Rămași în urmă – cu bune și cu rele

200 de miliarde de dolari pe an, la atât se estimează că ar putea ajunge pierderile companiilor de asigurări din cauza mașinilor autonome.

Și programatorii pot dispărea, jobul lor este în pericol, dacă ne gândim la Microsoft DeepCoder, o entitate cu inteligență artificială care se poate programa singură.

Încet, încet pare că rolul oamenilor se va restrânge în zona economică. De exemplu, China investește puternic în domeniul roboticii pentru că este pe locul 28 în ceea ce privește numărul de roboți la fiecare 10.000 de angajați (36 de roboți la 10.000 de angajați), în timp ce Coreea de Sud are peste 450 de roboți la 10.000 de angajați. Sunt cifre care, privite din România, nu spun aproape nimic. Dacă adăugăm numărul de stații de încărcare pentru mașinile electrice, numărul de case cu panouri solare, valoarea produselor din materiale reciclate, etc. prăpastia se adâncește și mai mult.

Există câteva avantaje pentru cei rămași în urmă, așa cum este România și toate țările aflate în același stadiu de dezvoltare. Adoptarea tehnologiilor netestate poate să fie costisitoare sau chiar păguboasă. La nivel de resurse umane este mult mai ușor să gestionezi trecerea de la telefoanele cu taste la smartphones decât recalificarea pentru cei ale căror joburi au dispărut din cauza tehnologiei. Galopul tehnologic uniformizează societățile avansate, presiunea de a accepta schimbările este mult mai puternică în țările dezvoltate decât cazul țărilor ca România și nu există debușee pentru aceste schimbări, iar de aici diverse probleme, atât la nivel social cât și personal (psihiatrii nu sunt în pericol să dispară :-)).

A fi rămas în urmă mai are și avantajul că oferă posibilitatea că se pot implementa direct variantele mai bune și mai eficiente ale unui produs sau serviciu. De exemplu, România este în top în ceea ce privește viteza conexiunii la internet pentru că nu exista nimic înainte de a se construi rețelele performante, nu se cheltuiseră bani pe variante anterioare și nu era nevoie să fie amortizate acele investiții. E adevărat că rămâne problema conținutului care este accesat pe aceste rețele rapide, unul de proastă calitate, din păcate.

Bonus, cei care rămân în urmă au privilegiul de a putea critica orice noutate, își pot permite să arate cu degetul greșelile, să utilizeze arhicunoscutul: „nu mai e cum era odată”.

Da, există și avantaje ale acestei întârzieri, ale privitului din afară pe fereastra casei în care se întâmplă lucruri. Rămasul în urmă poate fi o strategie în sine; sunt companii care preferă să nu adopte noile descoperiri. De exemplu, în ultimii doi ani au dat faliment peste 100 de companii americane implicate în extracția petrolului de șist. Sunt acele companii care au beneficiat de prețul de aproximativ 100 de dolari/baril. Între timp, printr-un joc foarte complex, prețul petrolului a variat de la 100 la 26 de dolari ca să se stabilizeze acum în jurul valorii de 50 de dolari. Tehnologia s-a schimbat și după ce au dat faliment cei care s-au aventurat primii ne aflăm în situația că marii jucători din domeniu beneficiază de cei care au fost pionieri și realizează profituri foarte mari. Nu au investit primii, au așteptat ca tehnologia să evolueze și să beneficieze de varianta matură și eficientă. Acum doi ani erau rămași în urmă, acum sunt beneficiarii tehnologiei. Lucrurile nu funcționează întotdeauna atât de bine, iar Kodak sau Nokia sunt exemple de companii care n-au știut să recupereze decalajul față de tehnologiile noi după ce, mult timp, au fost liderii pieței pe care activau.

Strategia rămasului în urmă poate să fie extrem de eficientă dacă este gândită și aplicată în cunoștință de cauză; există și varianta în care se rămâne în urmă din incompetență, frică sau delăsare, caz în care, pe termen lung, întârzierea adâncește decalaje și creează frustrări pentru cei care vor să evolueze. De exemplu, după ce utilizarea bicicletei și-a dovedit eficiența în Europa de Vest, aveam modelul de succes pe care îl puteam implementa și în România. La acest capitol nu am rămas în urmă pentru că nu ar exista o strategie în acest sens ci din cauza incompetenței și a delăsării. La fel este și situația reciclării, a sistemului de învățământ, a celui medical dar, și, aproape la fel de grav, situația organizațiilor economice care nu sunt în stare să adopte cele mai eficiente soluții.

Am întâlnit organizații cu mii de angajați care utilizează Excelul pentru gestiunea angajaților, pentru procesul de training sau pentru organizarea stocurilor. Pare incredibil, dar aceste lucruri se întâmplă în anul 2017. Este o problemă a organizației, dar și a celor care trebuie să ia decizii și nu înțeleg contextul în care se află, merg pe căile bătătorite acum zeci de ani și nu reușesc să iasă de pe o cărare care, în alte părți, s-a închis demult.

România a fost și este o țară rămasă în urmă, la fel ca multe alte țări aflate în aceeași etapă; în anumite zone decalajul a scăzut, dar în cele mai multe aspecte decalajul față de Occident a crescut și nu pare să fie rezultatul unei strategii ci a incompetenței și a fricii.

Cei rămași în urmă o pot face cu intenție bună sau din alte motive. Rolul lor, indiferent de situație, este să balanseze erorile celor care merg înainte impunând un echilibru mai mult decât necesar. Așa cum rămasul în urmă poate să reprezinte o strategie, la fel și cei care avansează au nevoie de „întârziați” sau „reticenți” pentru o evoluție bine gândită.

Așadar, a fi rămas în urmă nu este un dezavantaj în sine, dar se transformă în handicap atunci când decalajul nu mai poate fi recuperat rapid și ușor la următoarele salturi tehnologice, sociale, etc.

Save