Hot Now

Posibilități de finanțare pentru tinerii care vor să studieze în străinătate

07 03 2018, Portal HR , Comenteaza, 2.437 afisari

Independenți și de ce mai multe ori pragmatici, tinerii din generația Z sunt hotărâți să-și construiască parcursul educațional conform propriului set de valori. Din acest motiv, nu e de mirare că în fiecare an, peste 11.000 de tineri aleg să meargă la studii în străinătate, fiind motivați de mediul academic internațional, de latura practică a cursurilor și de oportunitățile de dezvoltare pe care le pot accesa.

Surse de finanțare și burse pe care le pot accesa tinerii din generația Z

La o primă vedere, taxele mari de școlarizare pot reprezenta un impediment pentru un tănăr care își dorește să urmeze o facultate în străinătate. E bine de știut însă că există surse de finanțare care pot acoperi integral sau doar o parte din cheltuielile și taxele de școlarizare pentru licenţă şi masterat, așa cum e cazul împrumuturilor guvernamentale din Olanda sau Marea Britanie, unde tinerii pot rambursa banii doar în momentul în care sunt angajați și câștigă un anumit venit anual. În plus, există universități britanice care sprijină studenții români, participând în fiecare an la RIUF-Romanian International University Fair și oferind burse de studiu special create pentru aceștia. De exemplu, University of Greenwich oferă burse de până la 3.000 de lire pentru rezultate peste 9 la examenul de bacalaureat.

În alte țări, tinerii nu au nevoie de un împrumut deoarece studiile sunt gratuite (Norvegia, Suedia, Danemarca) sau percep taxe mici (Germania, Franța, Grecia).

Fond de burse de 1.500.000 de euro și credite educaționale pentru studenții români

Serviciul german DAAD, prezent și în acest an la târgul internaţional de universități RIUF, are programe de burse variate pentru instituțiile de învățământ superior din România (studenți, absolvenți, profesori universitari, cercetători, parteneriate instituționale), în valoare totală de 1.500.000 Euro.

Mai mult decât atât, tinerii pot accesa credite educaționale prin intermediul FINS. Cei care doresc să urmeze un program de masterat în străinătate pot primi finanțare de până la 18.000 de euro, care să acopere taxe de școlarizare și cheltuieli lunare. Procesul de evaluare pentru eligibilitate este bazat pe evaluarea dosarului de admitere la universitate, iar rambursarea banilor începe doar după ce tinerii găsesc un job stabil.

Număr record de țări reprezentate la un eveniment educațional din România

În luna martie, reprezentanți din peste 18 țări vor fi prezenți la o nouă ediție RIUF-Romanian International University Fair în Bucureşti (17-18 martie), Cluj Napoca (20 martie), Iaşi (22 martie), Braşov (24 martie). Este vorba despre universități și instituții educaționale din Singapore, Italia, Elveția, Franța, Germania, UK, România sau SUA, care pun la dispoziția participanților informații esențiale despre programe de studiu, condiții de admitere, surse de finanțare și oportunități de dezvoltare pe care le pot accesa. Pentru a participa la RIUF, cei interesați sunt încurajați să intre pe www.riuf.ro și să completeze formularul de înregistrare

Adauga comentariu

Cele mai noi

Anul 2023 a fost unul dificil pentru sectorul IT, atât la nivel global, dar mai ales în România. Pe de o parte, concedieri semnificative în prima parte a anului au lăsat foarte mulți candidați în căutare de job într-o piață cu pretenții tot mai ridicate, iar pe de altă parte, impozitarea veniturilor de peste 10.000 […]

Detalii

Customer Experience Romania organizează CX Conference Bucharest 2023, un eveniment conceput pentru a sustine transformarea domeniul experienței clienților în România. Conferința va avea loc pe data de 25 octombrie la Nord Events Centre și se adresează liderilor din domeniul CX, marketing, resurse umane, customer care, customer service, vânzări, operațiuni și antreprenorilor romani. CX Conference Bucharest […]

Detalii

91,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat că au în plan să facă angajări până la finalul anului. 5,4% spun că au blocat toate angajările, în timp ce 3,4% nu știu exact care va fi cursul evenimentelor până la final de an. Dintre cei care […]

Detalii

Independenți, pragmatici, la curent cu noile tehnologii, tinerii din generația Z sunt deciși să își trăiască viața și să își construiască parcursul educațional și profesional conform propriului set de valori. Anual, la IUF- The International University Fair participă peste 20.000 de elevi și studenți. Datele ultimelor ediții ne arată că tinerii din România sunt din […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter