Secțiune susținută de

SOLARIS: Visul spațial al elevelor de la Sf. Sava

Portal HR \ Actual \ SOLARIS: Visul spațial al elevelor de la Sf. Sava
echipa solaris

Despre educație se vorbește mult în România și adesea în termeni critici. Dincolo de hibele sistemului, mulți par nemulțumiți de lipsa de interes a elevilor pentru școală și, în general, pentru studiu. Însă mai sunt și vești extraordinare: o echipă formată din eleve ale liceului Sf. Sava a fost invitată să participe la conferința International Space Development Conference (ISDC), organizată în Orlando, Florida, SUA, între 19-22 iunie 2025, în cadrul căreia vor avea loc decernarea premiilor și prezentarea proiectelor câștigătoare, iar acum se confruntă cu provocarea de a aduna suficiente sponsorizări pentru a face posibilă participarea la conferință și prezentarea proiectului lor curajos.

Echipa a obținut premiul al II-lea, fiind clasa a XI-a, la Gerard K. O’Neill Space Settlement Contest 2025, organizat de National Space Society (NSS). Concursul este inspirat de experimentul de gândire pe care l-a realizat profesorul și fizicianul Gerard K. O’Neill în anii 1970, punându-le următoarea întrebare studenților săi din anul întâi: “Este oare suprafața unei planete locul potrivit pentru o civilizație în expansiune?”.

Pornind de la această provocare, echipe din peste 25 de țări au trimis anul acesta 4500 de proiecte pentru a se înscrie în această competiție.

Proiectul SOLARIS (Space Oriented Learning and Advanced Research Institute for Science) al celor patru fete din clasa a XI-a de la Colegiul Național Sf. Sava a fost gândit ca un habitat spațial autonom, plasat pe orbita lui Ceres. Scopul acestuia este de a oferi umanității un avanpost în domeniul cercetării. Fundamentele ce stau la baza lui sunt replicarea condițiilor terestre de întreținere a vieții, dar și reutilizarea resurselor în maniere inovatoare.

Habitatul este destinat unei populații de 15 000 de oameni, fiind prevăzut cu două torusuri rezidențiale, a căror marime a fost calculată pentru ca rotația acestora să simuleze gravitația terestră, dar și cu un al treilea torus, de o dimensiune mai mică, calculată pentru a corespunde cu gravitația planetei Marte. Elevele au abordate subiecte precum: justificarea locației și obținerea resurselor, structura și fazele de construcție, scuturile și gravitația artificială, metodele de propulsie și ajustare a atitudinii pe orbită, sistemele electrice și termice, compoziția atmosferei și reciclarea resurselor, societatea și particularități ale educației în spațiu.

Au lucrat în echipă Ioana Călin, Maria Daria Călin, Mara Andreea Ciucălău și Iarina Neacșu Paraschiv, sub îndrumarea doamnei profesoare Pavăl Cristina, analizând, în multe ore de studiu din timpul lor liber toate fațetele pe care le implică un astfel de demers.

Pentru mai multe detalii, companiile interesate să le susțină pot trimite mesaje la solaris.team25@gmail.com

Taguri:
Data articol: aprilie 10, 2025

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam