Secțiune susținută de

De ce să îți începi cariera cu un internship

Portal HR \ Opinia consultantului \ De ce să îți începi cariera cu un internship

Cu toții cunoaștem fenomenul studentului sau al tânărului absolvent de facultate (am fost și noi acolo, evident) care își dorește să devină manager de firmă la al doilea job sau team leader într-o multinațională de la primul job. Și dacă se poate ca totul să se întample cât mai rapid și pachetul salarial să fie cât mai mare, ar fi și mai bine.

Bineînțeles, sunt cazuri când astfel de scenarii se adeveresc, însă în mod normal realitatea este puțin diferită, iar drumul parcurs pentru a urca pe scările ierarhice ale firmelor mai mici, mai mari sau ale multinaționalelor este destul de anevoios.

Se spune că orice început este important pentru că indică felul în care vei termina, iar din perspectiva unui început de carieră să faci un internship este o practică din ce în ce mai îmbrățișată și chiar de curând recunoscută și de către legislația română (citește aici articolul despre legea stagiului).

Motivele pentru care să îți începi cariera printr-un stagiu de practică sunt multiple. Dintre acestea pot enumera:

1. Șansa de a lucra în domeniul de interes și de a înțege ce se întâmplă exact în activitățile zilnice

Teoria este destul de cuprinzătoare și bine elaborată, însă, spre exemplu, a citi despre cum se face un interviu și efectiv a ține un interviu, este foarte diferit. Pe de altă parte, majoritatea internshipurilor sunt bine structurate (companiile știind clar care sunt responsabilitățile unui stagiar și care sunt așteptările față de el), așadar pe lângă accesul oferit către învățarea practică, făcând un internship un tânăr poate experimenta mediul de lucru, munca în echipă, mentorshipul având în vedere că în multe cazuri au asignați mentori de la începutul stagiului și până la sfarșit, precum și nivelul de presiune care există, ce perspective de viitor îți oferă acel domeniu, etc.

2. Acces la o rețea de contacte

Este adevărat că trăim într-o lume foarte conectată și faptul că există atâtea rețele de socializare ne aduce lumea la picioare într-un fel, însă mereu constituie un avantaj să știi mai multe persoane și mai ales din domeniul tău de lucru. Și știți cum este, niciodată nu știi când unul dintre colegii pe care i-ai avut in timpul stagiului de practică îți va deveni coleg la un viitor job, partener de afaceri, membru al echipei pe care o conduci sau chiar șef.

 3. Devii mai independent și mai responsabil pentru sine

De cele mai multe ori, printr-un internship se câștigă primii bani făcuți din domeniu de carieră ales (nu considerăm joburile de vară sau diferitele promoții ca experiențe din domeniul de carieră pentru care sunt necesare studii superioare). Cu primul câștig salarial, deși de intern, începi să simți valoarea care ți se acordă din partea companiei pentru munca pe care o realizezi, precum și faptul că nu este neapărat ușor să devenii independent și să îți poți permite financiar tot ce îți dorești prin eforturi proprii. În contextul în care un internship se întâmplă și în afara orașului de rezidență, gradul de responsabilitate de sine va crește și mai mult.

 4. Înveți cum lucrează de fapt o companie

Înveți mai mult decât că fiecare companie există ca să facă profit și că în fiecare organizație există o anumită structură ierarhică. Printr-un stagiu de practică începi să înțegi care este contribuția fiecărui departament, care este contribuția ariei tale și a jobului tău la obiectivul final al companiei, de ce anume s-a înființat acea entitate, care sunt strategiile adoptate ca scopul existenței să fie atins și multe alte informații în funcție de mărimea instituției, domeniul de activitate, poziția pe piață, etc.

5. Maniere și multe practici de tipul ”how to”

Cu toții începem învățecei și neexperimentați, internshipul oferă acel cadru în care se pot forma comportamente, se pot crea standarde, modalități de abordare și multe puncte de referință. La fel, aici este locul unde principiile practice de lucru se definesc și capătă o formă clară prin implementare.  Dacă experiența de internship a fost atât de satisfăcătoare și plină de învățăminte, ea poate servi ca bază solidă pentru o cariera începută în domeniul respectiv. 

 6. Asigurarea unui job într-o companie preferată

De cele mai multe ori companiile deschid poziții de internship cu scopul de atrage cei mai talentați tineri pentru ca ulterior aceștia să devină angajați ai companiei. Această absorbție în companie este condiționată de anumiți factori precum performanța stagiarului, nivelul de înțelegere a businessului și asimilarea de noi concepte, existența unei poziții potrivite în cadrul companiei în momentul terminării stagiului, etc., însă preponderent deznodamântului unui internship este angajarea în acea companie.

Acestea sunt unele dintre multele motive pentru care un internship poate fi modalitatea perfectă prin care un student sau un tânăr absolvent își poate începe cariera într-un domeniu mult dorit.

Voi ați încercat un internship? Cum a fost?

Data articol: aprilie 2, 2014

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam