Viitorul muncii în 2026: trendurile esențiale pe care HR-ii trebuie să le aibă pe radar, potrivit Gartner
2026 aduce schimbări profunde în modul în care lucrăm, ne dezvoltăm profesional și integrăm tehnologia în organizații. Potrivit Gartner, lider global în consultanță strategică și cercetare, anul 2026 marchează un punct de inflexiune pentru funcția de resurse umane, care își extinde rolul dincolo de procese și politici, către unul strategic, cu impact direct asupra performanței organizaționale și experienței angajaților.
În centrul transformării se află relația om–tehnologie, redefinirea productivității și gestionarea riscurilor emergente generate de inteligența artificială, securitate și schimbarea dinamicii pieței muncii. Gartner identifică cele mai importante trenduri ale viitorului muncii, care vor influența modul în care HR-ii își construiesc strategiile de talent, wellbeing și leadership în 2026.
Cele 9 trenduri Gartner pentru viitorul muncii în 2026
1. Reduceri de personal înainte ca AI să livreze rezultate reale
Tot mai multe organizații au redus numărul de angajați bazându-se pe potențialul AI de a crește productivitatea. În practică, foarte puține concedieri au avut legătură directă cu eficiența reală a AI. HR-ul din 2026 are responsabilitatea de a gestiona restructurările într-un mod centrat pe oameni și de a recalibra dimensiunea și structura echipelor prin inițiative de tip „talent remix”, aliniate cu obiectivele strategice ale organizației.
2. Disonanță culturală sub presiunea performanței
Tot mai multe companii adoptă o cultură de tip startup, cu cerințe ridicate de performanță, program extins și flexibilitate redusă, fără beneficii suplimentare pentru angajați. Această discrepanță dintre discurs și realitatea muncii generează disengagement și afectează brandul de angajator. HR-ul are rolul de a clarifica explicit propunerea de valoare pentru angajați și așteptările reciproce legate de output, program și mod de lucru.
3. Sănătatea mintală a angajaților, cel mai mare cost ascuns al AI
În 2026, protejarea rezilienței psihologice și emoționale a angajaților devine o prioritate strategică. HR-ul susține managerii în identificarea semnelor de utilizare dezordonată a AI și a impactului negativ asupra comportamentului și stării emoționale. În paralel, colaborarea cu echipele de IT și juridic ajută la prevenirea riscurilor psihologice asociate utilizării extinse a AI.
4. „Workslop”: multă muncă, rapidă, cu valoare redusă
Presiunea de a folosi AI pentru cât mai multe sarcini a dus la creșterea volumului de rezultate generate rapid, dar cu calitate scăzută. HR-ul eficient din 2026 direcționează AI către cele mai consumatoare de efort și energie momente ale muncii, concentrându-se pe reducerea efortului angajaților, nu doar pe economisirea timpului.
5. Recrutarea se reechilibrează prin factorul uman
AI a transformat recrutarea într-o competiție între candidați și angajatori, fiecare folosind tehnologia pentru a obține un avantaj. În 2026, HR-ul reconfigurează procesele de recrutare prin combinarea instrumentelor AI cu evaluări umane directe, interviuri față în față și teste practice de competență.
6. Spionajul corporativ devine un risc real de HR
Competiția globală și naționalismul economic cresc riscul amenințărilor interne. HR-ul își extinde rolul în securitatea organizațională, acordând atenție factorilor comportamentali și motivaționali care pot indica riscuri interne, în completarea măsurilor de securitate tehnologică.
7. Tranziția de la tech la meserii practice se accelerează
Pe măsură ce AI se extinde, tot mai mulți profesioniști din domenii digitale se orientează către cariere mai greu de automatizat, precum meseriile tehnice și specializările practice. HR-ul investește în programe de reconversie profesională, ucenicie și parteneriate cu industrii care au nevoie de competențe aplicate.
8. Experții în procese creează valoare reală cu AI
Valoarea AI apare atunci când procesele sunt regândite în ansamblu, nu doar sarcinile individuale optimizate. Organizațiile caută angajați cu gândire sistemică și capacitate de redesign al muncii. HR-ul prioritizează judecata critică și înțelegerea proceselor în recrutare și dezvoltare, peste competențele tehnice punctuale.
9. Angajații sunt remunerați pentru dublurile lor digitale
Utilizarea avatarurilor AI și a „digital twins” care reproduc stilul și expertiza angajaților deschide o nouă discuție despre compensație și drepturi. Angajații solicită remunerare pentru folosirea identității și contribuției lor digitale pe termen lung, iar HR-ul actualizează guvernanța AI pentru a proteja și recompensa corect aceste contribuții.
În ansamblu, pentru 2026 prioritățile emergente se vor concentra pe construirea de forțe de muncă reziliente, echilibrate și capabile să valorifice la maximum potențialul tehnologiei, fără a compromite cultura, încrederea sau angajamentul angajaților.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam