Sebastian Iovan numit General Manager al Eli Lilly pentru Romania Cluster
Eli Lilly and Company îl numește pe Sebastian Iovan în funcția de General Manager pentru Romania Cluster, începând cu 1 iulie 2026. Din acest rol, el va coordona activitatea comercială, medicală și operațională a companiei pe piețele din România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Bosnia și Herțegovina.
Sebastian Iovan are o pregătire solidă în medicină și managementul sănătății, cu studii la Cluj-Napoca, Universitatea Bocconi din Milano și IE Business School din Madrid. Anterior, a ocupat poziția de Vice President, Pricing, Reimbursement and Access în cadrul Lilly China, unde a contribuit la extinderea accesului pacienților la terapiile companiei.
„Sunt onorat să preiau acest rol și să mă alătur unei organizații performante, axate pe inovație și grijă pentru pacienți”, a declarat Sebastian Iovan, subliniind că prioritățile sale vor fi îmbunătățirea accesului pacienților la terapii inovatoare, consolidarea parteneriatelor existente și susținerea dezvoltării echipei.
El preia funcția de la Attila Fejer, care va deveni Senior Director, International Value & Access în cadrul companiei și va coordona proiecte strategice internaționale.
Eli Lilly and Company marchează anul acesta 150 de ani de activitate. În România, compania este prezentă din 1992 și a pus la dispoziția pacienților peste 30 de medicamente inovatoare în arii precum diabet, obezitate, oncologie și neurologie.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam