FAN Courier anunță noi numiri în echipa de management
FAN Courier anunță schimbări în echipa de management, în contextul transformării companiei într-un grup logistic integrat. Cornel Morcov preia rolul de Group Chief Strategy & Development Officer, cu responsabilități la nivel de grup, iar Dinu Dragomir devine Director Comercial FAN Courier Express.
În noul rol, Cornel Morcov va coordona direcțiile de strategie și dezvoltare ale grupului, cu accent pe extindere, integrare și identificarea de noi oportunități de creștere. Schimbarea vine după o perioadă în care FAN Courier și-a consolidat prezența regională prin dezvoltarea FAN Moldova și FAN Internațional, precum și prin integrarea companiilor FAN SLS Cargo și Marian’s Trading.
Dinu Dragomir va coordona direcția comercială a FAN Courier Express, având ca obiective accelerarea digitalizării proceselor comerciale, dezvoltarea modelelor de business și creșterea performanței echipelor. Acesta are peste 25 de ani de experiență în domenii dinamice, cu expertiză în transformare organizațională, digitalizare, vânzări B2B, marketing bazat pe date, automatizare și parteneriate strategice în industria tehnologică.
Prin consolidarea echipei de management, FAN Courier își continuă procesul de transformare într-un furnizor de soluții logistice integrate, pregătit să răspundă nevoilor unei economii aflate în continuă schimbare.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam