Hot Now

Şcoala de Vară HR Club Next Generation, ediţia a XII-a, a dat startul în carieră unei noi generaţii de specialişti în resurse umane

18 07 2018, Portal HR , Comenteaza, 1.327 afisari

De săptămâna trecută, Şcoala de Vară pentru studenţii pasionaţi de resurse umane are o nouă generaţie de absolvenţi. În acest an, 20 de tineri au beneficiat de un program intensiv de pregătire în cele mai importante arii de HR: Strategie, Recrutare şi Selectie, Formare şi Dezvoltare, Managementul performanţei, Compensaţii şi Beneficii, Dezvoltare organizaţională şi Legislaţie.

Le-au fost alături peste 20 de mentori , manageri şi specialişti HR din companii cunoscute din România, care le-au împărtăşit din cunoştinţele lor şi le-au oferit feedback şi îndrumare, sub forma unor sesiuni de training, prezentare şi best practices. Participanţii au avut ocazia, printre altele, să înveţe prin gamification, să viziteze Uzina Dacia Mioveni şi să rezolve un studiu de caz complex în care au pus în aplicare informaţiile acumulate. Ei au fost evaluaţi de un juriu format din membri HR Club şi au primit diplome, premii şi, bineînţeles, încurajări şi felicitări.

Pentru absolvenţi, procesul de învăţare şi conectare cu domeniul resurselor umane nu se încheie aici, deoarece HR Club le-a acordat un membership anual în comunitatea profesioniştilor de HR din România. Astfel, ei vor avea ocazia de a participa la seminariile, workshop-urile şi conferinţele organizate de HR Club. Mai mult, Şcoala de Vară le-a oferit participanţilor şi oportunităţi de angajare şi internship, punându-i direct în legătură cu companiile reprezentate de mentori.

Dana Cavaleru, Director Executiv HR Club, a declarat: “Sunt bucuroasă că am putut să oferim această experienţă de învăţare unui număr de 20 de tineri interesaţi de domeniul resurselor umane. Sper că aceste 2 săptămâni intense oferite prin implicarea voluntară a peste 25 de membri ai comunităţii noastre să fie startul unei cariere de succes în domeniu!” 

Ce spun absolvenţii?

Silvia Cărăşel, 23 ani, Timişoara: “Pe parcursul celor două săptămâni m-am provocat să dau sens lucrurilor în care cred, să împărtășesc idei, să învăț din experiența tutorilor și să mă inspir din fiecare poveste. În urma acestei experiențe m-am cunoscut mai bine și mi-am conturat o idee despre ceea ce vreau să fac în viitor. În fiecare moment am simțit că mai fac un pas în învățare, că lucrurile capătă contur, că ele contează.”

Vlad Dabija, 21 ani, Braşov: ”În cele două săptămâni, unde am cunoscut oameni excepționali de la care am avut ce învăța, am găsit un drive în interiorul meu, pe care-l căutam de ceva timp. Vreau doar să mulțumesc celor care țin HR Club în viață și nu au alt scop decât de a ține în mișcare acest domeniu de resurse umane, care este atât de greșit perceput de marea majoritate a oamenilor.”

Miruna Azoiţei, 20 ani, Bucureşti: “Am învăţat aici să-mi pun întrebări, să-i observ pe ceilalţi, să învăţ din erori. Mulţumesc, HR Club, pentru că mi-ai arătat în ce să investesc!”

Adauga comentariu

Cele mai noi

39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o […]

Detalii

Şapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]

Detalii

Raluca Burghelea este noul Country Managing Director al Accenture România. Raluca și-a început cariera la Accenture în anul 2007, iar în prezent este Managing Director al Accenture Operations în România, rol pe care îl va păstra. În calitate de Operations Lead, ea a jucat un rol esențial în dezvoltarea activității locale din România în 6 […]

Detalii

Pe 30 septembrie și 1 octombrie, la Sala Palatului din București, va avea loc IUF – The International University Fair, cel mai important eveniment educațional din Sud-Estul Europei. Reprezentanții universităților din 12 țări vor prezenta elevilor de liceu și studenților programele de licență, masterat și facilitățile la care pot avea acces (burse, surse de finanţare, […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter