Peste 120 de studenți și profesori universitari din toată țara sunt așteptați să se înscrie la cea de-a 6-a ediție a programului FUTURE – Construiește cu pasiune, cel mai complex program de orientare în carieră din România.
Timp de 6 luni, studenții – profesorii- angajatorii SYKES part of Sitel Group® se vor întâlni săptămânal pentru a-i ajuta pe tineri să se pregătească pentru primul loc de muncă și să dezvolte competențele necesare pentru locurile de muncă de azi și de mâine. Întâlnirile sunt bazate 100% pe activități practice și au scopul de a „umple prăpastia dintre sistemul educațional și piața muncii, de a-i ajuta pe tineri să se angajeze, iar profesorii universitari să aprofundeze noi metode de predare”, declară Mădălina Hodorog, fondatorul programului.
Programul FUTURE – Cel mai complex program de orientare în carieră
Datele oferite de Uniunea Europeană în raportul din 2022*, arată că tinerii sub 30 de ani au o serie de provocări când vine vorba de angajare:
Aflat la a 6-a ediție, programul FUTURE – Construiește cu pasiune, ediția SYKES part of Sitel Group® ajută direct cei 3 piloni ai educației să se pregătească pentru viitor și piața muncii. Studenții – profesorii universitari – angajatorii participă împreună la sesiuni de training comune cu accent pe piața muncii și dezvoltarea competențelor necesare pentru angajare.
Studenții înscriși în program beneficiază gratuit de:
Profesorii universitari din cadrul programului FUTURE beneficiază gratuit de:
Cum a fost la edițiile anterioare se poate vedea aici:
Programul a adus #EducatiaAltfel în România: Fără teorie, fără Power Point
Peste 550 de studenți și profesori universitari au participat deja în programul FUTURE care a inovat modul în care se desfășoară un astfel de program. „Teoria o știm cu toții. În programul FUTURE lucrăm 100% practic prin metode de educație experiențială. Din 2019 de când am lansat oficial programul nu am avut prezentări de tip PowerPoint, speakeri sau discursuri. Învățăm doar prin acțiune, prin activități care îi fac pe studenții – profesorii – angajatorii din program să vadă concret cum arată piața muncii, să își dezvolte real competențele necesare”, continuă Mădălina Hodorog, formator cu peste 9 ani experiență în programe de educație altfel. Mădălina este și cadru didactic asociat în cadrul UBB, lucrează direct cu școlile din țară și a construit o serie de programe de #EducatieAltfel pentru tinerii – profesorii – companiile din România.
„Experiența FUTURE a fost cea mai tare pe care am făcut-o în cei 3 ani de facultate. Încă din anul 1 am căutat training-uri sau workshop-uri de acest fel, dar pot spune că nimic nu se ridică la standardul programului FUTURE. Pe lângă faptul că mi-am descoperit într-un mod foarte inedit punctele mele forte, am învățat noi metode de a mă implica într-o echipă. FUTURE este acea practică de care studenții au nevoie pe lângă cursurile de la facultate”, spune Dumitrașcu Ioan Marius, alumni în programul FUTURE.
Construiește cu pasiune – Înscrieri deschise
Programul FUTURE – Construiește cu pasiune se desfășoară în formatul online și include sesiuni de training săptămânale cu studenții înscriși în program, sesiuni de orientare în carieră, precum și întâlniri de lucru cu profesorii universitari ce aprofundează noi metode de predare și înțeleg piața muncii. Înscrierile în noua ediție a programului FUTURE susținută de compania SYKES part of Sitel Group® se realizează până în 26 octombrie 2022 pe: www.madalinahodorog.ro/future. Toate sesiunile de training și activitățile din cadrul programului sunt gratuite.
39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o […]
DetaliiŞapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]
DetaliiRaluca Burghelea este noul Country Managing Director al Accenture România. Raluca și-a început cariera la Accenture în anul 2007, iar în prezent este Managing Director al Accenture Operations în România, rol pe care îl va păstra. În calitate de Operations Lead, ea a jucat un rol esențial în dezvoltarea activității locale din România în 6 […]
DetaliiPe 30 septembrie și 1 octombrie, la Sala Palatului din București, va avea loc IUF – The International University Fair, cel mai important eveniment educațional din Sud-Estul Europei. Reprezentanții universităților din 12 țări vor prezenta elevilor de liceu și studenților programele de licență, masterat și facilitățile la care pot avea acces (burse, surse de finanţare, […]
Detalii