Hot Now

Venituri din activități independente: ce contribuții datorezi la sănătate?

27 12 2011, Avocatnet , Comentariile sunt închise pentru Venituri din activități independente: ce contribuții datorezi la sănătate?, 1.998 afisari

Persoanele care obțin venituri din activități independente sunt obligate să contribuie la Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS). AvocatNet.ro îți spune care sunt obligațiile tale, dacă realizezi astfel de venituri, cum se calculează contribuția la sănătate (CASS) și până când o poți plăti fără penalizări.

Alice Trifan, partener Finexpert și specialist payroll & human resources, a precizat pentru AvocatNet.ro că veniturile din activități independente cuprind: veniturile comerciale, veniturile din profesii libere și veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente. De asemenea, constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii. În acest sens, contribuabilii care încep o activitate independentă au obligația declarării veniturilor și cheltuielilor estimate a se realiza în anul de impunere, pe fiecare sursă și categorie de venit, prin depunerea declarațiilor privind venitul estimat, pe fiecare sursă și categorie de venit, la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data producerii evenimentului.”Obligația depunerii declarațiilor privind venitul estimat revine atât contribuabililor care determină venitul net în sistem real și desfășoară activitatea în mod individual sau într-o formă de asociere care nu dă naștere unei persoane juridice, cât și contribuabililor pentru care venitul net se determină pe baza de norme de venit”, explică specialistul de la Finexpert. Alice Trifan mai precizează că, în cazul contribuabililor care desfășoară activități independente pentru care plățile anticipate se realizează prin reținere la sursă de către plătitorul de venit, nu există obligația depunerii de declarații privind venitul estimat. Contribuția lunară la sanatate nu poate fi mai mică decât produsul a 5,5% aplicat asupra valorii unui salariu minim brut pe țară, dacă veniturile realizate din activități independente reprezintă singura sursă de venit.“În cazul persoanelor care cumulează salariul cu alte venituri obținute din activități independente, contribuția CASS se datoreaza asupra tuturor acestor venituri”, adaugă Alice Trifan.

Modalitate de calcul și procedura pentru plata contribuției de asigurări sociale de sănătate
Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția la sănătate se plătește de către persoana care le realizează. Plata contribuției se realizează trimestrial.

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 95/2006, aprobate prin Ordinul CNAS nr. 617/2007, stabilesc modalitatea de calcul și plată a contribuției de asigurări sociale de sănătate. Astfel, persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția aplicată asupra:

  • venitului net determinat ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile aferente realizării venitului, conform prevederilor Codului fiscal, realizate de persoanele care desfășoară activități independente ale căror venituri sunt determinate pe baza contabilității în partidă simplă;
  • venitului net determinat ca diferență între venitul brut și cheltuielile deductibile aferente realizării venitului, determinate pe baza normelor de venit stabilite de Ministerul Finanțelor prin nomenclatorul activităților pentru care venitul se stabilește pe bază de norme de venit, în cazul persoanelor ale căror venituri sunt determinate pe bază de norme de venit.

”În cazul persoanelor care obțin venituri din activități independente ale căror venituri sunt determinate pe bază de normă de venit și care beneficiază de o reducere a normelor de venit, cota stabilită de lege se va aplica la veniturile care se supun impozitului pe venit rezultate din norma redusă, determinată potrivit reglementărilor în vigoare pentru impunerea veniturilor respective”, explica Alice Trifan.

Potrivit Ordinului CNAS, contribuția calculată la venitul estimat se virează până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru.

În cazul în care contribuabilii care realizează venituri din activități independente, la finele anului, înregistrează pierderi sau realizează venituri anuale sub nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, contribuția se calculeaza la nivelul unui salariu de bază minim brut pe țară pentru fiecare lună. Însă această prevedere se aplică numai în situația în care venitul din activități independente este singurul venit asupra căruia se calculează contribuția.

Totodată, legea prevede că diferențele rămase de achitat, calculate în raport cu decizia de impunere anuală, se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioada pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere. Pentru sumele datorate și rămase neachitate se vor percepe majorări de întârziere conform procedurii instituite prin Codul de procedură fiscală.

Citește AICI cine nu datorează contribuții CASS.

Articol de Ioana Vlad.
Articol apărut inițial pe site-ul www.avocatnet.ro. Citește articolul original aici.

Cele mai noi

În perioada 11 – 22 septembrie 2023, a avut loc o nouă ediție a Școlii de Vară HR Club Next Gen. Programul a avut ca scop dezvoltarea profesională și personală a celor 12 participanți, printr-o abordare practică și interactivă. Rezultatul? Formarea unei noi generații de profesioniști HR de elită, care să înțeleagă și să poată […]

Detalii

39,4% dintre participanții la cel mai recent sondaj eJobs declară că nu sunt mulțumiți de salariul lor, în timp ce 49,8% spun că este ok, dar s-ar putea și mai bine. Doar 10,7% nu au niciun motiv de nemulțumire din acest punct de vedere. Cu toate acestea, o eventuală renegociere salarială pare a fi o […]

Detalii

Şapte companii de renume din România au intrat în finala competiţiei Top WellBeing Employer, ce premiază implicarea acestora pentru a oferi o stare de bine a angajaților și a comunității în care activează. Arctic SA, BCR, KPMG, Majorel Romania, mindit.io, Phillip Morris Romania și Provident Financial Romania au trecut de semifinala primei ediții a acestei […]

Detalii

Raluca Burghelea este noul Country Managing Director al Accenture România. Raluca și-a început cariera la Accenture în anul 2007, iar în prezent este Managing Director al Accenture Operations în România, rol pe care îl va păstra. În calitate de Operations Lead, ea a jucat un rol esențial în dezvoltarea activității locale din România în 6 […]

Detalii
Newsletter-ul Portal Hr

Rămâi conectat la ultimele tendințe în HR

Abonează-te la newsletter