Secțiune susținută de

Seminar de Excelență operațională

Portal HR \ Evenimente \ Seminar de Excelență operațională

Cel de-al treilea seminar, Excelență operațională, susținut de Bill Aulet, Managing Director la Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship va avea loc în perioada 15-16 aprilie 2013. Ca urmarea a parteneriatului dintre Fundația Post-Privatizare și Maastricht School of Management România, seminarile din cadrul Business Mentoring Program se vor desfășura la sediul MSM România.

Ne face mare plăcere să deschidem porțile noastre participanților la Business Mentoring Program, program de o valoare clară și care reușește să îmbine într-un mod atât de fericit experiența academică de înaltă valoare cu experiența practică de business. Activitatea noastră fiind complementară, nu mă pot decât bucura și spera în colaborări viitoare bazate și pe content, ambele instituții având valori comune și răspunzând unor nevoi clare de dezvoltare ale societății românești, în speță ale tinerilor antreprenori”, a declarat Dora Surugiu, Managing Director al Maastricht School of Management.

Bill Aulet, profesor  la  Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship și lider de succes în domeniul afacerilor, având o experiență de peste 25 de ani în toate domeniile legate de operațiuni de înaltă tehnologie, marketing de produs și strategii de finanțare se întoarce la București pentru următorul seminar din cadrul Business Mentoring Program.

Cea de-a treia sesiune intensivă se adresează managerilor, intraprenorilor și antreprenorilor care doresc să-și edifice o strategie de extindere pe plan global prin intermediul atingerii unui nivel ridicat de excelență operațională. Printre temele abordate se numară analiza celor mai bune măsuri și soluții din domenii diverse precum planificare, loialitatea consumatorilor, stabilirea prețurilor, resurse umane, promovarea inovației, sistemele de control și modalitatea în care acestea pot fi implementate pentru a fi eficiente.

Un aspect cheie abordat în cadrul acestui seminar va fi finanțarea. Bill le va explica participanților elemente pro și contra strângerii de fonduri, cum se execută în mod corect un proces de acest tip și modalitatea prin care fiecare manager poate lua decizii asupra corelării nevoilor de business cu o sursă corectă de finanțare. În mediul competitiv actual, inovarea nu este o opțiune. Din acest motiv, Bill a introdus în curriculă diverse subiecte legate de inovare, precum rolul acesteia în cadrul business-ului, cele mai bune practici pentru obținerea dezvoltării afacerii și modalitățile prin care se poate crea o atmosferă propice pentru inovare în cadrul companiei pe care o conduc.

În urma acestui seminar, participanții vor putea integra în strategiile de business sau proiectele pe care le coordonează cele mai potrivite soluții de alegere a acționarilor, a surselor de finanțare, a posibilităților de inovare, astfel încât să îi ajute să obțină un avantaj competitiv pe piața în care activează.

Business Mentoring Program este un program de training, dezvoltat de Fundația Post-Privatizare, a cărui curriculă este gândită la nivelul de complexitate și exigență corespunzător unui MBA. Seminariile programului sunt susținute de către profesori de prestigiu de la două dintre cele mai importante centre de învățământ din lume: Martin Trust Center for MIT Entrepreneurship și INSEAD. Programul este implementat și dezvoltat în România de către Fundația Post-Privatizare.

Numărul de locuri în cadrul programului este limitat, dar încă se mai pot face înscrieri pentru seminarul de Excelență operațională. Înregistrarea se face în urma completării unui formular disponibil pe site-ul www.businessmentoring.ro. Tot aici se pot găsi informații suplimentare despre Business Mentoring Program, calendarul workshop-urilor și modalitatea de participare.

Informații suplimentare se pot obține de la:

Fundația Post-Privatizare, Tel: 031.1000.719, Fax: 031.1000.720, Web-site: www.businessmentoring.ro 

Persoană de contact: Carmen Prosan, Tel: 0745.258.250, Email: prosan.c@postprivatizare.ro

Data articol: martie 27, 2013

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam