TOT Challenge
Proiectul naţional TOT Challenge, organizat de Asociația Studenților la Psihologie și Științele Educației, se va desfășura în perioada 14 – 20 iulie 2013, în Bucureşti. Înscrierile pentru a treia ediţie au loc în perioada 10 – 23 iunie. Vor fi selectați 24 de tineri din toată țara, pasionați de educație și training.
Obiectivul proiectului este de a forma tinerii ca viitori traineri. Participanţii vor beneficia de cadrul optim pentru dezvoltarea abilităţilor necesare unui trainer, fiind îndrumaţi de profesionişti în domeniu. Vor învăţa să construiască sesiuni de cursuri şi prezentări memorabile, astfel încât să fie apreciaţi şi recunoscuţi.
Proiectul dorește să facă mai accesibil domeniul training-ului pentru noi, tinerii, ce avem inclusă această arie profesională în planurile de viitor. Deltaplanul, simbolul nostru, înseamnă curaj pentru a zbura și pentru a îți asuma responsabilitatea alegerilor făcute în drumul atingerii viselor tale.
ASPSE este o organizaţie bidirecţională, având o puternică orientare către proiecte, pe de o parte, iar pe de altă parte, o orientare către problemele de reprezentare studenţească, în chestiuni educaţionale la nivel naţional. Valorile ASPSE sunt PROFESIONALISMUL, PASIUNEA şi PRIETENIA.
Mesajul echipei TOT Challenge pentru tinerii participanți este: „Trebuie să știi că TOT Challenge te ajută să zbori, dar tu ești cel care manevrează deltaplanul și îl direcționează!”
Cei interesaţi de o carieră în training şi pasionaţi de acest domeniu se pot înscrie la adresa: www.totchallenge.ro
„Ia-ți avântul în training!”
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam