Secțiune susținută de

Un nou studiu arată că 62% dintre angajați vor să-și schimbe jobul fără un plan

Portal HR \ Actual \ Un nou studiu arată că 62% dintre angajați vor să-și schimbe jobul fără un plan

Piața muncii din România intră într-o nouă etapă de transformare, dominată de nesiguranță, stres și nevoia de sens. Conform celui mai recent raport Romanians@Work 2025 realizat de CareerShift HUB, 62% dintre angajații români se gândesc să își schimbe locul de muncă, însă majoritatea nu au un plan concret. Doar 18% declară că știu ce pași vor urma, iar 12% afirmă că au o direcție clară în carieră.

„Romanians@Work 2025 este o radiografie complexă a pieței muncii din România, ajunsă la a doua ediție după cea din 2022. Studiul arată că 31% dintre manageri nu discută niciodată cu angajații despre viitorul lor profesional, iar 73% dintre companii nu au sau nu comunică transparent programe clare de dezvoltare a carierei. Este un semnal de alarmă pentru modul în care organizațiile răspund la preocupările oamenilor”, explică Mihai Zânt, Executive Coach și cofondator CareerShift HUB.

Newsletter săptămânal · PortalHR

HR fără zgomot.
Doar ce contează.

Analiză, context și direcții strategice din HR și business — selectate de echipa Career Advisor și livrate săptămânal în inbox.

Realizat pe un eșantion de 566 de respondenți din mediul urban, studiul surprinde o generație de angajați aflată între adaptare și reinventare, într-un context economic și tehnologic în plină schimbare.

Respectul și echilibrul emoțional devin noua monedă a motivației

Relația dintre angajați și angajatori trece printr-o revoluție a valorilor. 42% dintre respondenți afirmă că nu și-ar compromite respectul și demnitatea, indiferent de avantajele financiare oferite. Iar 43% plasează echilibrul emoțional înaintea compensației.

Mai mult, 62% dintre angajați ar pleca din actualul loc de muncă chiar și pentru același salariu, dacă ar primi un management empatic, un program flexibil sau posibilitatea de a lucra 100% remote.

Această schimbare de paradigmă arată că motivația nu mai este dictată doar de bani, ci de calitatea relațiilor și a mediului de lucru.

Burnoutul, epidemia tăcută a birourilor

Peste jumătate dintre angajați (52,8%) trăiesc zilnic cu un nivel ridicat de stres, un salt semnificativ față de 32% în 2022. Din cauza presiunii constante, mulți evită chiar să solicite concedii medicale, iar 32% identifică burnoutul drept principalul motiv pentru care ar părăsi compania.

Doar 19% ar recomanda locul actual de muncă unui prieten fără rezerve, iar 73% evită activ angajatorii cu o cultură organizațională toxică.

Inteligența artificială: între entuziasm și teamă

Dacă în 2022 subiectul dominant era munca remote, în 2025 scena este ocupată de inteligența artificială. Peste jumătate dintre respondenți (53%) văd AI-ul ca o oportunitate, iar doar 1% îl percep ca o amenințare directă. Totuși, 38% se tem că nu vor fi instruiți suficient pentru a lucra eficient cu noile tehnologii.

Lecția pentru angajatori: conversația și claritatea contează

Raportul atrage atenția asupra unui decalaj major între așteptările angajaților și răspunsurile organizațiilor. Lipsa discuțiilor despre carieră, absența unor programe de dezvoltare clar comunicate și presiunea constantă asupra angajaților alimentează un cerc vicios al nemulțumirii.

Organizațiile care investesc în conversații reale cu angajații, în leadership empatic și în claritatea traseelor de carieră pot transforma nesiguranța într-o oportunitate. Viitorul muncii în România depinde, mai mult ca oricând, de curajul de a reumaniza relațiile profesionale.

Data articol: octombrie 6, 2025

Newsletter-ul Portal HR

100% fără spam