Dincolo de auto-motivare
Cât timp trece de la momentul când visezi până la momentul când acționezi pentru visul tău? Cât de mult te preocupi de planificarea atingerii visului tău? De ce ai avea nevoie acum pentru ca visul tău să devină realitate?
Coaching Support Group revine oficial din vacanța de vară și ne face o invitație specială la evenimentul de joi, 12 septembrie, când ne-au pregătit o surpriză pe măsura reluării întâlnirilor lunare cu care ne-au obișnuit. Au deosebita plăcere să îl prezinte pe invitatul întâlnirii de joi, Andrei Roșu – manager de top în multinațională de 11 ani, atlet de anduranță (ultra maraton și ultra triatlon) înscris deja în Cartea Recordurilor pentru „Timpul cel mai rapid de alergare a 7 maratoane și 7 ultramaratoane pe 7 continente” și tată adorabil a 2 copii fericiți.
Împreună cu Andrei vom împărtăși lucruri simple pe care le putem face pentru:
– alegerea și atingerea obiectivelor;
– declanșarea procesului de schimbare;
– construirea de obiceiuri care să ne ajute pe termen lung.
Așadar nu amâna înscrierea la evenimentul din 12 septembrie și te vei găsi cu un pas mai aproape de realizarea visului tău!
Iar pentru succesul tău, vei găsi resurse nelimitate în cadrul grupurilor MasterMind din partea a doua a evenimentului sau vei putea beneficia de o ședință de coaching gratuită!
Cu o vechime de aproape patru ani în România, grupul lunar de coaching din Bucuresti, inițiativa scolii de coaching Noble Manhattan este coordonat de Alina Buzatu, Coach Support Leader și echipa formată din: Lorena Cioroianu (PR Manager), Anca Tomoroga(IT Manager), Oana Mihailescu (Education Manager), Cristina Eremia (Talks Manager),Elena Dobre (Sergent at Arms), Monica Chiper (Secretary).
Grupul se adresează practicantilor de coaching: persoane care urmează o formare in coaching sau au finalizat deja o scoală de coaching, dar si celor care vor sa afle mai multe despre coaching sau vor să beneficieze de o ședință de coaching gratuită si să participe la grupurile MasterMind.
Programul evenimentului este:
18:30-18:45: Înregistrarea participanților în cadrul evenimentului
18:45-19:00: Introducere invitat și prezentarea echipei Coaching Support Group
19:00-20:00: Sesiune de discuții, invitat Andrei Rosu
20:00-21:00: Activități: Sesiuni de coaching gratuite oferite invitatilor/Grup Master Mind.
Înregistrarea se face doar pe bază de inscriere prin formularul de participare și implică un cost de 20 RON! Numărul de locuri este limitat.
Adresa: Libraria Bastilia, Piața Romană, nr. 5
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam