Secțiune susținută de

Salariul minim brut pe țară 2020

Portal HR \ HR Pedia \ Salariul minim brut pe țară 2020

Salariul minim brut pe țară o să crească, începând cu prima zi a anului viitor, de la 2.080 la 2.230 de lei. Guvernul a publicat în dezbatere proiectul de hotărâre referitor la noul cuantum al minimului pe economie, ceea ce înseamnă că autoritățile vor merge pe cuantumul avansat în ultimele două săptămâni, deși unii parteneri sociali au propus și majorări mai mari de-atât.

Asta înseamnă că salariul minim pe țară o să crească cu 150 de lei brut și 83 de lei net, conform proiectului de HG publicat de Ministerul Muncii. Ca să se aplice, acesta trebuie doar să fie adoptat de Executiv și publicat în Monitorul Oficial.

„Începând cu data de 1 ianuarie 2020, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată (…) se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.230 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 13,327 lei/oră”, prevede documentul.

Pentru a ajunge la această creștere cu 7,2%, Guvernul a avut în vedere o formulă de calcul bazată pe rata inflației și creșterea reală a productivității muncii pe persoană, dar și factori de corecție în funcție de dinamica creșterii economice. Conform autorităților, peste 1,3 milioane de salariați vor beneficia de această majorare, adică aproape un sfert dintre salariații activi în România.

Citește tot articolul pe Avocatnet: Salariu minim brut pe țară 2020: Guvernul s-a hotărât cu cât îl va crește

Data articol: decembrie 9, 2019

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam