Domeniile care atrag generația 18–24 de ani
Peste 1,2 milioane de aplicări din partea candidaților cu vârste între 18 și 24 de ani au fost înregistrate de la începutul anului pe eJobs, în creștere cu aproape 30% față de aceeași perioadă din 2025, potrivit datelor platformei de recrutare.
Evoluția apare într-un context tensionat pentru piața muncii, în care România înregistrează cea mai ridicată rată a șomajului în rândul tinerilor sub 25 de ani din Uniunea Europeană, de 28,2%, aproape dublu față de media europeană.
„Interesul candidaților foarte tineri pentru joburi este în creștere, iar integrarea lor pe piața muncii devine mai dificilă, pe fondul automatizării sarcinilor entry level”, explică Bogdan Badea, CEO eJobs.
Pentru a-și crește șansele de angajare, tinerii se orientează către domeniile care generează un volum ridicat de roluri entry level. Retailul, serviciile, turismul și zona de call-center sau BPO concentrează cele mai multe aplicări, alături de sectorul financiar-bancar și industria alimentară. IT-ul și marketingul rămân atractive, în special pentru absolvenții de studii superioare.
O parte importantă dintre candidați acceptă roluri care cer niveluri diferite de calificare pentru a acumula experiență și pentru a accelera intrarea în piața muncii.
Dinamica aplicărilor se concentrează în marile centre universitare, precum București, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Timișoara, orașe care atrag constant candidați tineri. În paralel, apare o tendință clară de orientare către aceste centre din partea candidaților din orașele mai mici, în căutarea unor oportunități mai diverse.
Salariul mediu net pentru pozițiile entry level ajunge la aproximativ 4.000 de lei pe lună, cu variații în funcție de industrie. Domenii precum retailul, turismul și HoReCa oferă în jur de 3.500 de lei, zona de call-center și BPO se situează la aproximativ 3.800 de lei, iar logistica, marketingul și PR-ul ajung la 4.000 de lei. IT-ul urcă media până la aproximativ 5.000 de lei.
Interesul pentru munca remote se menține la un nivel redus, doar 10% dintre aplicările tinerilor vizând poziții care se desfășoară fără prezență fizică la birou, procent similar cu cel înregistrat și în alte categorii de vârstă.
În prezent, aproximativ 20.000 de locuri de muncă sunt disponibile pe eJobs, iar alte 4.500 pe iajob.ro, platformă dedicată angajărilor rapide.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam