„Minunea întâlnirilor admirabile”, conferință aniversară Erudio: 15 decembrie 2020, online
Există o vreme a curajului de a imagina ceva ce nu există,
O vreme a efortului susținut împreună
Și o vreme a recunoștinței pentru reușită.
Timp de 15 ani noi, oamenii din Erudio – fondatori, profesori, absolvenți și parteneri – am creat și am întreținut viu un dialog care ne-a adus cunoaștere, emoție și bucurie:
Despre Rost și Libertate,
Despre Creație, Esență și Unicitate,
Despre Bine și Curajul de a-l face,
dar și despre nevoia imperioasă de a-l apăra,
Despre Adevăr ca piatră de construcție a Sinelui,
și despre preocuparea de sine ca modalitate de a te păstra intact.
Despre Joc și Curiozitate,
Prietenie, Omenie și Încredere.
La aniversarea noastră de 15 ani dedicăm Prietenilor din comunitatea Erudio, precum și prietenilor programelor noastre, o conferință susținută de Horia Roman Patapievici pe tema care însoțește întregul nostru demers: “Minunea întâlnirilor admirabile”.
Conferința va avea loc în data de 15 decembrie la ora 19.00 și va fi transmisă în direct pe pagina de Facebook Erudio: facebook.com/contactErudio.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam