Poduri, șomaj, criză și alți demoni

Ați comparat vreodată inginerii cu economiștii? Dacă aveți de construit un pod sau trebuie să concepeți un nou telefon, teoretic înseamnă că sunteți inginer. Metalul și betonul au proprietăți clare și bine cunoscute, niște calcule vă vor indica exact de cât material este nevoie pentru ca podul să reziste. Mai rămâne să colaborați cu un architect bun și veți rămâne în istorie.

Acum puneți-vă în pielea unui economist. Tot ceea ce vreți să concepeți nu e sigur, totul este discutabil și niciodată nu veți obține unanimitate. Pe de altă parte, dacă inginerul a greșit niște calcule și podul se prăbușește, toată lumea va afla din ce motiv, dar, dacă șomajul crește, nimeni nu știe exact cine este vinovatul iar soluțiile sunt iarăși o chestiune economică foarte ușor de contrazis.

Să ne gândim, de exemplu, la un context contemporan nouă. De câteva săptămâni China se confruntă cu o situație dificilă pe bursă, dar realitatea este că:

• Din decembrie până la începutul lui iunie valoarea acțiunilor companiilor chinezești a crescut foarte mult;
• Din iunie până azi valoarea a scăzut (în realitate a revenit la nivelul din decembrie 2014, un nivel oricum prea ridicat);
• Sunt câteva zeci de milioane de “investitori” chinezi;
• Bursele din întreaga lumea au avut o zi de luni “neagră” după care și-au revenit;
• Statul chinez a intervenit pe bursă;
• Lucrurile s-au calmat, deocamdată;
• Toți văd o nouă criză.

Sunt foarte multe păreri, ies în evidență profeți care știu prea bine ce s-a întâmplat dar care n-au fost în măsură să prezică viitorul și nici nu o vor putea face vreodată. De exemplu, iPadul a apărut în anul 2010 iar de atunci toți “experții” au prezis un viitor luminos pentru tablete, producătorii de tablete au apărut ca ciupercile după ploaie. La nici 5 ani după apariția iPad, cererea de tablete s-a prăbușit și nimeni nu a “prezis” acest eveniment. Iar exemplele de genul acesta mai sunt multe. Nimeni nu este în măsură azi să spună ce se va întâmpla peste 5 ani în zona economică, dar știm sigur că Golden Bridge nu se va prăbuși. 🙂

Criza economică prelungită nu este o criză, este o transformare mult mai importantă decât revoluția industrială din secoulul XVIII; ce s-a întâmplat atunci a fost că a crescut productivitatea, se produceau aceleași lucruri dar mai repede și mai ieftin. Acum dispar meserii care păreau mai sigure decât Fort Knox, șoferii de camioane din SUA sunt deja îngrijorați de apariția mașinilor care se conduc singure, dar, mai mult decât atât, vedetele bursei americane nu sunt companiile petroliere sau cele care produc autoturisme, ci companiile tehnologice, companii care nici nu existau acum 15 – 20 de ani și care nu au schimbat un mod de a produce un lucru dar au schimbat maniera în care ne informăm, interacționăm cu ceilalți sau gândim. Așadar, această criză economică nu este o criză așa cum au fost cele din ‘29-’33, cea a petrolului din ’73 sau cea pe care ne-o amintim mai bine deși au trecut mai bine de 7 ani de la începutul ei.

Trebuie să ne obișnuim cu ideea că în următorii ani trebuie să ne adaptăm la o viață ce se dezvoltă precum un lego construit de copii care, fără să se fi vorbit între ei, așază piesele pe tablă așa cum cred ei de cuviință. Ceea ce rezultă este o formă interesantă, irepetabilă și care unora poate să le placă iar altora nu. Copiii care au diverse piese de lego sunt cei care creează, care au viziuni și, mai important decât orice, care le pun în practică. Lumea este rezultatul jocului acestor vizionari. Facebook are peste 1 miliard și jumătate de utilizatori și a anunțat de curând că a avut un miliard de vizitatori într-o singură zi. Google sau mai nou Alphabet ne oferă informațiile de care avem nevoie iar Tesla produce mașini care nu mai folosesc deloc petrol.

Niciodată oamenii muncii n-au contribuit cu adevărat la evoluția omenirii, ci doar la perpetuarea unei situații; toate tentativele de a transfera puterea în mâna celor mulți a eșuat pentru că lumea merge mai departe nu doar cu sudoare și palme pline de bătături, ci cu idei și cu punerea lor în practică. Dacă azi șomajul este una dintre principalele probleme economice, mâine va trebui să facem față numărului de idei, să folosim la maxim potențialul creator al celor care vor fi “eliberați” din fabrici. Cea mai mare provocare este să gestionăm oamenii eliberați de necesitatea programului de 8 ore. Vom avea mai mulți potențiali ingineri dar prea puține poduri de construit iar economiștii nu vor fi în măsură să găsească soluții, ci doar să ne povestească, foarte doct și în zeci de mii de feluri, ce s-a întâmplat. Sunteți pregătiți pentru ce va urma?