HR Club organizează HighFuture Conference
În data de 4 octombrie a.c., la Stejarii Country Club, va avea loc a 13-a ediţie a conferinţei naţionale HR Club, HighFuture Conference. Evenimentul, la care se aşteaptă peste 400 de participanţi, va avea drept tematică viitorul muncii şi noi concepte şi provocări aduse de economia globală, dar şi de cea locală.
Invitaţii conferinţei:
- Speakeri internaţionali
Isaac Getz – Professor in Idea, Involvement, and Innovation Management, ESCP Europe Business School, plasat pe locul 4 în top 50 cei mai influenţi gânditori de management din lume, conform studiului realizat în 2016 de FNEGE (Fundaţia Naţională Franceză pentru Management şi Educaţie în Afaceri).
În 2009, a scris împreună cu Brian Carney “Freedom, Inc.: How Corporate Liberation Unleashes Employee Potential and Business Performance”, o carte foarte apreciată în întreaga lume, care a lansat conceptele inovatoare de „companie eliberată” şi „lider eliberator”. Au fost şi urmează să fie publicate ediţii în Franţa, Republica Cehă, Ungaria, Suedia, Olanda, Israel, India, Coreea de Sud şi China. Ediţia în limba franceză a cărţii sale este cea mai vândută carte de business din ultimii 3 ani în Franţa. Articolul “Liberating Leadership”, publicat în 2009 în California Management Review, în care s-a menţionat prima oară conceptul de liberated company, a câştigat premiul Syntec Annual pentru cel mai bun articol academic la categoria Management / HR / Organizaţii.
Erin Meyer – Senior Affiliate Profesor în Departamentul Comportament Organizational al INSEAD, una dintre cele mai prestigioase şcoli internaţionale de business. În 2015, Meyer a câştigat premiul “On the Radar” oferit de Thinkers50, premiu acordat gânditorului care, cel mai probabil, va influenţa viitorul business-ului şi al gândirii de business, şi este clasată de HR Magazine în top 30 cei mai influenţi gânditori de HR ai anului 2016.
Meyer este autoarea cărţii „The Culture Map: Breaking Through the Invisible Boundaries of Global Business”. Pornind de la experienţa dobândită în Africa, Europa şi Statele Unite ale Americii, Meyer a studiat tiparele de comunicare şi sistemele de business din organizaţii din diferite colţuri ale lumii şi a învăţat mii de manageri să „decodeze” modul în care diferenţele culturale au impact asupra muncii lor şi metode de îmbunătăţire a colaborării internaţionale. Cadrul pe care l-a creat îi ajută pe managerii cu roluri internaţionale să identifice şi să compare stilul lor de management şi leadership cu stilurile de management din alte culturi.
- Speakeri din România (listă în curs de actualizare)
Ciprian Stănescu – Preşedinte Global Shapers Bucharest Hub, comunitate a World Economic Forum, şi Director Corporate Affairs & Membership al Institutului Aspen Romania. Ciprian coordonează, din 2015, două competiţii în România: Social Impact Award, un program educaţional în antreprenoriat social şi cea mai mare competiţie de social business pentru tineri din Europa, şi Hello Tomorrow Romania, parte a celei mai importante competiţii globale pentru start-ups din ştiinţă şi tehnologie. Recent a început să predea un curs de Futurism şi să construiască o comunitate de experţi în tehnologii noi prin platforma de evenimente Innovations for Tomorrow.
Mihai Dragomir – Membru fondator al Asociaţiei Mioritics (2004). Este implicat în campanii de promovare şi valorificare a patrimoniului cultural naţional, dezvoltare de infrastructură şi servicii ecoturistice, programe educaţionale pentru tineret şi evenimente de promovare externă. A fost ales în Consiliul Director al Asociaţiei de Ecoturism din România şi participă în calitate de expert la conferinţele organizate de Biroul Regional UNESCO din Veneţia. Face parte din echipa de management a destinaţiei Colinele Transilvaniei, coordonează Festivalul de Film si Istorii de la Râşnov (www.ffir.ro), Centrul Educaţional Schubz (www.schubz.ro) s.a.
Mai multe informaţii despre HighFuture Conference se pot obţine accesând: AGENDA – SPEAKERI – DETALII SESIUNI sau contactând managerul de comunicare HR Club: Iulia Bertea, Mobil : 0737 532 141, E-mail : iulia.bertea@hr-club.ro
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam