Împrietenește-te cu timpul (III)

Pentru ultima parte a articolelor din seria Împrietenește-te cu timpul avem câte ceva despre managementul stărilor proprii. Pentru că, până la urmă, timpul ține de percepția noastră subiectivă, iar modul în care ne raportăm la el determină și cât de mult percepem că avem (sau nu) timp.

În relația cu timpul care nu ajunge ne confruntăm cu două tendințe emoționale: sentimentul de copleșire (avem prea multe de făcut și nu avem timp) și/ sau sentimentul de a fi blocat. Ambele și toate celelalte care se află între ele pot fi tratate ca orice emoție negativă care ne poate încerca.

1. Acceptarea. În primul rând, pentru a putea face orice schimbare, e nevoie să acceptăm situația în care ne aflăm. De exemplu, avem un sentiment de oboseală atât de mare și de multe ori îl ignorăm pentru că… avem foarte multe lucruri de făcut. Și atâta vreme cât suntem deconectați de la lucrurile pe lista de ”to do” din cauza oboselii, vom continua să alergăm prin viață în loc să o experimentăm în mod real. Odată ce îmbrățișăm sentimentul de oboseală din cauză că suntem prea ocupați, vom putea să ne uităm la el pentru a vedea dacă nu cumva este o strategie de a fugi de ceva (chiar de noi înșine, de alții, de viață).
2. O altă strategie care ajută în administrarea propriilor stări este renunțarea la control, sau mai bine zis, o atitudine de deschidere față de tot ce se întâmplă în jur. Dacă apare un obstacol, în loc să ne enervăm și să săpăm tunele (la propriu și la figurat), merită să ”pierdem” un pic de timp, să facem un pas înapoi și să apelăm la creativitate pentru a găsi căi alternative. Dar pentru asta este nevoie să fim suficient de deschiși la situații neașteptate și să nu ne pierdem răbdarea din frica de a nu mai avea timp.
3. Și acum, bomba: renunțarea la perfecționism. Hm… unde tragem linia? Până unde putem spune că un lucru pe care-l facem este suficient de bun, și de unde începe obsesia de a fi perfect? Multe persoane cu care am lucrat suferă de lipsa timpului pentru că investesc enorm în a perfecționa lucrurile (și nu neapărat abilitățile). Nu vorbim aici de lipsă de eficiență, pentru că ceea ce aveau de făcut au terminat repede, eficient, dar revin tot timpul asupra lui pentru că nu pare suficient de bine.
4. Antrenarea autenticității: cât de sinceri suntem cu noi înșine? Cât de mult dorim să facem altora pe plac pentru a primi recunoaștere, validare, apreciere, salariu? Cât de multe lucruri inutile ajungem să facem? Le vedem, le recunoaștem? Și dacă da, care este planul de simplificare a propriei vieți? Avem tendința de a ne complica viața inutil pentru orice. (luăm proiecte pentru că nu vrem să refuzăm pe cineva, iată cum ne încărcăm; avem conturi în șapte bănci la care trebuie mers periodic, și iată timpul pierdut; avem chef să cumpărăm ceva de la capătul celălalt al orașului și iată cum se duc 2 ore în trafic… et cetera.) Dacă suntem autentici și recunoaștem: eu atâta pot să duc, atunci timpul devine încet un prieten bun.
5. Antrenarea creativității și spiritului ludic: dacă vom căuta în munca noastră și în orice facem lucruri care ne distrează, aspecte care ne permit să facem câte ceva diferit, să ne jucăm un pic, atunci totul va părea mai ușor, mai rapid și în timp mai scurt. În plus, antrenăm starea de a fi prezent de care vorbeam data trecută.

Uneori este dificil să schimbăm toate acestea singuri, în plus, nu cred în rețete universale. Sunt doar câteva idei pe care le-am strâns de-a lungul timpului din lucrul cu clienții mei. Iar dacă ”rețeta” prezentată aici copleșește, atunci este suficient să alegi un singur lucru care, dacă simți că va face diferența, va ajuta oricum. Vă doresc o relație armonioasă și fructuoasă cu Timpul!