Florentina Udișteanu: „Înainte să decid rațional, am știut eu undeva acolo, în adâncul meu, că am epuizat drumul pe care mergeam înainte”

Florentina Udișteanu a trecut din tabăra jurnalistică în cea de comunicare și a filmului, migrând spre freelancing, ca mai apoi să decidă să urmeze cursuri de design interior, astăzi fiind mintea creativă din spatele proiectului interior19studio.ro. Despre noul proiect, spune că a învățat destul de repede că un designer de interior jonglează cu foarte multe lucruri: de la cunoștințe despre construcții, ergonomie, circuite electrice și corpuri de iluminat, la textile, mobilier, vopseluri, placări ceramice și artă în toate formele. Toate sunt legate între ele de acel ceva invizibil: capacitatea de a înțelege nevoile celor pentru care gândești un „acasă”.

Cine ești (nu ce faci) tu?

Sunt un om care-și caută echilibrul. Știu că sună clișeistic, însă e unul dintre cele mai grele lucruri pe care le-am făcut vreodată.

Dacă ai alege un cuvânt care să te reprezinte, care ar fi acela?

Încăpățânare.

Care sunt persoanele care te-au influențat cel mai mult în deciziile pe care le-ai luat în carieră? Și cum?

Urmăresc câțiva oameni – care habar n-au că mi-au devenit un fel de mentori, fără să vrea – pe care îi admir și care mă conving că schimbarea e posibilă și că poate fi înfloritoare. Și ei și-au schimbat domeniile la 30 sau 40+ și au renăscut, practic.

Care au fost cele mai bune decizii în carieră? Dar cele mai proaste? De ce?

Cele mai bune decizii au fost să plec atunci când am simțit că nu mai e locul meu acolo. Cele mai proaste țin de lipsa mea de îndrăzneală, în momente-cheie, și de ezitarea mea în a recunoaște valoarea muncii mele la timpul potrivit.

Cum ai decis că ai nevoie de o schimbare?

Înainte să decid rațional, am știut eu undeva acolo, în adâncul meu, că am epuizat drumul pe care mergeam înainte. Eram atât de obosită, încât nu mai înțelegeam ce fac. Cred că mergem uneori înainte cu o râvnă fantastică, făcând tot mai mult și mai mult pentru…? Cei care-și pun întrebarea asta cu toată curiozitatea s-ar putea să descopere că ne mână niște bice imaginare care ne duc, cel mai probabil, în șanț.

Dar, concret, în pandemie, când am lucrat mult de-acasă, ca să mă relaxez, mă uitam la șantiere pe HGTV. Și o dată, trecând pentru a nu știu câta oară prin fața televizorului și văzându-mă complet absorbită, partenerul meu mă întreabă: „Totuși, ce-i așa interesant acolo, sunt niște șantiere și grămezi de moloz?!” Am încercat să-i explic, dar mi-am dat seama atunci că doar mie mi se părea fascinant. Apoi mi-am pus întrebarea „De ce? Unde poți învăța să faci asta?”. Niciodată nu-mi trecuse prin cap să fac design de interior, nici nu știam vreun designer sau vreun arhitect. Am început să caut, m-am înscris la Atelierele Ilbah, pentru 3 luni de cursuri mai intense decât mă așteptam, apoi la KLC School of Design din Londra, care mi-a oferit absolut orice ai avea nevoie în meseria asta, de la concepte la contracte și fee-uri. Și iată-mă făcând deja peste zece proiecte, în paralel cu munca în comunicare.  

Cum s-a schimbat identitatea ta profesională după ce ai decis să mergi pe cont propriu?

Când fac proiecte de design interior mă simt foarte sigură pe mine și liniștită. Ca și cum aș ști exact ce fac, deși, crede-mă, sunt extrem de multe detalii pe care le-am învățat de pe șantier sau modificând schițe sau citind cărți practice despre construcții.

Ce metode de sprijin ai folosit pentru această schimbare?

Cursurile mele de la KLC School of Design, care sunt foarte practice, un podcast de o clarite și o simplitate extraordinare, pe care-l recomand din toată inima oricui, indiferent de domeniu – The Interior Design Business CEO – creat de un fost designer de interior devenit coach, Desi Creswell, și experiența unei australience care a intrat în această meserie după o altă carieră, Clare LeRoy (@thelittledesigncorner).

Care au fost cele mai mari provocări?

Cele mai mari provocări au ținut de obișnuința mea de a face lucrurile cât mai bine posibil și de dorința de a ști totul înainte de a face, ca să nu-mi scape nimic. Orice detaliu de șantier care nu funcționa mă făcea să nu dorm noaptea, pentru că încă nu aveam răspunsurile și soluțiile la toate astea. În plus, faptul că unii dintre meșterii cu care am avut de-a face au fost extrem de neprofesioniști a amplificat masiv starea asta. Mi-am dat seama în scurtă vreme că pot să am cea mai tare viziune din lume, o echipă slabă sau dezinteresată mi-o va face praf în realitate. Design-ul de interior, dincolo de randările și pozele care-ți iau ochii, presupune o muncă dificilă și de lungă durată, iar pentru asta ai nevoie de o echipă bună, e vital.

Cum integrezi work-life balance în munca ta de zi cu zi?

Din luna mai încoace, m-am implicat part-time și într-un proiect mai amplu de comunicare, iar provocarea va fi să-mi împart programul în așa fel încât să le pot face pe amândouă fără să-mi sacrific mult din timpul liber. Adevărul e că nu cred că am experimentat vreodată work-life balance în adevăratul sens al cuvântului decât pentru perioade scurte de timp (2-3 luni), când mi-am luat mai puține proiecte. În rest, viața urbană cu proiecte multe și copil mic poate fi ca un roller-coaster.

Ce pot spune sigur că nu-mi doresc e să fac proiecte de design pe bandă rulantă până nu simt că pot duce cu destulă ușurință asta (ușor nu e niciodată, dar experiența ajută). În momentul ăsta al carierei mele, îmi place să gândesc proiectele pas cu pas și să-mi iau timp să-i înțeleg mai bine pe cei cărora le transform casa, să îi implic în decizii. Am făcut și șantiere fulger, au ieșit bine, însă nivelul de stres e pe măsură.

Cum definești rutina? Te ajută în vreun fel în munca profesională?

Am învățat din podcastul pe care l-am amintit mai sus ce să fac și ce să nu fac în meseria asta și în oricare alta, legat de time management. Și am încercat să mă țin de lecțiile astea ca la școală, cu un caiet în față. Ce mă ajută enorm să mă organizez e să-mi notez cu o seară înainte sau dimineața ce planuri am pe ziua respectivă. Plus – o listă cu lucrurile pentru care sunt recunoscătoare. Din nou, poate e un clișeu în coaching-ul de azi, dar e mama lor – funcționează extraordinar.  

Care sunt oamenii pe care te bazezi în ceea ce faci? Ce calități cauți la colaboratori?

Caut oameni cărora să le pese de ceea ce fac și de ce lasă în urmă. Altfel nu putem lucra împreună. 

Care sunt modelele tale?

Oamenii care n-au predat armele de la o vârstă încolo și s-au reinventat. Și cei plini de vitalitate, care observă lumea cu o acuitate uimitoare, cum e Oana Moraru.

Dacă ar fi să dai un sfat cuiva care vrea să îți calce pe urme, care ar fi acela?

O să dau un citat în engleză pe care l-am salvat undeva, pentru că mi-am pierdut o bună bucată din viață frământându-mă la nesfârșit „dacă da sau dacă nu”: Spending time overthinking it means not doing it.

Care a fost cea mai mare recompensă personală pe care ai obținut-o în urma deciziei de a renunța la cariera anterioară și de a te lansa în antreprenoriat?

Mi-am dorit mereu să fiu pe cont propriu și am mai fost freelancer în trecut, din acest motiv. Cumva, am revenit la ce-mi doream dintotdeauna.

Cum ai reușit să îți menții motivația și determinarea în fața provocărilor obișnuite ale antreprenoriatului?

Cel mai dificil, în România, e să faci față avalanșei de schimbări fiscale. Vin rapid și fără preaviz și-ți dau peste cap planurile. Plus, faptul că plătim și supra-plătim contribuții la sănătate, din toate veniturile posibile, dar nu beneficiem de servicii pe măsură, e extrem de frustrant.

Cum definești tu inspirația și de unde îți iei această inspirație?

Pentru mine, inspirația e rezultatul unui cumul de lucruri: personalitatea ta, lucrurile pe care le-ai văzut, citit și trăit, lucrurile care-ți plac, interacțiunea cu cei pentru care creezi etc. În cazul unui proiect de design, încep să-mi imaginez cum aș transforma spațiul respectiv din prima zi în care am intrat în el. Fiecare casă are lumina și energia ei.

Ce ai face diferit acum, dacă ai fi la început de carieră?

Aș spune „nu” mai des și mi-aș valoriza cu totul altfel munca.

Interviul cu Florentina Udișteanu face parte din seria Career Renegade. Simplificând lucrurile, să fii un „career renegade” înseamnă să lași deoparte un drum aparent previzibil, pentru ceea ce ai visat să fii.  Conceptul pleacă de la abordarea pe care Jonathan Fields a detaliat-o în cartea sa, „Career Renegade”, despre care PortalHR a scris acum mai bine de 10 ani, aici.