Secțiune susținută de

Revista presei: Topul judeţelor cu cel mai bine plătiţi angajaţi din economie

Portal HR \ Actual \ Revista presei: Topul judeţelor cu cel mai bine plătiţi angajaţi din economie

Doar 33.000 de angajaţi din economie din cei peste 5 milioane de salariaţi aflaţi în evidenţele Inspecţiei Muncii au un salariu lunar de peste 10.000 de lei brut pe lună (7.000 de lei net lunar, adică 1.500 de euro), iar peste două treimi dintre aceştia lucrează în Capitală, informează Ziarul Financiar.

Mai mult, peste jumătate dintre şefii companiilor de top din România prevăd creşterea salariilor angajaţilor în acest an cu 5-10%, iar un sfert dintre ei vor să facă noi angajări deşi doar 4% cred că industria în care activează va înregistra un avans, potrivit unui studiu al companiei Ernst&Young (E&Y), scrie Jurnalul Naţional.

Puteţi citi şi:

Ziare.com: Legea pensiilor, promulgată de Băsescu

Evenimentul Zilei: Au început meditaţiile pentru admiterea la facultăţi

Income Magazine: LOCURI DE MUNCĂ. Joburi la Kaufland, Auchan, Lidl sau Mega Image

Gândul: Promovabilitatea la Bacalaureat şi Evaluarea Naţională. Dacă s-ar da mâine Bacalaureatul, 76% din elevi ar pica

Hotnews.ro: Doi ani de la intrarea în vigoare a legii Educaţiei Naţionale. Cum au modificat-o cei 6 miniştri şi jumătate din ultimul an

Wall-Street.ro: Muncitori din toate colţurile lumii vin să lucreze la noi: vezi topul nationalităţilor

Ziarul Financiar: Statul caută manageri pentru trei dintre cele mai profitabile companii – Romgaz, Transgaz şi Nuclearelectrica. Cât de greu este să conduci un monopol?

Avocatnet.ro: Impozitarea diurnelor în 2013. Ce s-a schimbat de la 1 februarie?

Data articol: februarie 13, 2013

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam