În perioada 2-3 aprilie, se va desfășura la Timișoara, în cadrul Complexului Senator & Expovest, evenimentul de afaceri Business Days. În premieră la nivel național, acesta le va oferi participanților o serie de facilități unice, ce determină un raport calitate – preţ fără egal pe piața evenimentelor de profil din România.
DetaliiÎn perioada 2-3 aprilie, se va desfăşura la Timişoara prima ediţie din anul 2014 a suitei de evenimente Business Days, cea mai amplă platformă din România dedicată susţinerii mediului antreprenorial.
DetaliiPe 29 martie, 2012, la Timișoara Business Days, se organizează Conferința managerilor de resurse umane. Evenimentul va avea loc în Sala Europa, începând cu orele 14:00, având 400 de locuri disponibile pentru participanți.
DetaliiSăptămâna trecută am lansat o provocare: să ne convingeți să vă trimitem la Timișoara Business Days 2012. E pe 28 și 29 martie, primul eveniment din acest an și al șaselea din suita de evenimente Business Days organizate până acum, dupa cinci evenimente de anvergură organizate în 2010-2011, care au reușit să reunească fiecare peste 500 de participanți
DetaliiE pe 28 și 29 martie, primul eveniment din acest an și al șaselea din suita de evenimente Business Days organizate până acum, dupa cinci evenimente de anvergură organizate în 2010-2011, care au reușit să reunească fiecare peste 500 de participanți veniți din toate colțurile țării, alături de o suită de speakeri consacrați – nume sonore din business-ul […]
DetaliiEvenimentul Timișoara Business Days (28 – 29 martie 2012) este primul eveniment din acest an și al șaselea din suita de evenimente Business Days organizate până acum, dupa cinci evenimente de anvergură organizate în 2010-2011, care au reușit să reunească fiecare peste 500 de participanți veniți din toate colțurile țării, alături de o suită de speakeri consacrați – […]
DetaliiDaca esti preocupat(a) de cariera ta, ca angajat sau antreprenor, daca te intereseaza care este impactul noilor tehnologii asupra business-ului si nu duci lipsa de provocari in relatia cu clientii, angajatii sau chiar si cu tine, nu trebuie sa ratezi evenimentul Timisoara Business Days din 30 si 31 martie.
Detalii