Iulia Iana devine CEO al IMPACT Finance & Sales
Iulia Iana a fost numită CEO al IMPACT Finance & Sales, companie din cadrul Grupului IMPACT care gestionează activitățile de vânzări, marketing, brokeraj, închiriere comercială și IT pentru proiectele dezvoltatorului imobiliar.
Numirea face parte din strategia IMPACT Developer & Contractor de consolidare a modelului integrat de business și de creștere a performanței comerciale.
În noul rol, Iulia Iana va coordona zonele de vânzări, marketing și IT, precum și dezvoltarea proceselor comerciale pentru proiectele din portofoliul grupului. Mandatul său include strategiile de promovare și comercializare, optimizarea conversiei și fidelizării clienților, creșterea performanței comerciale și facilitarea accesului la soluții de finanțare pentru achiziția locuințelor.
Ea va contribui la strategia comercială pentru proiecte precum GREENFIELD Băneasa, ARIA Verdi, GREENFIELD Copou și BOREAL Plus.
Peste 14 ani de experiență în marketing și management
Iulia Iana are peste 14 ani de experiență în marketing, strategie și management, acumulată în industrii precum real estate, automotive și retail.
Anterior, a ocupat poziția de Marketing Director în cadrul unui alt dezvoltator imobiliar, unde a coordonat strategia de marketing și comunicare pentru portofoliul companiei și a lucrat la dezvoltarea și poziționarea brandului și a proiectelor rezidențiale.
Experiența sa include strategii integrate de marketing, digital, comunicare și brand, coordonarea echipelor multidisciplinare și administrarea bugetelor de marketing, cu accent pe legătura dintre investițiile de marketing, generarea de oportunități comerciale și rezultatele de vânzări.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam