Tazz și The Social Incubator lansează Școala de Rideri, un program de integrare profesională dedicat tinerilor vulnerabili
Școala de Rideri este un program social creat pentru a facilita integrarea profesională a tinerilor din medii vulnerabile, cu precădere a celor din centrele de plasament, care ajung peste noapte în situația de a se descurca singuri, odată cu ieșirea din sistemul de protecție a copilului. Pentru cei mai mulți dintre ei, primul job e cel mai greu de obținut, astfel că Tazz și Asociația The Social Incubator le pun la dispoziție un program de traininguri și beneficii menit să le susțină primii pași în carieră și traseul spre independență.
Ce este Școala de Rideri
Prin programul de consiliere și mentorat Școala de Rideri, Tazz și The Social Incubator susțin tinerii din sistemul de protecție a copilului și din alte categorii vulnerabile să se orienteze, informeze și educe pentru a-și alege drumul pe care doresc să și-l croiască în viață. Programul este dedicat în special tinerilor care ies de sub tutela statului și sunt puși în situația de a se descurca singuri, într-o societate care nu le oferă foarte multe șanse pentru un viitor mai bun. Statisticile arată că, în acest moment, doar 2,5% dintre tinerii care părăsesc sistemul de protecție din România ajungă să se angajeze în mod legal.
Ce înseamnă Școala de Rideri pentru tinerii din program
Școala de Rideri susține și încurajează integrarea socială și profesională a tinerilor vulnerabili, facilitându-le procesul de tranziție către o viață independentă. Astfel, în prima fază a programului, peste 30 de tineri din București, cu vârste cuprinse între 17 și 26 de ani, atât băieți, cât și fete, iau deja parte la atelierele de autocunoaștere și cursurile aplicate de realizare profil profesional, plan de carieră și educație financiară, susținute de consilierii The Social Incubator.
În a doua fază a programului, tinerii au ocazia să se familiarizeze cu jobul de rider, participând la traininguri de comunicare, comportament în food delivery și traininguri practice de utilizare a aplicației, susținute de reprezentanții Tazz. Ca parte practică din program, tinerii vor ieși pe teren alături de top rideri Tazz, care le vor povesti din experiența lor, în timp ce preiau și livrează împreună o comandă.
În plus, tinerii interesați să devină rideri se vor bucura de susținere din partea Tazz pentru a începe primul lor job, de la echipamente complete Tazz – cască de protecție, geantă, geacă, tricou, șapcă și smartphone, la bicicletă, cursuri de conducere preventivă a bicicletei și alte beneficii exclusive pentru viitorii rideri din program.
Tazz și Social Incubator, începuturile unui parteneriat de încredere
Astfel, Școala de Rideri susține acești tineri în dobândirea independenței din punct de vedere financiar și social, la un moment de răscruce din viața lor. Printr-o experiență interactivă de învățare și ghidare în carieră, oferită de un întreg ecosistem de mentori, consilieri vocaționali din Asociația The Social Incubator, traineri și membri ai echipei Tazz, programul urmărește să le faciliteze accesul pe piața muncii și integrarea lor în societate.
Partenerul de încredere din acest program este organizația non-profit The Social Incubator, fondată acum 8 ani de un grup de profesioniști și prieteni din dorința de a construi o platformă de inițiative cu impact social semnificativ în viața tinerilor din sistemul de protecție, oferindu-le susținere în procesul de integrare socială prin servicii personalizate și soluții de antreprenoriat inovatoare. Până în acest moment, peste 22.000 de tineri au beneficiat de ajutorul The Social Incubator. Așadar, Școala de Rideri susține creșterea acestui număr de beneficiari.
”Școala de Rideri este o inițiativă la care ținem foarte mult, deoarece, alături de partenerii de la The Social Incubator, putem să aducem un impact real în viața tinerilor din centrele de plasament prin integrarea lor în piața muncii. Astfel, cu acest program, ne propunem să susținem cât mai mulți tineri din medii vulnerabile, oferindu-le tot ce au nevoie pentru a păși cu încredere în viață: de la o experiență de învățare și ghidare în carieră, până la asigurarea echipamentelor complete pentru jobul pe care urmează să-l facă, ajutându-i astfel să devină independenți într-un timp cât mai scurt.”,a declarat Cristina Sauciuc, Head of Brand & Communications Tazz.
”Obținerea primului job este de obicei o provocare, așa că noi, la The Social Incubator, ne dorim să ușuram acest proces pentru tinerii care ne calcă pragul. De la ateliere de autocunoaștere și dezvoltare personală la cursuri de orientare profesională și dezvoltare competențe, ne propunem să venim în întâmpinarea tinerilor cu tot ce putem pentru a fi alături de ei în momentul în care părăsesc sistemul de protecție socială la terminarea liceului. Iar atunci când un partener ca Tazz ni se alătură, și se nasc programe inovatoare ca Școala de rideri, nu avem cuvinte să descriem bucuria noastră și a tinerilor care beneficiază astfel de un prim job, dar și de susținere atunci când au cea mai mare nevoie de ea.”, a declarat Adriana Preda, Executive Director & Board Member Asociația The Social Incubator.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam