experiență în afaceri, uneori nu știu cum să se poarte în mediul de business. De asemenea, și din punct  de vedere emoțional, au tendința de a se comporta precum adolescenții: să își urmărească strict propriul interes, să nu colaboreze constructiv. În compania mea am evitat acest aspect, pentru că am impus o anumită cultură. Însă văd acest gen de comportament atunci când întâlnesc alți oameni de afaceri români care se gândesc la propriul lor scop, nu au o viziune de ansamblu.

Ca să-ți răspund la întrebare, calitățile românilor sunt, cum am spus și mai înainte, faptul că tinerii au extraordinar de mult potențial, sunt înzestrați din punct de vedere tehnic și învață foarte repede, cunosc limbi străine. De asemenea, am observat spiritul antreprenorial al românilor, care știu să pătrundă în miezul problemei, să găsească rapid soluții, să treacă peste obstacole.

În ceea ce privește punctele slabe, cred că există o anumită lipsă de încredere reciprocă, între indivizi – și e păcat, pentru că în felul acesta nu progresezi, nu duci lucrurile la bun sfârșit. Uneori românii nu au nici încredere în ei înșiși, deși ar trebui să aibă, pentru că sunt foarte capabili. Și aici aș mai adăuga ceva, ce am observat încă de când am venit aici: anumite persoane își manifestă homofobia, rasismul sau misoginismul în mediile de business. În afaceri, aceste manifestări nu arată prea bine, mai ales în fața partenerilor străini. Românii ar trebui avanseze din acest punct de vedere. Fiecare este liber să aibă propriile opinii, dar partenerii străini nu agreează exprimarea lor în mediul de afaceri.

Ai pomenit de cultura companiei tale – ce înseamnă, mai precis, cum ai descrie această cultură de companie?

În general, sunt o persoană empatică și încerc să construiesc la fel și cultura companiei. Cum spuneam, cei cu care lucrez sunt foarte tineri și am observat că tinerii români sunt destul de reticenți față de stilul învechit, ierarhic, de management, așa că țin seama de acest lucru. Luăm deciziile împreună și încerc să păstrez un mediu cât mai dinamic.

Care este stilul tău de management?

Sunt CEO-ul companiei BrandUP și, alături de mine, se mai află un tânăr român de 25 de ani, care este Technology Director (Constantin „Dinu” Dumitrescu) și un Project Manager (Dragos Dican), de asemenea un tânăr român. Ei sunt oamenii-cheie și luăm deciziile împreună, colaborăm strâns și le place acest mod de lucru, pentru că au destul de multă libertate. Acesta este, așadar, stilul meu, le las oamenilor libertatea de a lua anumite decizii și, pe termen lung, este benefic, pentru că oamenii se dezvoltă, devin din ce în ce mai capabili, business-ul nu depinde în totalitate de mine și, astfel, am și eu, la rândul meu, libertatea de a mă ocupa de strategie și dezvoltare.

Cultura companiei noastre este antreprenorială, orientată în jurul ideii că este afacerea noastră. Eu o reprezint, îmi doresc să oferim clienților cele mai bune rezultate și să am o privire de ansamblu asupra business-ului, dar nu avem o organizație de tip ierarhic. Avem reguli, luăm decizii, dar colaborăm permanent.

Ți-a fost greu să găsești, în România, oameni potriviți pentru business-ul tău?

Mă bazez, în general, destul de mult pe propriile mele instincte. Metodele de recrutare sunt unul dintre punctele noastre forte, și spun asta pentru că am reușit să alcătuim una dintre cele mai performante echipe de programatori din România. Este adevărat, mai trebuie să dovedim asta și prin rezultate, dar în ceea ce privește calitățile oamenilor din companie – toți sunt extrem de talentați. Și pot spune că totul începe încă din faza de recrutare: în anunțul de angajare – pe care l-am scris eu însumi – încerc să explic cât mai pe larg despre ce tip de post este vorba, care este cultura companiei, încercând să atrag oamenii potriviți, adică pe aceia interesați, mai degrabă, de activitatea pe care urmează să o desfășoare, decât de funcție. De-a lungul procestului de recrutare încerc să le vorbesc candidaților despre proiectele firmei, să le ofer o viziune asupra muncii pe care urmează să o desfășoare, asupra companiei. Sistemul funcționează, oamenii răspund foarte bine. Apoi, avem niște teste tehnice specifice, în programare, și țin seama și de clasificarea rolurilor în echipă identificată de Belbin. Încerc, încă din primele faze, să descopăr aceste roluri, în funcție de trăsăturile fiecărui candidat (Formatorul, Coordonatorul, Implementatorul, Coechipierul etc.), pentru că este extrem de importantă chimia din interiorul echipei. Mă implic, deci, direct în procesul de recutare.

Din câți oameni este formată echipa ta?

În total sunt 10 la biroul din București, dintre care șase programatori. Sunt, toți, foarte tineri, vârsta maximă este 25 de ani!

Își face planuri pe termen lung în România

Căsătorit cu o româncă, CEO al unei companii ambițioase și obișnuit cu stilul de viață din România, Colin are de gând să stea ani buni în țara noastră. Nu l-a dat gata nici traficul, nici mizeria, cerșetorii, birocrația, criza economică sau problemele din politică. Are planuri mari și este chiar optimist în ceea ce privește viitorul țării noastre, mai ales dacă ne raportăm la generația tânără. Sfatul său? Să nu ne mai lăsăm copleșiți de situația politică și să mergem înainte, pe drumul nostru. Și să avem mai multă încredere în România, ca națiune, în valorile naționale.

Plănuiești să rămâni în țara noastră în următorii ani?

Absolut. Mi-am întemeiat o familie aici și am de gând să rămân, să lucrez în software, să dezvolt tot mai mult propriile noastre produse. Cum spuneam, în România sunt foarte mulți programatori talentați, iar competiția va fi tot mai mare, cu atât mai mult cu cât marile companii de IT se îndreaptă către programatorii români.

Dar îți place să trăiești în România? Nu ai zile în care te saturi de trafic, de mizerie, cerșetori și alte asemenea lucruri?

Îmi place să trăiesc aici, nu uita că am crescut în Grecia, unde, în anii ‘80-‘90, în perioada de tranziție, era cam la fel. Așa că sunt obișnuit cu lucrurile despre care vorbești.

Este greu să fii antreprenor în România?

Nu, nu cred că este greu. Și dacă te referi la birocrație, sistemul de taxe și impozite sau clasa politică – nici în alte țări nu este mult mai bine. În Grecia, de exemplu, sistemul de taxe se schimbă acum de la o zi la alta, este incredibil. Așa că, din acest punct de vedere, în România este chiar mai bine! În Marea Britanie piața este foarte stabilă și e foarte greu să pătrunzi acolo. În România sunt mai multe oportunități, așa că nu mi se pare greu să fii antreprenor aici.

Chiar crezi că există oportunități de business în România?

Da, chiar cred asta, sunt convins că în România se pot pune bazele unor afaceri pe termen lung. Însă ceea ce lipsește este o viziune unitară și o strategie pe termen lung.

Ce crezi că îi așteaptă pe români în următorii doi ani?

Lumea nu a scăpat, încă, de criza economică. Părerea mea este că România depinde foarte mult de zona Euro și că va trece, în următorii doi-trei ani, printr-o perioadă de refacere lentă.

Ce planuri ai pentru următorii cinci ani?

Intenționez să mă îndrept către piețe internaționale și vrem să ne creăm, ca și companie, propriile noastre tehnologii. În momentul de față suntem într-o etapă de cercetare și dezvoltare și sper să lansăm produsele proprii într-un an sau doi. Ne dorim să devenim, dintr-o companie furnizoare de servicii, una care să creeze propriile produse. Suntem în faza de început, din acest punct de vedere, dar creștem. Următorii ani vor aduce așadar, o mulțime de provocări!

Deci plănuiești să rămâi în România. Nu-ți este dor de Grecia? Dacă economia ar merge strună acolo, nu ți-ai dori să lucrezi în Grecia?

Nu, pentru că prefer piețele emergente, așa cum este și România. Nu îmi doresc să lucrez în Grecia, drumul meu este aici.

Și, ca o concluzie, aș vrea să îi încurajez pe români să aibă mai multă încredere în ei înșiși, pentru că au toate motivele. Și chiar să creadă în valorile naționale, pentru că, astfel, vor avea mai mult succes. Știu că nu este ușor, dar eu sunt o persoană pozitivă, în general, și nu mă las influențat de politică, merg înainte pe drumul meu. Aș vrea ca și românii să gândească așa: de acord, situația în țară este grea, clasa politică nu o face mai ușoară, dar nu las această stare de fapt să mă influențeze. Sper ca românii să se concentreze asupra oportunităților pe care le au aici, în țară și să devină oameni de afaceri cât mai pricepuți și mai rafinați, pentru că sunt foarte inteligenți și învață rapid.