Companiile din România și social media
Dacă vi se pare că povestea asta despre social media și impactul ei asupra organizațiilor este mai degrabă un moft, poate că statistici concrete despre cum folosesc companiile din România social media (pentru branding, promovare, comunicare etc.) ar putea să vă convingă să vedeți lucrurile diferit.
Un articol recent de pe Manafu.ro pune la dispoziție exact acest gen de date și, fiind susținători ai utilizării acestor rețele și în resurse umane, nu puteam să nu vi-l recomandăm. Datele provin dintr-un studiu făcut de Gfk anul trecut și urmăresc ce instrumente se folosesc (în mod programat, ca parte a unei strategii), dar și care este scopul campaniilor.
Iată și câteva din observațiile/concluziile noastre:
1. Facebook continuă să fie în top atunci când vine vorba de o strategie social media.
2. În mod neașteptat, LinkedIn este abia pe locul 6, după forumuri de discuții, Google +, Youtube și bloguri independente.
3. Conceptul de blog al unui angajat începe să fie văzut efectiv ca instrument de comunicare și la noi.
4. Scopul campaniilor este foarte mult axat pe calitatea relației organizație/client (de unde și o posibilă extrapolare, credem noi, către ideea de dezvoltare de comunitate de fani, cu impact direct în zona managementului comunităților de talente despre importanța cărora pentru succesul strategiilor de HR am mai vorbit.)
Află mai multe detalii în articolul Cum folosesc social media companiile din Romania.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam