Hot Now

Revista presei: Românii riscă să rămână fără pensie

21 11 2012, Portal HR , Comenteaza, 2.603 afisari

Măsurile populiste ne pot aduce în situaţia de a avea peste 20 de ani pensii cât doar un sfert din salariu. Pentru a nu ajunge în această situaţie, trebuie crescută vârsta de pensionare, spun analiştii, atrage atenţia Evenimentul Zilei.

„Numărul salariaţilor scade, cel al pensionarilor creşte, iar statul colectează prea puţin din contribuţiile sociale. Acestea sunt cauzele bombei sociale care va exploda în 20 de ani. Atunci va ajunge la pensie un număr impresionant din angajaţii din prezent: „decreţeii”. Concret, dacă măsurile populiste continuă şi nu sunt înlocuite de unele eficiente, românii vor primi o pensie cu care vor putea trăi cel mult o săptămână – două”, notează cotidianul.

Pe de altă parte, tinerii cercetători români care nu se gândesc încă la pensie, şi care vor să îşi dezvolte o afacere sau care şi-au pus „pe picioare” deja ideea de business pot câştiga premii cuprinse între 1.500 şi 5.000 de euro în cadrul „Forumului Innovact”, organizat în luna martie a anului viitor la Reims, în Franţa”, scrie Ziarul Financiar.

Puteţi citi şi:

Ziarul Financiar: Statul scoate din buzunare încă 500.000 € pentru „CEO la stat“, un proiect care nu se mai termină

Dailybusiness: Unul din trei europeni se vede antreprenor

Incont.ro: BCR a concediat aproape 10% din personal în primele 9 luni ale anului

Adevărul: De ce ar trebui să-ţi începi propria afacere încă din facultate

Jurnalul Naţional: Locuri de muncă: Agricultor în Elveţia şi sofer de taxi in Anglia

Wall-Street.ro: Şeful Neumann Partners, despre trecut şi prezent în head-hunting: Găseai maldăre de CV-uri pe fax

Manager.ro: Pasiune sau hobby: Care îţi guvernează cariera?

Ziare.com: Cu ochii la vecini: Unde am greşit cu banii europeni?

Manager.ro: Analizele Manager.ro: Un proiect controversat al Uniunii Europene: promovarea obligatorie a femeilor în posturi de conducere

Chinezu.eu: Ofertă de job pe un proiect pe perioadă determinată

Adauga comentariu

Cele mai noi

BusinessMark are plăcerea să invite specialiștii în resurse umane, employer branding și talent aquisition la conferința „Tomorrow@work”, ce va avea loc marți, 21 martie 2023, la București – JW Marriott Grand Hotel, cât și online. Peste 20 de specialiști români și internaționali vor vorbi despre cum va arăta munca în viitor și cum ne putem […]

Detalii

SoftServe, unul dintre cei mai mari furnizori de soluții digitale din Europa, care a intrat pe piața locală  în mai 2022 și a angajat deja aproape 70 de persoane în centrul de dezvoltare local, a accelerat procesul de recrutare și caută specialiști de top în tehnologii de ultimă generație precum Omniverse și Big Data. Potrivit […]

Detalii

Mullen anunță numirea Ancăi Iuhas în funcția de Head of Strategy, un profesionist cu aproape 20 de ani de experiență în publicitate. În noul rol, Anca va fi responsabilă de dezvoltarea și execuția inițiativelor strategice, consolidând produsul agenției din acest punct de vedere. Expertiza sa contribuie la dezvoltarea soluțiilor creative multi-channel, bazate pe analiza datelor […]

Detalii

Dora, robotul de recrutare, dezvoltat de o echipă de experți, a ajuns la impresionanta cifră de 1 milion de interviuri, în încercarea de a simplifica și eficientiza procesul de recrutare pentru companii și candidați. Un robot de recrutare automatizeză sarcinile repetitive Dora este o unealtă de asistență pentru recrutori, care automatizează anumite sarcini și ușurează […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter