De ce trișăm

În urmă cu ceva vreme, Cristi Ariton pleda pe PortalHR pentru re-moralizarea mediului de lucru. Unul dintre argumente era acela că moralitatea la locul de muncă este primul factor în consolidarea brandului de angajator (sau, dacă doriți, a brandului de talente) și asta pentru că, din păcate sau din fericire, veștile proaste circulă repede (atât în organizație cât și în piață).

Ne-am adus aminte de acest subiect citind un articol de pe NewYorker.com despre psihologia trișatului. Sigur, primul lucru la care ne gândim atunci când auzim de trișat sunt jocurile de noroc. La fel, atunci când vorbim despre copiat, gândul ne duce în mod firesc la mediul școlar și mai puțin la contextul organizațional. De altfel, articolul despre care vorbeam mai sus chiar pornește analiza de la acest context, al examenelor, și detaliază câteva din descoperirile cercetătorilor care s-au ocupat de studierea fenomenului.

În opinia noastră, însă, subiectul „trișatului” este cât se poate de valabil și când ne gândim la cultura organizațională, la etica profesională, la moralitatea mediului de lucru, motiv pentru care vă propunem azi o incursiune în acest fenomen a cărui înțelegere ne poate ajuta (individual dar și organizațional) să re-moralizăm munca.

Pentru început, vestea proastă este că, așa cum un student știe să copieze dar decizia de a copia sau nu depinde de o serie de factori mai mult sau mai puțin conștienți, și angajații știu (cel puțin la nivel teoretic) care sunt modalitățile prin care pot „copia” munca sau ideile altuia, își pot asuma merite care nu sunt ale lor sau pot funcționa pe principiul „copy/paste” pentru a-și face viața mai ușoară. Ce ne face să trișăm sau, din contră, să acționăm etic atunci când suntem puși în situații limită (termene nerealiste, proiecte ratate, amenințarea pierderii locului de muncă etc) este probabil rezultatul unei ecuații complexe în care intervin factori precum: educația, cultura și obiceiurile (de acasă dar și organizaționale).

În timp, psihologii au emis diverse teorii despre motivele pentru care trișăm (sau nu):

– Lawrence Kohlberg a afirmat că decizia de a trișa este controlată de nivelul nostru de dezvoltare din punct de vedere moral. Teoretic, cu cât gradul de maturizare este mai mare, cu atât este mai puțin probabil să trișăm (fie că este vorba de școală sau de muncă în general).

– George Loewenstein, psiholog și economist, a propus în 1996 o explicație mult mai pragmatică a motivelor pentru care oamenii trișează. În opinia sa, oamenii pun în balanță beneficiile unei acțiuni lipsite de etică și costurile/consecințele acesteia, decizia fiind luată în funcție de rezultat.

– O explicație mai emoțională a fenomenului a venit de la David Messick și Max Bazerman care au explicat că trișatul este rezultatul unui proces care presupune 3 tipuri de argumente: percepția noastră despre lume, percepția noastră despre oameni și percepția despre noi înșine. Max Bazerman a clarificat apoi această explicație adăugând că, de fapt, decizia de a trișa sau nu este luată la un nivel subconștient și că e puțin probabil să conștientizăm forțele care o guvernează.

Concluzia este cel puțin îngrijorătoare. Dacă nu putem controla acest impuls, ce este de făcut?

Totuși, știința modernă ne mai dă o speranță. Astfel, studiile de laborator făcute pentru a analiza contextele care favorizează această acțiune au ajuns la câteva concluzii cel puțin interesante:

– Trisăm mai mult când e mai întuneric. Cu cât lumina dintr-o încăpere este mai scăzută, cu atât este mai probabil ca cei care dau un examen în încăperea respectivă să trișeze. Intensitatea luminii pare să creeze iluzia de anonimitate.

– Trișăm mai mult atunci când mediul este mai murdar. Da, ați citit corect. Este vorba efectiv despre murdărie fizică, despre gunoi. 🙁

– Trișăm atunci când nu considerăm că consecințele acțiunilor noastre au un impact atât de mare.

– Avem tendința să trișăm mai mult atunci când ni se spune că acțiunile noastre sunt dictate de gene și mediul în care lucrăm și când suntem convinși că nu există de fapt libertate de acțiune sau voință proprie.

– Impulsul de a trișa este mai mare atunci când ne asumăm o postură de forță. (Dacă ne gândim ce consecințe are acest aspect la nivel de management sau leadership, nevoia de a re-moraliza mediul de lucru este cu atât mai evidentă.)

– Un studiu recent arată că, din păcate, întregul sistem de valori sociale în care trăim favorizează trișatul. Astfel, educația și cultura dezvoltă o viziune competitivă despre viață și muncă care, la rândul ei, duce la apariția comportamentelor lipsite de etică , comportamente al căror singur obiectiv este promovarea propriei persoane. Astfel, tot ceea ce presupune orientarea pe rezultat mai degrabă decât pe profesionalism favorizează trișatul. (Dacă ar fi să avem în vedere doar această concluzie, tot ar fi suficient ca să ne punem serios problema dacă nu cumva sistemele noastre de competențe și valori sunt, de fapt, eronate, dacă nu cumva căutăm profile care nu vor face decât să crească nocivitatea mediului de lucru.)

– Nu în ultimul rând, trișăm atunci când suntem obosiți (nedormiți, stresați etc.). Încă un motiv pentru care ideea de downshifting nu ar trebui să fie considerată un moft.

Toate aceste explicații ale modului în care trișăm sau ale factorilor care favorizează trișatul fac mai mult decât să arunce lumină asupra unui fenomen. În opinia noastră, ele ne arată drumul către soluții.

Dacă subiectul vi se pare interesant, urmăriți și partea a doua, Cum să nu trișăm, săptămâna viitoare pe PortalHR.

Aflați mai multe despre acest subiect citind tot articolul Inside the Cheater’s Mind de pe NewYorker.com.