Hot Now

Mihai Ionescu: MTB-ul este al doilea loc de muncă al său!

27 06 2013, Cristiana Constantinescu , Un comentariu, 4.269 afisari

Mihai are 34 de ani, lucrează în zona de IT a domeniului bancar și are o mare pasiune: ciclismul – mai precis, MTB-ul (mountain bike-ul). Chiar dacă are un job solicitant, care nu se termină la ora 18.00 a fiecărei zile de lucru, reușește să nu lase să treacă aproape nici o zi fără să pedaleze, fie că o face în natură sau la sală. S-a “molipsit” de “microbul” MTB în urmă cu trei ani, influențat de prieteni, dar întotdeauna a fost o fire sportivă: “am fost mereu o persoană foarte activă. Am încercat multe sporturi, dar mountain biking-ul m-a cucerit pe loc, pentru că este o îmbinare perfectă între pasiunea mea pentru munte și cea pentru bicicletă”, spune Mihai, care ne dezvăluie, în continuare, cum reușește să își facă timp și pentru job și pentru MTB, dar și ce beneficii îi aduce acest hobby: “după orice urcare, oricât de grea ar fi, urmează o coborâre pe parcursul căreia te poți relaxa și bucura de viteză!”

Spune-mi, mai întâi, dacă ai un job solicitant. Lucrezi peste program, sau în weekend?

Chiar dacă în prezent sunt freelancer, încerc să respect programul clientului, care începe la ora 9:00 și se termină la 18:00, însă când lucrezi pe proiecte de IT, ritmul de lucu este solicitant. Pentru a nu afecta aplicațiile băncii în timpul programului cu clienții, de multe ori  este nevoie să lucrez peste program sau în weekend. Proiectele pe care lucrez sunt mari și complexe, dar oferă și satisfacții pe măsură. Este mereu o provocare să colaborez cu oameni cu personalități diferite, pentru atingerea unui scop comun. La final, feedback-ul pozitiv primit din partea clienților îmi dă entuziasm pentru următorul proiect.

Mihai Ionescu 1De când ești pasionat de MTB (mountain biking)?

Pasiunea pentru bicicletă cred că a început încă din școala generală, când am și participat la primul meu concurs de biciclete. Atunci aveam un Pegas și mergeam doar prin parcuri sau prin oraș. Până acum aproximativ trei ani, pasiunea pentru bicicletă a fost “mocnită”, deși am pedalat ori de câte ori am avut ocazia. Redescoperirea pasiunii și trecerea la MTB a venit la recomandarea unui bun prieten și prin intermediul unui magazin de biciclete care organizează periodic ieșiri cu bicicleta la munte.

 De ce ai ales acest sport și nu altul?

Întotdeauna mi-a plăcut să fac sport și am fost mereu o persoană foarte activă. Am încercat multe sporturi, dar mountain biking-ul m-a cucerit pe loc, pentru că este o îmbinare perfectă între pasiunea mea pentru munte și cea pentru bicicletă.   

Câte ore pe zi sau pe săptămână ieși cu bicicleta?

În timpul săptămînii, încerc să pedalez în fiecare zi cel puțin o oră, fie că e vorba de ieșiri în parc, sau pe bicicleta de la sală. Deseori se întâmplă să ajung dimineața la sală la o oră de cycling și după amiaza să ies în parc cu bicicleta. În weekend-uri, de obicei timpul alocat pentru bicicletă crește simțitor, în special datorită competițiilor de MTB pentru amatori. Când nu sunt concursuri de acest fel sau nu reușesc eu să ajung, oricum ies să mă antrenez câteva ore bune sâmbăta și duminica.

Mihai Ionescu 4Ai spus că participi și la competiții, cât de des participi și de ce? Ai câștigat premii?

Am început să particip la competiții în urmă cu doi ani, când era câte un concurs pe weekend în toată țara. În acest sezon, deja s-a ajuns să se organizeze și câte trei concursuri de amatori pe weekend în întreaga țară. În general, încerc să particip cam în fiecare weekend la concursuri. Printre cele mai importante competiții sunt Prima Evadare, Maratonul Vinului, Triada MTB, DHS Corvin MTB maraton, însă sunt multe altele, fiecare cu traseul și atracțiile lui.

Este destul de greu să câștigi premii la aceste concursuri, fiindcă sunt mulți concurenți care au locuri de muncă ce le permit să se antreneze mult mai mult. Cu toate acestea, am reușit să mă clasez pe locul al doilea la Rocket Bike Fest – traseul Hobby. Premiile care se câștigă la aceste concursuri sunt în general simbolice, o medalie, o diplomă și produse oferite de sponsori. Particip la competiții din pasiune, pentru mișcare, autodepășire și atmosferă.

Inveștești mult în acest hobby? Mă gândesc că bicicleta, echipamentul, deplasările presupun costuri…

Da, atunci când ești pasionat și intri în grupuri de oameni care împărtășesc acceași pasiune, imediat îți dorești să ai o bicicletă cât mai bună, eventual ca al celui care câștigă cele mai multe competiții! Deplasările și cazarea sunt, de semenea, un cost important pentru acest hobby.

Mai ai și alte hobby-uri? Practici și alte sporturi?

Sunt pasionat și de psihologie și încerc să citesc cât mai multe cărți din acest domeniu. Alte sporturi care îmi plac și pe care le practic atunci când am ocazia sunt: fotbal, baschet, tenis de câmp sau înot. Iarna merg la schi și, de curând, am descoperit schi-ul de aventură, care este o alternativă fericită la mountain bike pentru perioada iernii, de multe ori folosind aceleași trasee. 

Ai un job solicitant și dedici mult timp sportului, îți rămâne timp și pentru viața socială, pentru familie?

Desigur, dacă îți planifici cu rigurozitate timpul și îți dorești cu adevărat să petreci timp și cu prietenii și cu familia, vei reuși. Pentru mine, pot spune că planificarea timpului este chiar un defect profesional! În plus, faptul că sunt o persoană matinală mă ajută să am timp pentru tot ceea ce îmi propun. Ziua începe, pentru mine, la ora șase dimineața!  

Mihai Ionescu 2Cum simți că te ajută acest hobby?

Consider MTB-ul și antrenamentele, în general, ca pe al doilea loc de muncă! Salariul nu e cine știe ce, dar pachetul de sănătate este unul extraordinar (zâmbește). Acest sport mă ajută să mă relaxez și să evadez, pentru că locurile în care ajung cu bicicleta sunt foarte frumoase. Prin intermediul acestui hobby mi-am făcut o mulțime de prieteni minunați. În plus, cred că acest sport îți întărește caracterul și te pregătește pentru viață, fiindcă te învață că, atunci când vrei să-ți menții echilibrul, trebuie să mergi înainte: adică să continui să pedalezi! Și după orice urcare, oricât de grea ar fi, urmează o coborâre pe parcursul căreia te poți relaxa și bucura de viteză :-).

Într-un interviu pentru PortalHR , Doru Panaitescu – pasionat, între altele, de călătorii și fotografie – spunea că “orice hobby trece prin niște etape: prima e descoperirea, când descoperi ceva care îți place. Pasul doi: te gândești că ai vrea să faci asta, îți cumperi echipament, intri în niște cercuri, forumuri și discuți și cu alții. Pasul al treilea e acela în care te apuci la modul grav – încerci să evanghelizezi oamenii din jurul tău, să le spui ce frumos este ceea ce faci tu!”

Ce părere ai? Tu în ce etapă ești?

Sunt de acord cu aceste etape și, în mod clar, eu sunt la pasul al treilea! Pot să confirm că am convins destul de mulți oameni din jurul meu să înceapă să meargă cu bicicleta și chiar să participe la concursuri!

Comentarii (1)

Adauga comentariu

Cele mai noi

Școala de Valori a lansat pe 20 iulie Tabăra online Laboratorul de cariere, o premieră în educația alternativă românească: primul program de experiențe pentru succes în care tinerii cu vârste între 16 – 20 ani își pot dezvolta abilitățile și identifica oportunitățile de dezvoltare academică și de carieră. Înscrierea în tabăra are loc până pe […]

Detalii

Absolvenții din promoția 2020 de la ciclul de licență și masterat din toată țara, dar și tinerii profesioniști care se află în căutarea unui loc de muncă sau unui program de internship/trainee sunt invitați să acceseze gratuit portalul de carieră Hipo.ro, unde până pe 14 august, se desfășoară Târgul Virtual pentru Absolvenți 2020, un eveniment […]

Detalii

Redacția Avocatnet a scris în ultimele luni despre foarte multe aspecte ce țin de relația angajator – salariat în contextul epidemiei de coronavirus. Acesta este motivul pentru care au putut să pună azi informațiile cap la cap pentru a face un ghid orientativ util pentru orice companie activă în momentul de față sau care se […]

Detalii

În perioada 1-9 septembrie 2020 se va desfășura ediția a XIV-a a Școlii de Vară HR Club Next Generation, dedicată studenților și masteranzilor pasionați de resurse umane. Adaptându-ne “noului normal”, formatul va fi puţin diferit faţă de anii trecuţi, iar cursurile se vor desfăşura pe o platformă virtuală, însă obiectivul rămâne acelaşi: continuăm să ne […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter