Hot Now

Sondaj: Deși sunt optimiști privind revenirea economică, executivii din Europa Centrală și de Est sunt mai conservatori

28 04 2021, Portal HR , Comenteaza, 145 afisari

Directorii generali din Europa Centrală și de Est (ECE) sunt mai conservatori decât omologii lor globali în ceea ce privește inițiativele de dezvoltare a afacerilor în următoarele 12 luni, căutând mai degrabă eficiența operațională decât creșterea prin fuziuni, achiziții sau parteneriate strategice, potrivit celei de-a 24-a ediții a raportului CEO Survey pentru regiunea ECE.

”Liderii de business din Europa Centrală și de Est sunt foarte încrezători în șansele de revenire economică în 2021 și optimismul lor se reflectă în felul în care evaluează perspectivele propriilor companii. Totuși, remarcăm două diferențe față de omologii lor la nivel global. Chiar dacă ponderea celor din regiunea noastră care se așteaptă la creșterea veniturilor în următoarele 12 luni este similară cu a celor la nivel global, atunci când vine vorba de profitabilitate, sunt mult mai rezervați. Observăm aceeași abordare precaută în privința inițiativelor de creștere a afacerilor, precum fuziunile și achizițiile, parteneriatele sau cedarea unor pachete de acțiuni. Concluzionând, executivii din regiunea noastră sunt mai conservatori, mai puțini dispuși să-și asume riscuri sau să adopte schimbări ca răspuns la amenințări, față de media la nivel global”, a declarat Dinu Bumbăcea, Partener și Liderul Serviciilor pentru Consultanță în Afaceri al PwC România.

Astfel, în următoarele 12 luni, 53% dintre CEO din ECE previzionează creșterea profitabilității comparativ cu 65% la nivel global. Doar 21% iau în considerare noi fuziuni și achiziții pentru a stimula creșterea, comparativ cu 38% la nivel global, și doar 20% caută noi alianțe și parteneriate strategice, față de 35% la nivel global. În același timp, doar 3% se gândesc să-și vândă afacerea, față de 13% la nivel global. Dintre cele opt posibile modalități de stimulare a creșterii incluse în sondaj ”eficiența operațională” a fost singura care a înregistrat o pondere mai mare în rândul directorilor din ECE, de 78%, versus omologii lor de la nivel global, de 77%.

Incertitudinea geopolitică, o preocupare mai mare în rândul executivilor din Europa Centrală și de Est

Nu este nicio surpriză că atât pandemia, cât și criza sanitară se află în topul listei de amenințări în ceea ce privește perspectiva dezvoltării afacerilor atât global, cât și în Europa Centrală și de Est, depășind suprareglementarea, aflată în acest an pe locul secund.

În contextul digitalizării accelerate, amenințările cibernetice au devenit a doua preocupare la nivel mondial, însă directorii est-europeni nu împărtășesc același nivel de îngrijorare, acestea clasându-se abia pe locul 10 în topul preocupărilor. În schimb, CEO din regiune includ în top trei preocupări incertitudinea geopolitică. De altfel, 20% dintre executivii din ECE s-au arătat extrem de preocupați  cu privire la viitorul zonei euro, dublu față de rata globală de 10%. Volatilitatea cursului de schimb valutar și fiscalitatea se regăsesc de asemenea în topul preocupărilor directorilor executivi în următoarele 12 luni.

”Executivii din regiunea Europei Centrale și de Est au, după cum rezultă din sondaj, alte îngrijorări majore decât cele existente la nivel global. Corelând aceste preocupări cu planurile de afaceri mai puțin îndrăznețe, ne putem face o idee care este cauza acestei abordări: instabilitatea politică și legislativă mai accentuată decât în alte zone ale lumii”, arată Dinu Bumbăcea.

Forța de muncă, o prioritate

Forța de muncă bine pregătită este considerată ca fiind prioritară atât pentru guverne, cât și pentru mediul de afaceri. Astfel, peste două treimi dintre directorii executivi din regiune consideră că “forța de muncă calificată, educabilă și adaptabilă” trebuie să fie în topul priorităților pe guvernelor, dar și pentru mediul de afaceri,  conștientizând rolul pe care companiile îl joacă în perfecționare și recalificare.

De altfel, directorii generali din Europa Centrală și de Est sunt mai preocupați decât omologii lor globali cu privire la disponibilitatea abilităților cheie, la 82% față de 72%. Ca răspuns, își adaptează strategia forței de muncă pentru a îmbunătăți competitivitatea prin automatizare (40%) și implicarea forței de muncă (39%).

Adauga comentariu

Cele mai noi

CIO Council și Revista CARIERE organizează miercuri, 19 mai, între orele 15.00-17.30, o nouă ediție din seria de evenimente online CIO TALKS – Powered by CIO Council cu tema Digital Leadership. Building Frameworks for Digital Success. CIO Council propune o discuție deschisă despre cum pot crește organizațiile eficiența operațională folosind tendințele actuale din tehnologie, precum […]

Detalii

Pe 12 mai 2021, de la ora 09:30, BusinessMark are plăcerea să vă invite o nouă ediție a evenimentului „Magnetico. How to attract and retain talents improving employer branding and creating meaningful HR practices”, ce va avea loc online. În cadrul conferinței, care vizează HR Managers & HR Directors, Talent & Acquisition Managers, Employer Branding […]

Detalii

Studiul realizat de Grayling în rândul a 550 de lideri din domeniul afacerilor arată că 2021 va fi un an esenţial pentru companii în urma pandemiei de COVID-19 şi în perspectiva conferinţei COP26 Aspectele legate de criteriile ESG (de mediu, sociale şi de guvernanţă) vor avea o mai mare importanţă în 2021, consideră liderii din […]

Detalii

Pe 18 și 19 mai va avea loc prima conferință online internațională, dedicată conceptului de „Employer Branding” în România. EBcon 2021 va reuni peste 350 de profesioniști internaționali și locali, entuziaști ai HR, Marketing și Employer Branding și peste 15 speakeri care vor fi prezenți pe scena virtuală pentru a aborda tematici relevante pentru evoluția […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter