Multiculturalitate

Săptămâna trecută a fost festivalul ”Namaste India”. Dincolo de pasiunea mea pentru culturile altor popoare în general și a poporului indian în special, l-am vizitat în ultima zi, duminică, și pentru că locația a fost un muzeu foaarte drag mie, Muzeul Satului. Și tot duminică a mai fost ceva: sărbătoarea neaoș românească de Sânziene (sau Drăgaica). Deși coincide cu sărbătoarea creștină a nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, Sânzienele își au originile în credințele pre-creștine de la noi. Ele erau considerate divinități antropomorfe, niște femei frumoase, adevărate preotese ale Soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile neumblate de om. Sărbătoarea Sânzienelor este o sărbătoare a fertilității, a vindecării, a veseliei și iubirii de viață.

Pe de altă parte, dacă mă gândesc la specificul culturii indiene, primul lucru care-mi apare este veselia. Culorile tari și amestecate cum numai la ei găsești te duc cu gândul la o bucurie profundă, ca și cum tot Universul nu ar fi destul să o manifeste (asta după ce eventual îți trece durerea de ochi de la atâtea culori adunate). De fapt, în toată cultura și spiritualitatea acestei mari peninsule asiatice nu vorbim decât de iubire de viață și bucuria de a trăi, viața ca un uriaș cadou pe care l-am primit și pe care avem nevoie să-l prețuim ca atare. 

Văzând pe scenă dansând trupele de dansuri indiene și fetele noastre cu Drăgaica, nu m-am putut opri în a mă întreba: Vorbim atât de mult de multiculturalitate și ne lăudăm cu diversitatea, dar de fapt, cât de mult vedem diferențele și cât de puțin asemenările?

Ne îndreptăm spre o societate în care multiculturalitea devine un fenomen de viață real, dincolo de valorile multinaționalelor. Văd pe stradă din ce în ce mai mulți oameni genetic diferiți, care par să nu fie turiști, și mă simt tot mai mult într-o capitală universală. Și totuși, judecăm: românii sunt așa, aceia sunt zgârciți, ceilalți sunt superficiali, cei de dincolo sunt aroganți… Poate ar trebui să ne oprim un pic și să ne aducem aminte că toate popoarele au în esență aceeași credință în binele care învinge răul, în viața care dăinuiește morții, în iubirea care cucerește ura.

Așa că vă invit în prag de vacanță, că tot plecăm pe ici pe colo prin lume, să vă uitați cu alte lentile la popoarele pe care le vizitați, și să vă întrebați: Ce au ei în comun cu noi românii? Și ce-am putea învăța de la ei?

Eu de la indieni învăț tot timpul câte ceva despre bunătate și compasiune, dincolo de orice.