Ştefan Minovici – în perpetua căutare a visului american
Stabilit la New York din 1979, Ştefan Minovici, unul dintre urmaşii familiei Minovici – Mina, Nicolae şi Ştefan, consideraţi fondatorii medicinei moderne în România –, a pornit în viaţă de la zero. La început, ca toţi cei aflaţi în situaţia de a începe o viaţă nouă, într-o lume nouă, a trăit din taximetrie, ospătărie sau curierat.
Astăzi, cu un dublu masterat la Columbia University din New York, Ştefan Minovici este unul dintre liderii comunităţii româneşti din SUA, creatorul şi producătorul Festivalului România Broadway. El este, de asemenea, preşedintele Romanian American Business Council, o organizaţie specializată în relaţii bilaterale şi investiţii în România, şi un susţinător activ al intereselor României în SUA.
Aţi simţit vreodată nevoia să vă revoltaţi faţă de moștenirea culturală şi spirituală a eminenţilor fraţi Minovici?
Nicidecum. Dimpotrivă, am încercat să onorez memoria iluștrilor fraţi Minovici şi să continui să fac ceva benefic pentru ţara în care m-am născut, poporul din care fac parte şi, nu în ultimul rând, pentru numele mare pe care îl port.
După cum știţi, am încercat să creez în România un spital universitar american, care să poarte numele Minovici şi care, în spirit, dar şi în practică, să fi continuat munca de pionierat depusă de cei trei medici şi oameni de știinţă de talie mondială. Mă tem însă că până în prezent am eșuat în a duce numele familiei la nivelul așteptărilor şi mai ales la cel pe care strămoșii noștri l-ar fi meritat din partea urmașilor.
A fost greu să vă găsiţi propria cale?
Fără îndoială, a fost dificil să îmi găsesc „propria cale”– o carieră, o profesie, o chemare prin care să mă consider un om realizat. Am început ca orice imigrant ajuns în SUA – cu meserii obscure şi la îndemâna oricui. Prioritatea a fost aceea de a supravieţui, de a mă adapta la ceea ce înseamnă societatea şi civilizaţia americană şi de a deveni un om respectat şi apreciat în Ţara Făgăduinţei. Am profesat meserii precum taximetria, ospătăria sau curieratul. După un timp, am învăţat limba engleză mai bine, m-am înscris la universitate, am devenit un adevărat cetăţean american, care știe să contribuie la bunăstarea ţării adoptive, fără a uita însă originea şi etnia din care face parte.
Cea mai mare luptă a fost cu mine însumi, cu tentaţia de a mă mulţumi cu puţin, de a accepta lucrurile așa cum sunt, atunci când nu puteam să îmbunătăţesc nici viaţa mea, nici pe a altora din jur. Mi-am propus totuşi să ţintesc cât mai sus şi să încerc să realizez aproape imposibilul. În viziunea mea, am considerat că, dacă reușesc în proporţie de 70-80% ceea ce mi-am propus, asta îmi va garanta o existenţă plăcută, poate chiar fericită, şi că voi putea să mă consider un român realizat în America. Au existat şi provocări inerente – lupta cu un anumit sistem şi cu o anumită mentalitate locală, lipsa de bani şi de timp liber pentru mine şi familia mea.
Citește tot articolul pe cariereonline.ro
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam