Sorin Kertesz, antreprenorul cu Master la Harvard

Sorin Kertesz are 34 de ani, este antreprenor, fondator și director general al magazinului de biciclete Biciclop din București. Până aici, nimic ieșit din comun. Dar lucrurile se schimbă dacă adaug faptul că a absolvit un Master în SUA, la Harvard, a lucrat pentru Banca Mondială și corporații prestigioase, a fost implicat activ în AIESEC (Association Internationale des Etudiants en Sciences Economiques et Commerciales), este Membru fondator al Clubului Harvard România și Moldova și Membru fondator al Asociației Absolvenților Academiei de Studii Economice București (ASE Alumni).

Am stat de vorbă cu Sorin Kertesz și am aflat de ce a dat America pe România, ce l-a făcut să renunțe la corporații pentru antreprenoriat, de ce a ales un business cu biciclete și ce i-ar sfătui pe tinerii nehotărâți dacă să aleagă străinătatea sau România.  

Cum de ai studiat la Harvard?

Am terminat ASE-ul în București, Facultatea de Relații Economice Internaționale și am fost membru AIESEC și asta a completat pregătirea teoretică, abstractă și lipsită de pragmatism a facultății – care, din păcate, înțeleg că s-a păstrat. După ASE am făcut Masterul în State, la Harvard, la Kennedy School of Government, cu o bursă de la fundația Kokkalis, din Grecia, prin programul Fulbright. Mi-am dorit foarte mult să fac un Master în afară, simțeam că pregătirea academică din facultatea din România nu era la nivelul pe care l-aș fi dorit. După ce am fost refuzat la câteva alte burse, în mod surprinzător, am reușit să obțin una la Harvard, unde am făcut un Master de doi ani, între 2000-2002, în Politici Publice (macroeconomie, politici economice).

Ai lucrat cât ai fost acolo?

Am lucrat la ziarul școlii, unde am fost Managing editor, mă ocupam de latura de business și management a ziarului, de la bugetare până la a aduce clienți pentru publicitate. Am reușit să îl fac sustenabil, în condițiile unui mediu economic marcat de crash-ul dot-com (2000) și 11 septembrie 2001. Nu prea poți să ai un job, e alt ritm de învățare. În paralel, am mai ținut și niște cursuri de web design.

Te-ai gândit să rămâi în SUA, să lucrezi?

Da, era o opțiune, dar nu una pe termen lung. Pentru că nu mă atrăgea deloc stilul de viață de acolo. Mai ales în domeniul care mă interesa, management consulting. Lumea mergea dimineața, devreme la serviciu, se întorcea undeva pe la 10-12 noaptea, și a doua zi pleca înapoi la serviciu. Viață personală – zero. Și atunci, de ce să rămâi? Doar pentru bani?

Am zis că mai bine mă întorc în România, unde oricum aveam niște opțiuni, vroiam să lucrez pentru Banca Mondială sau ONU, pentru că era mai aproape de filozofia școlii de Public Policy. Și din dorința și convigerea că merită să faci ceva pentru comunitate.

M-am întors în România, unde începusem deja, de când eram în State, să lucrez la proiectul edemocrație.ro, care promovează conceptul de guvernare electronică și democrație electronică. Nu avea tentă politică, prezenta soluții pe care le are administrația publică și de stat ca să simplifice viața oamenilor. Apoi, de la începutul lui 2003 am început să lucrez pentru Banca Mondială, pe un proiect similar pe democrație. După un an și jumătate mă cam săturasem de lucrul cu administrația publică, îmi doream să trec în sectorul privat, unde se văd rezultatele mai repede și simți satisfacția muncii finite. Am trecut spre management consulting, am lucrat la Accenture doi ani și jumătate, apoi alți doi ani la o firmă mai mică.

Cum te-ai hotărât să devii antreprenor?

La un moment dat am simțit că pot să fac mai multe cu timpul meu, cu capul meu, cu viața mea, în general. Asta era în 2009, când mi-am zis că e timpul să încerc ceva pe cont propriu. Cumva, îmi dorisem treaba asta dintotdeauna. Părinții mei sunt antreprenori, tatăl meu a pornit o firmă prin anii ‘90, a făcut primul export prin vama Borș (eu sunt din Oradea). Deci, cumva, am sânge de antreprenor.

De ce ai ales un business cu biciclete?

Aveam mai multe idei, dar asta mi-a aprins un beculeț. Am schimbat multe biciclete de-a lungul timpului, îmi plăceau, dar dincolo de asta, e ceva care dă un plus comunității. Spre deosebire de celalalte firme, noi vedem ciclismul ca pe o activitate utilitară și practică, nu ca pe una de relaxare sau de sport extrem. Și asta se traduce și în bicicletele pe care le aducem, de oraș, cu care să mergi zi de zi la serviciu, la cumpărături sau la școală. Business-ul a pornit după modelul din Amsterdam sau Copenhaga și ne-am dorit ca străzile din București să fie ca acolo: mai puține mașini și blocaje în trafic, mai multe biciclete, mai mult aer curat. Cred în continuare în chestia asta.

Cum merge afacerea?

Merge bine și greu. Ca orice business la început, trebuie să investești. Și asta înseamnă bani, timp, energie și creativitate. Obiectivul nostru a fost în primul rând creșterea. Și am crescut foarte bine. De exemplu, anul trecut am crescut ca număr de biciclete vândute cu peste 70% față de 2010.

Îți ajunge să trăiești decent?

Nu, în faza asta încă nu, trăiesc mai mult din ce am pus deoparte. Probabil că anul ăsta sau anul viitor o să înceapă să contribuie și business-ul. Deocamdată am investit în partea de marketing, în ideea de a-l crește cât mai mult.

Ai regretat vreodată că ai renunțat la viața de corporatist și ai devenit antreprenor?

Nu, dimpotrivă. Ieșirea mea din mediul corporatist s-a întâmplat foarte lin și am rămas în relații foarte bune cu cei de acolo și cu toate porțile deschise, fapt pentru care în ultimii doi ani mi s-a propus să mă întorc pentru diverse proiecte. Întotdeauna am răspuns negativ și de fiecare dată când aveam discuții mă gândeam cu groază la ce înseamnă viața corporatistă. Mediul era foarte fain, dar ca posibilitate de manifestare, punere în valoare a calităților – nu te simți în largul tău. Deci nu regret corporația!

Dar nu ți-a părut niciodată rău că te-ai întors în România?

Nu. Știu foarte bine de ce m-am întors și motivele alea rămân. Nu îmi doream stilul acela de viață: muncă, muncă și iar muncă, fără prieteni, fără familie. Practic, fiind plecat, dincolo de ce faci ca job și satisfacțiile profesionale, ești rupt de tot ce ai clădit aici înainte. Fie că e vorba de familie sau altele.

Ce au zis părinții, rudele, când le-ai spus că vrei să devii antreprenor?

Părinții, fiind și ei antreprenori, m-au susținut întru totul. Ei sunt principalii mei sfătuitori, pentru că au peste 20 de ani de experiență în domeniu. Prietenii – la fel, unul dintre ei îmi este asociat, un prieten din facultate și din AIESEC, Ionuț Tarcea.

Ai avut momente de panică? Practic, intrând în antreprenoriat, ai luat totul de la zero.

Dar, am pornit business-ul de la zero. La început e ca o poveste, ești foarte entuziasmat, plin de hotărâre, de imaginație, pornești cu convingere și cu elan. Nu stai să te gândești de zece ori dacă e bine că ai pornit sau nu. Și până la un punct te tot duci. Problemele apar un pic mai încolo, dar depinde și de cum merge business-ul. Uneori nu merge așa de bine cum te așteptai, și atunci apar multe întrebări – are rost să mai continui?

Ai trecut și tu prin asta?

Da, dar am constatat că perseverența îți aduce rezultate. Ziceam și legat de bursa la Harvard, îmi fuseseră refuzate vreo cinci-șase aplicații, dar răbdarea și perseverența mi-au adus un rezultat mult mai bun decât dacă obțineam una din primele burse la care am aplicat. M-a ajutat și în business convingerea asta, că punând degetul pe rană și reparând acolo unde știi că nu merge bine, venind cu o idee inovatoare, încercând, experimentând, toate lucrurile astea combinate or să te aducă până la urmă acolo unde dorești.

Ți se pare greu să fii antreprenor în România?

Cred că e greu să fii antreprenor oriunde. Piața e liberă, e concurență, e o luptă continuă. Dar nu cred că e mai greu în România decât în altă parte. Există, poate, un dezavataj – faptul că e o piață mică. Și asta nu îți permite să te dezvolți foarte mult, idiferent ce faci.

Ce ai sfătui pe cineva care vrea să renunțe la un job stabil, într-o corporație, și să devină antreprenor?

L-aș sfătui să pună foarte concret pe hârtie ce îi aduce antreprenoriatul și un business de succes, cu plusuri pe partea financiară, de satisfacție personală, de timp, de flexibiltate a timpului.

Cred că un business pe care îl pornești trebuie să aibă câteva caracteristici. Unu – să fie ceva în care crezi și care te pasionează, fiindcă ajungi să petreci atât de mult timp, energie și imaginație cu business-ul ăsta, încât dacă nu e ceva care îți place va fi cumplit de apăsător.

Doi – într-un business fie aduci ceva nou, original (un produs, un serviciu), fie faci ceva ce deja fac și alții, dar o faci mult mai bine, și asta e mai greu, pentru că te lupți cu ceilalți.

Trei – trebuie să te asiguri că poți să susții business-ul o perioadă îndelungată. Cel mai comun motiv pentru care crapă start-up-urile e lipsa de cash. Și nu e vorba de profit, ci de banii pe care-i ai, ca să te întreții sau să plătești anagajații.

Tu ai studiat la Harvard și ai ales România. Ce argumente pro sau contra revenirii în țară a studenților români cu studii în străinătate ai?

Depinde de ce fel de viață îți dorești. Dacă îți place să călătorești, să schimbi mediul, dacă nu ești foarte atașat de ce aveai aici sau dacă ești orientat spre carieră și nu te interesază latura personală, familia – atunci da, merită să rămâi în străinătate.

Dar, întorcându-te, în România ai cele mai mari atuuri pe piață. Ești de aici, dar cunoști și mentalitatea vestică, ai o pregătire diferită, ai o experiență mai bogată, deci cumva aici vii ca o elită. Având studii în străinătate și avantajul de a cunoaște piața din România poți ajunge mai repede într-o poziție de top sau să câștigi la fel de bine ca în afară. România e o piață în dezvoltare și oportunitățile sunt mai mari și creșterea rapidă.

Pentru tine Masterul la Harvard a fost un avataj în CV?

Da, clar. O facultate bună din SUA sau Europa te diferențiază foarte mult de ceilalți candidați în recrutare.

Cum te-a schimbat experiența de antreprenor?

M-a schimbat în multe feluri. Esențial mi se pare faptul că fac ceva în care cred. Și fac lucrurile așa cum cred eu că trebuie făcute. Asta îți dă foarte multă sinceritate față de tine însuți, față de lucrurile pe care le faci, dar și sinceritate față de ceilalți. Fiindcă nu mai ai un șef care să îți ceară lucruri stupide sau căruia să-i dai socoteală și să te justifici. Nu mai încerci să pari altceva decât ești, ajungi să fii împăcat cu tine însuți și cu ceea ce faci. Și asta mi se pare un câștig imens.