Realitatea și lentilele prin care o privim (prima parte)

Ideea mi-a venit mai zilele trecute, la o masă cu prietenii, când m-am trezit într-o discuţie nostalgică privind lumea pre-criză. Până să îmi dau seama, eram toţi (vreo şase adică) pe jumatate în lacrimi în timp ce ne treceau prin minte imagini nostalgic-ademenitoare despre creşteri de salariu, concedii în ţări îndepărtate, vânzări care se făceau aproape singure… Oricât ne-am străduit, doar traficul, în opinia generală mai suportabil acum, a apărut ca avantaj post-criză.  Lăsând economia la o parte, m-am întrebat: ce s-a schimbat pană la urmă, în locul cel mai important, adică în noi?  Pentru că ţările, societatea sau companiile sunt până la urmă formate din oameni… Şi, aşa cum îmi place să spun, în mod previzibil şi de fiecare dată surprinzător J, oamenii se poartă ca… oamenii. Şi-atunci a devenit interesant să mă uit în jur şi să devin atentă la oamenii şi la poveştile “post-criză”.

Realitatea spune că banii au devenit mai puţini, vânzările se fac mai greu (ce înainte mergea de la sine acum reclamă ştiinţă – cu alte cuvinte trebuie să ştii ce faci), companiile au devenit constant preocupate de reduceri de costuri şi posturi (rimă nefericită de altfel), managerii mai agresivi şi mai inclinaţi să-ţi amintească constant de şansa de a avea de lucru şi de câţi stau, în teorie cel puţin, la coadă pentru job-ul tău.

Şi totuşi, oamenii reacţionează diferit. Unii sunt afectaţi, nostalgici după vremurile bune. Alţii sunt mulţumiţi, optimişti, nu par a fi băgat de seamă că s-a schimbat prea mult din ce văd prin fereastra vieţii cotidiene. Şi asta mi-a adus aminte de principiul conform căruia nu realitatea ne deranjează, ci povestea pe care ne-o spunem despre ea. Că suntem constant influentaţi de dialogul nostru interior şi că acesta e, de fapt, lentila prin care vedem viaţa. Şi, mai în glumă mai în serios, m-am întrebat cum ar fi să putem merge undeva (un fel de oftalmologie pentru ochiul prin care vedem lumea) pentru a ne ajusta lentila –  astfel încât realitatea să devină mai prietenoasă şi mai gestionabilă. O să vă rog, deci, să plecăm de la premisa că ceea ce va urma este, la nivel simbolic, o lentilă corectoare ce şi-ar dori să împrietenească realitatea cu utilizatorul acesteia, oferindu-i utlizatorului  posibilitatea să obţină ceea ce îşi doreste din realitate şi luandu-i, in consecinţă, realităţii dreptul de a direcţiona utilizatorul.

Realitatea pe care v-aş propune-o drept exemplu  ar suna cam aşa: “mă stresează că aş putea să-mi pierd job-ul, am impresia că pot fi următorul pe listă”. Realitate probabil insoţită de ceva nopţi nedormite sau agitate, de tristeţe, de neputinţă, de teamă.

Să incepem întâi cu realitatea. Dacă îţi trec astfel de gânduri prin cap, ele sunt probabil ancorate in real: mesaje prin care compania reduce costurile, alţi angajaţi care au fost deja “restructuraţi”, poate un sef care nu se sfieste să-ţi amintească cu amabilitate această posibilitate, poveştile prietenilor tăi sau ale prietenilor prietenilor tăi.  

Citiți mâine partea a doua a articolului, despre modul în care putem să ajustăm lentilele pentru a vedea realitatea… dintr-o altă perspectivă.