Prima remarcă ar fi – pe scurt – cu greu. 🙂 Nu cred să fie om (onest cu propria persoană) care să nu işi amintească de vreun travaliu decizional care i-a scos peri albi. Să fie oare stânga sau să fie dreapta? Cum voi trăi cu mine dacă în loc stânga mai bine ar fi fost să fie dreapta? Şi oare ştiu tot ce am nevoie să fac la dreapta informat destul? Şi ce să fac când unii mă sfătuiesc să o apuc la dreapta, iar alţii în direcţia opusă?
Marea problemă cu decizia e faptul că nu poti şti dacă e bună decât după ce-ai luat-o şi acţionezi în consecinţă. Nu înteleg prin asta că a încerca să îţi imaginezi (vezi să prevezi) urmările n-ar fi un lucru de folos. E evident util să intuieşti pe baza experienţelor trecute sau a cunoştinţelor acumulate cam ce-ar putea aduce pe viitor decizia prezentă. Risc controlat adică. Doar că e tot la fel de-adevărat că nu ai să poti şti (ci doar imagina) exact ce-o să se întâmple. Asta (adică să ştii cu siguranţă) va deveni posibil doar după ce decizia se naşte şi face primii paşi prin lume.
Să incercăm un exerciţiu. Să estimăm rapid cam cât la sută dintre deciziile tale de până acum au fost corecte. Majoritatea? Probabil da. Şi chiar dacă înclin să crezi că totuşi au mai fost şi dintre cele “nu chiar bune” printe ele care a fost impactul lor in primă fază şi cât ai reuşit să corectezi din el (cât din efectul de la început îţi mai încurcă viaţa astăzi)? Şi oare ce ai învăţat din ele?
Fapt este că, orice aş încerca să fac, nu voi putea aduce în lume doar perfecţiune. In plus, poate paradoxal, deciziile mai puţin “deştepte” sunt purtătoare de… deşteptăciune (au o valoare însemnată în procesul meu de învaţare).
Pentru că da, decizia nu vine pe lume neapărat perfectă, dar eu, cel care am decis, am posibilitatea să corectez ce nu-mi convine, pot fi flexibil si atent, dispus să ma adaptez la eventualele corecţii necesare. Şi e firesc aşa, pentru că eu decid acum ceva ce se va derula în viitor.
Şapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]
DetaliiRaluca Burghelea este noul Country Managing Director al Accenture România. Raluca și-a început cariera la Accenture în anul 2007, iar în prezent este Managing Director al Accenture Operations în România, rol pe care îl va păstra. În calitate de Operations Lead, ea a jucat un rol esențial în dezvoltarea activității locale din România în 6 […]
DetaliiPe 30 septembrie și 1 octombrie, la Sala Palatului din București, va avea loc IUF – The International University Fair, cel mai important eveniment educațional din Sud-Estul Europei. Reprezentanții universităților din 12 țări vor prezenta elevilor de liceu și studenților programele de licență, masterat și facilitățile la care pot avea acces (burse, surse de finanţare, […]
DetaliiZona micilor întreprinzători din România este, în mod tradițional, una extrem de dinamică, zeci de mii de SRL-uri fiind înființate în fiecare an. De la începutul anului și până în prezent peste 56.000 de SRL-uri noi au fost înregistrate, potrivit datelor publicate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC), în timp ce procentul firmelor nou […]
Detalii