Vlad Craioveanu: În antreprenoriat, nu poţi pleca la drum gândindu-te la bani

În 2010 şi-a vândut garsoniera din Bucureşti, a lichidat datoriile familiei şi s-a apucat de antreprenoriat social. Alături de alţi parteneri, a creat asociaţia RoPot şi a dat naştere The Hub Bucharest, un concept trei în unu aflat chiar în centrul Capitalei.

Cum arată, pe scurt, parcursul tău profesional de până acum?

În general, toată viaţa mea a fost un mix de provocări şi întotdeauna mi-a plăcut să încerc lucruri noi. Până în clasa a opta am studiat pianul. După care, la liceu, m-am dus la o clasă de informatică, iar apoi la ASE, unde am studiat cibernetica. Ulterior m-am oprit în zona de marketing, cu care am luat contact în timpul facultăţii. Pe perioada facultăţii am făcut voluntariat în AIESEC, iar acolo am trecut prin toate departamentele, începând cu resurse umane şi până la vânzări, însă cel mai mult mi-a plăcut zona de marketing. Ca o consecinţă, primul meu job a fost în marketing, într-o multinaţională, în ciuda crezului meu că nu voi lucra niciodată într-un astfel de loc. Când m-am angajat, credeam despre mine că ştiu multe lucruri despre marketing, datorită experienţei pe care am acumulat-o ca voluntar. Însă după primele două săptămâni ca angajat, mi-am dat seama că nu ştiam nimic. Perioada primului job a fost una foarte faină, în care am învăţat o mulţime de lucruri.

După un an şi ceva a apărut oportunitatea de a lucra într-o companie care se ocupa cu marketingul sportiv. Acolo am rămas timp de aproape cinci ani.

Ce s-a întâmplat după?

A venit criza. Şi fiind mai puţine proiecte, care necesitau un timp redus de lucru, au început să-mi vină idei. Ştii cum e. Când nu ai ce să faci, îţi vin idei. Iar eu  am avut întotdeauna sentimentul că vreau să fac ceva de capul meu. Poate  şi pentru că am avut în familie un exemplu. Tatăl meu a fost antreprenor aşa că, undeva înăuntrul meu, imi doream să-i arăt că pot şi eu.

Gândurile mele antreprenoriale au plecat, cumva, de la o intenţie personală de a vedea ceea ce vreau să fac.  Întâmplarea a făcut ca, într-o seară din preajma sărbătorilor de iarnă din 2009, să discut cu una dintre colegele mele actuale, şi să constat că amândoi ne dorim o schimbare.

În perioada respectivă, foarte mulţi cunoscuţi de-ai mei au luat decizia de a se îndrepta spre antreprenoriat, într-o formă sau alta. Cumva, tot 2009 a fost un „wake-up call”, într-un sens foarte pozitiv, pentru generaţia celor cu vârste în jurul a 30 de ani.

Colega mea şi cu mine nu am pornit de la ideea că vrem să facem un business, dar ne doream să ne implicăm în nişte proiecte un pic mai sociale. Şi tot gândindu-ne la ceea ce am putea să facem, ne-am dat seama că poate cea mai mare problemă pe care o are societatea civilă din România este awareness-ul. Problema pe care noi am identificat-o a fost o interacţiune foarte dificilă între organizaţiile non-profit şi lumea reală, corporatistă.

Când aţi pus bazele RoPot?

În primăvara lui 2010 am făcut primele chestii, însemnând nişte întâlniri cu diverşi prieteni. Şi tot discutând ne-am dat seama că ne-ar plăcea să facem o comunitate, cu oameni de diverse background-uri şi care, cumva, să genereze impact. Mai precis, ne-am hotărât să mergem pe ideea antreprenoriatului social. De ce antreprenoriat social? Pentru că era vorba despre business, însă cu impact social. Având în vedere că fiecare dintre noi venea din zona de business, am zis că antreprenoriatul social ar fi cea mai bună formă de manifestare a abilităţilor şi dorinţelor noastre.

Propriu-zis, ne-am lansat în august 2010, iar eu şi una din colegele mele încă lucram full-time. Însă după o lună mi-am dat demisia, pentru a mă implica total în proiect. 

Cum au reacţionat cei din preajma ta când le-ai comunicat ceea ce îţi doreşti să faci?

Oamenii din jurul meu m-au sprijinit întotdeauna. Legat de familie, i-am spus mamei mele că vreau să-mi dau demisia şi i-am transmis ceea ce îmi doresc să fac. Iar ea m-a susţinut.

Din punct de vedere financiar, mi-am asumat un risc. Pentru că poţi să trăieşti o vreme cu „stomacul gol”, însă cu cât perioada respectivă este mai mare şi mai adâncă, începe să apară presiunea şi criza personală.

Când ai reuşit să-ţi asiguri un venit din antreprenoriat?

Momentul în care am început să ne dăm salarii lunare a fost în august sau în septembrie 2011. Ţin minte că eram foarte fericiţi, chiar dacă era un venit nesemnificativ.

În antreprenoriat, nu poţi pleca la drum gândindu-te la bani. Este cea mai mare capcana în care poţi cădea. În ultimii trei ani am cunoscut mulţi oameni care au pornit în antreprenoriat de la ideea că vor să facă bani şi care au eşuat. Banul este o urmare, nu un motiv. Bani faci dacă ştii ce vrei să faci.

De ce aţi ales denumirea de „RoPot”?

Pentru că e cool. Dincolo de asta, sunt două perspective. Pe de-o parte ar fi „ropot de ploaie”, pe principiul că mai multe picături de ploaie generează o schimbare, pe de altă parte – „România Poate”. Ca idee, numele a plecat de la „ropot de ploaie”, iar „România Poate” a fost cumva un plus de semnificaţie.

De ce nu ai început singur?

Nu am început singur pentru că nu mi-am propus niciodată să încep singur. A fost o conjunctură. Ne-am găsit nişte oameni care doream să facem lucrul astă în acelaşi moment şi eram foarte aliniaţi în modul în care doream să-l facem.  A fost o idee de parteneriat foarte firească.

Ai primit sfaturi bune la începutul aventurii tale?

Bineînţeles. Un sfat foarte bun pe care l-am primit de la un prieten a fost să am răbdare.

Cum se poate pregăti un antreprenor, mai ales unul aflat la început de drum,  pentru o eventuală greşeală?

Noi, ca echipă, încercăm să ne gândim la alternative, în momentul în care luăm o decizie mai dificilă. Cea mai mare greşeală pe care poţi să o faci este să mergi cu capul înainte, fără să te gândeşti deloc.

Nu pot să spun că la început am făcut greşeli.  Ne jucam, testam foarte mult, astfel că tot ceea ce făceam era asumat. Nu cred că am făcut nişte greşeli fundamentale până acum. Poate că puteam să facem lucrurile mai bine.

Cum a apărut The Hub?

RoPot a pornit de la ideea unei comunităţi. Construind comunitatea şi construind conţinutul pentru comunitatea respectivă, am ajuns să avem nevoie de un spaţiu unde oamenii să se poată întâlni şi fizic. La început făceam evenimente în tot felul de locuri. Însă ţi se pierde foarte mult din identitate în momentul în care azi eşti într-un loc şi mâine eşti într-un altul.

The Hub este o comunitate, conţinutul care se generează în jurul hubului, precum şi spaţiul în sine.

Ca antreprenor, în ce fel te-a ajutat educaţia din şcoală?

Şcoala m-a ajutat să-mi creez un mod de a gândi.

Ce credeai despre antreprenoriat în 2010 şi cum vezi lucrurile acum?

Pot să spun ceea ce îmi doream sau ceea ce speram. Ca orice tânără speranţă, îmi doream să am mai mult timp pentru mine, să meargă lucrurile mai bine sau să ajung la un anumit confort financiar. Mi-am dat seama ca unele lucruri funcţionează, iar altele nu. De exemplu, am realizat că problema timpului nu a funcţionat.

În timp, s-a schimbat şi felul în care înteleg fenomenul. La început nu credeam că ai nevoie să te consulţi neapărat cu alţi oameni ori să relaţionezi cu alţi antreprenori. Nu mă gândeam la treaba asta. Acum, când mă uit în spate, mi se pare un aspect critic.

Am constatat şi că este o diferenţă foarte mare între a-ţi face un plan de afaceri şi a gândi un model de business.

Nu în ultimul rând, mai cred că un om de business de succes are nevoie de familie şi de prieteni. Dacă nu, alternativa e psihologul.

Care a fost cel mai frumos moment pe care l-ai trăit ca antreprenor? Dar cel mai urât?

Cel mai frumos moment a fost ziua în care am deschis hubul, în iunie anul trecut. Deschiderea a însemnat practic concluzionarea unui efort de lungă durată. Un moment foarte dificil pentru noi a fost tot anul trecut când, după foarte multe eforturi şi încercări, ne-am dat seama că nu putem folosi spaţiul pe care l-am ales iniţial pentru hub.

Ce planuri ai?

Pentru The Hub avem mai multe planuri. Unul dintre obiectivele pe termen mediu şi lung este să pornim un incubator de start-up-uri. Adică să avem un program concentrat, în jurul căruia să aducem şi nişte investitori care să susţină financiar acele start-up-uri.