Simina Diaconu are curajul să scrie povestiri pentru oameni tineri la minte

La nici 27 de ani, Simina Diaconu a lucrat ca traducător, customer support specialist şi freelancer.  Anul trecut a decis să renunţe la un job de coordonator de comunicare pentru a face primii paşi pe drumul antreprenoriatului.  Aşa au apărut Revista de Povestiri, Motanov Motanul Mov şi o comunitate de oameni “tineri la minte” care adoră să se joace cu imaginaţia şi să facă din creativitate ceva banal.

Povesteşte-mi, pe scurt, cum arată parcursul tău profesional.

Am absolvit Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul Universităţii Bucureşti, iar apoi am făcut şi un master în PR şi publicitate, tot la Universitatea Bucureşti. În perioada facultăţii am fost voluntar în cadrul asociaţiei studenteşti, însă doar pentru câteva luni. Un an am lucrat pe customer support, iar apoi am tradus un roman poliţist din franceză şi o carte de coaching, din engleză.  Am lucrat ca freelancer pentru whiterabbit.ro, un magazin online pentru altfel de cadouri, de genul zborurilor cu parapanta. Acolo trebuia să promovez conţinutul magazinului pe conturile de Twitter, Facebook şi Flickr. După care a urmat perioada de la Enovate, o companie de resurse umane care activează în zone ca Learning & Development şi Talent Management. Iar acum sunt la Revista de Povestiri.

Ai fost atât freelancer, cât şi angajat, iar de ceva timp ai devenit antreprenor. Cum vezi fiecare dintre cele trei categorii, prin prisma experienţelor personale?

Cred că un freelancer poate avea un control foarte bun asupra proiectelor în care este implicat. Pe de altă parte, ca antreprenor ai o responsabilitate foarte mare. În sensul că te apuci de un proiect, pe care îl prezinţi apoi oamenilor, iar oamenilor trebuie să le şi placă.

Totodată, ca antreprenor nu fac doar ce-mi place, ci şi facturi ori distribuţie de reviste în depozitele librăriilor. Spre deosebire de o corporaţie, antreprenoriatul îmi permite să fiu mult mai informală şi mai apropiată de oameni.

Dacă ar fi să alegi un cuvânt care să te reprezinte pe tine ca antreprenor şi un altul, care să îţi caracterizeze activitatea de angajat, care ar fi?

Ca antreprenor aş spune „curaj”, iar ca angajat cred că mi s-ar potrivi „dedicare”.

Povesteşte-mi cum a început Revista de Povestiri.

În septembrie 2011 am început să mă gândesc serios la acest proiect, după ce am avut o discuţie cu un coleg. Apoi, în noiembrie, când se îmbinau deja mai multe piese din puzzle, i-am spus lui Traiu (Traian Stanciu – n.red.). Iar în noiembrie – decembrie am început să contactez oameni care să scrie în revistă.

Cine este Traiu?

Traiu este vicepreşedinte în asociaţia Brain Fitness, care a apărut în februarie 2012, pentru a susţine tipărirea revistei. De asemenea, Traiu este partener şi în cadrul Teaser, agenţia care l-a creat pe Motanov Motanul Mov. Eu sunt preşedinte al asociaţiei, iar Constantin Nimigean este membru. Pe lângă Revista de Povestiri, asociaţia editează şi revista de fotografie Love Issue, lansată de Constantin.

În afara lui Traiu, în faza iniţială am vorbit cu Vera Stan şi Anca Sandu. Cu Vera am discutat despre revistă pentru că ştiam că îşi doreşte să facă PR şi i-am spus că ar putea să înveţe ceea ce îşi doreşte ajutându-mă pe mine. Şi Anca este interesată de comunicare. În plus este foarte deşteaptă şi are o mulţime de idei.

Înainte de lansarea primului număr ni s-au alăturat Dana Pascu şi Andi Tuţescu.

Cine este Motanov şi ce rol are în revistă?

Motanov este un personaj care locuieşte în revistă. Scrie în revistă, interacţionează cu prietenii lui de pe Facebook, răspunde la e-mailurile primite de la cei ce vor să publice un text în revistă. El a apărut ca o soluţie grafică pentru a umple eventualele spaţii goale din revistă.

De asemenea, Motanov a funcţionat ca un cârlig pe Facebook. L-am folosit pentru că m-am gândit că ar fi bine să avem deja un public care să aştepte revista, având în vedere că nu cunoşteam oameni care să ne facă promovare. Iar primul număr l-am lansat în martie 2012. La eveniment au participat peste 250 de oameni.

Cât a durat „naşterea” lui Motanov şi de ce ai ales o pisică? Şi de ce numele de Motanov?

Am ales o pisică pentru că mi-a placut ideea. Şi să ştii că imi plac mai mult câinii. Cât despre nume, cred că eram pe peron la Piaţa Victoriei, aşteptam metroul şi mă gândeam. Pur şi simplu mi-a venit: Motanov Motanul Mov.

Naşterea lui a durat foarte puţin. Am trimis un brief la Teaser, iar totul a fost gata în câteva zile.

De ce „Revista de Povestiri”?

Nu am vrut să fie un titlu interesant. Am vrut să fie descriptiv, pentru ca oamenii să înţeleagă despre ce este vorba. O revistă de proză scurtă, pentru oameni tineri la minte. Chiar şi aşa sunt destul de mulţi cei care cred că este vorba de o revistă de poveşti pentru copii.

Ce alte lucruri ai mai făcut pentru a dezvolta proiectul?

Am făcut, în primul rând, un site dedicat revistei, pentru a oferi mai multe informaţii celor interesaţi. După ce am lansat primul număr în Bucureşti, ca să dau un alt exemplu, am atârnat revista la uscat, cu nişte cleşti coloraţi, în cadrul librăriilor cu care am semnat parteneriate.  Am încercat să facem Revista de Povestiri mai vizibilă decât în cazul în care s-ar fi aflat pe un simplu raft.

Am participat totodată şi la diverse evenimente culturale, cum ar fi Bookfest, unde am avut revista la standurile mai multor edituri. De asemenea, am fost prezenţi cu un stand propriu la Gaudeamus. La ambele evenimente  am putut promova revista şi interacţiona direct cu oamenii.

De ce ai avut nevoie de 3-4 luni pentru a demara efectiv proiectul şi nu ai ales să începi imediat, aruncându-te cu capul înainte, aşa cum au făcut şi alţi mari antreprenori?

Pentru că mie imi place sa gândesc. De obicei, când incepi o activitate de acest gen este bine să nu te arunci cu capul înainte. Am stat foarte mult să mă gândesc cum o să arate ori când o să apară. Înainte de a face un lucru, consider că este bine să ai o fundaţie solidă, astfel încât tot ce urmează să se poată susţină de la sine.

Cât a fost investiţia iniţială şi ce cheltuieli ai în prezent?

Primul număr l-am tipărit în 2.000 de exemplare şi a costat circa 8.000 de lei, bani pe care i-am împrumutat. În prezent, cheltuielile lunare se ridică la circa 1.500 de euro. La acestea se adaugă, începând cu luna ianuarie, costul cu chiria pentru primul nostru birou. Peste încă trei luni voi angaja un colaborator, aşa că nivelul cheltuielilor va creşte uşor.

Pot să spun că n-am recuperat investiția inițială până acum, dar nici n-am avut pierderi, iar până la urmă revista e o singura sursă de venit pentru mine din mai 2012, de când am plecat de la job.

Cum au reacţionat colegii şi şefii când ai decis le-ai spus de proiect şi apoi, când ţi-ai anunţat demisia?

După ce am lansat proiectul şi le-am spus şi colegilor, nu cred că ei au conştientizat că urmează să plec. Şi nici eu. Eu chiar mă gândeam că după ce lansez revista o să pot să-mi iau un job full-time, având în vedere că lucrasem doar part-time până atunci. Credeam că după ce se lansează revista nu o să mai am atâtea chestii de făcut.

S-a întâmplat şi ca eu să lansez revista chiar când şefii mei „lansau” un copil.

Momentul în care i-am spus lui Silviu Martin, şeful meu, că urmează să plec, a fost unul înduioşător. Cumva, ne-am anunţat în acelaşi timp. Amândoi ne dădeam seama că trebuie să plec.

Îmi amintesc că am plecat de la birou, împreună cu Silviu, şi cred că am mers la un fast-food sau ceva de genul ăsta. Mie îmi venea să plâng şi nici el nu se simţea foarte bine.

Cum a fost trecerea de la statutul de angajat la cel de antreprenor?

Cel mai mult mi-a lipsit un birou. Şi mă refer la un spaţiu unde să pot lucra pentru revistă. Toată lumea crede că este minunat dacă munceşti de acasă dar, la un moment dat, ai nevoie de un spaţiu distinct.

Mi-a lipsit şi faptul că nu aveam foarte mulţi oameni cu care să mă consult. Compania unde am lucrat funcţiona ca un hub, pe unde “mişunau” o mulţime de antreprenori, care generau tot felul de idei.

Apropos de antreprenori, ai vreunul preferat?

Cred că antreprenorul meu preferat este Silviu, de la Enovate. Este un om intotdeauna binedispus. Face lucrurile strategic. La începutul fiecărui an aveam o discuţie în care ne spunea care e direcţia, ce trebuie să facem. Chiar dacă nu are foarte mulţi oameni în echipa lui, se descurcă foarte bine să motiveze un angajat. Mi-ar fi plăcut să fur de la el felul în care face people management.

Care au fost temerile tale de la începutul proiectului? Te-ai gândit vreodată să renunţi?

Mi-a fost teamă şi încă îmi este de banii necesari publicării numărului următor, adică de continuitatea revistei. Dacă aş fi avut o sponsorizare generoasă la început, nu mi-aş mai fi făcut griji pentru numărul următor. Dar aşa îmi fac griji în continuare.

Totodată, la început a fost o perioadă în care lucram non-stop pentru revistă şi nu mai exista o separare între viaţa personală şi cea profesională. Practic, revista era tot timpul meu. Când ai foarte mult de lucru, chiar dacă îţi place ceea ce faci, tot nu este o situaţie confortabilă. Adică nu mai ai timp să ieşi cu prietenii sau, culmea, să citeşti cărţi.

Probabil că am mai zis că vreau să renunţ, dar fără s-o cred. Am zis-o aşa…prăpăstios.

Care au fost momentele cheie din primul an ca antreprenor?

Mi s-a părut important că am putut să lansăm atelierul de scriere creativă. Îmi doream sa fac asta aşa că m-am mobilizat şi am făcut-o. A ieşit foarte bine, iar proiectul a fost viralizat pe Internet.  Spre deosebire de alte ateliere de scriere creativă noi am organizat o preşelecţie a participanţilor. La preselecţie s-au înscris 70 de oameni, iar în final au participat 16. Atelierul a fost gândit pentru a susţine financiar publicarea revistei. O parte din bani au revenit profesorilor care au ţinut atelierul, iar restul asociaţiei.

Alte momente importante au fost realizarea magazinului online pe site-ul revistei, care a fost gata undeva prin aprilie – mai 2012, precum şi lansarea de produse (tricouri, căni, papioane, sacoşe şi altele – n.red.) cu Motanov.

Nu în ultimul rând, ne-am gândit să publicăm „Best Of” Revista de Povestiri, care să cuprindă cele mai bune povestiri apărute anul trecut în revistă. Povestirile vor fi traduse în engleză. Până la 1 martie trebuie să strângem 13.000 de lei aşa că am urcat proiectul pe mindfruit.ro, un site de crowdfunding. Şi ne dorim mult să avem succes.                  

Dacă ai putea, ai schimba ceva din activitatea ta din ultimul an?

Cateodată mă gândesc că poate ar fi trebuit să fac revista la două luni, pentru că mi-ar fi fost mult mai uşor. Aşa cum se prezintă situaţia acum, după ce lansăm un număr la revistei, stăm o săptămână, după care ne şi apucăm de următorul. Vorba vine că stăm!

Care a fost cel mai interesant/emoţionant feed-back pe care l-ai primit de un cititor?

Motanov mi-a spus nişte lucruri interesante despre asta. De exemplu, acum 5-6 luni, când am trimis pentru prima oara un newsletter, care are forma unei scrisori scrise de către Motanov, am primit răspuns. A fost foarte emoţionant pentru că nu ştiu dacă există vreun newsletter la care se primeşte răspuns. Dar noi am primit. Oamenii îi spun lui Motanov ce-au mai făcut, pe unde au mai fost…

De asemenea, am cunoscut la un moment dat un librar care mi-a spus că ideea revistei şi revista în sine i se par foarte mişto. Mi-a plăcut mult să aud asta.

Ce planuri ai cu revista?

Îmi doresc foarte mult să publicăm „ Best Of”. În al doilea rând, urmează să contactez parteneri pentru un maraton de lectură. Ideea maratonului ar fi ca fiecare participant să citească şi să recenzeze cât mai multe cărţi, timp de o lună. Fiecare recenzie va fi publicată pe site-ul revistei. Ne-am gândit la un target de 50 de cărţi. Câştigătorul va fi desemnat cel ce reuşeşte să citească un număr cât mai mare de cărţi.

Totodată aş vrea să continuu atelierul de scriere creativă şi să public măcar trimestrial un supliment digital pentru revistă. Primul supliment digital va apărea pe site pentru numărul din februarie.

La capitolul obiective, mi-am propus să cresc permanent calitatea conţinutului revistei, să fac revista cât mai cunoscută, precum şi să dezvolt proiecte foarte relevante pentru oameni.

Deşi este foarte devreme, te-ai gândit la o vânzare a proiectului?

Nu m-am gândit să vând revista, dar au existat nişte discuţii cu un fond de investiţii pentru realizarea unui proiect online, construit în jurul lui Motanov. Însă nu m-am gândit încă la acest proiect.

Aş preciza că proiectul nu ar presupune vânzarea lui Motanov ca brand. Motanov doar ar contribui la dezvoltarea proiectului.