Andreea Popovici: “Românii sunt foarte deschiși!”

Există viață și după HR? Și încă cum! Foarte buni comunicatori, psihologi rafinați, pricepuți în dezvoltarea relațiilor interpersonale și cu un spirit de observație rar întâlnit, unii dintre specialiștii din HR au ales să își folosească aceste aptitudini și în alte domenii. Mai precis, sunt career renegades care au dat pozițiile pe care le dețineau în Resurse Umane pe altele – în arii de interes complet diferite.

Inaugurăm, așadar, o nouă rubrică: After HR. În cadrul căreia vom sta de vorbă cu aceia care au ales să părăsească Resursele Umane, pentru a-și alege alt drum în viața profesională.

Andreea Popovici, care a trecut de la o poziție de Director de Resurse Umane la propriul business, în domeniul gastronomiei, este primul exemplu de career renegade After HR. Citiți, în continuare, povestea sa.

Știind despre Andreea Popovici că a urmat Dreptul la Sorbona, că a trăit la Paris până la 28 de ani, după care a venit în România, ca director de Resurse Umane al unei companii franceze, recunosc că întâlnirea cu ea mi-a provocat emoții mult mai mari decât majoritatea interviurilor de până acum. Am avut trac până în momentul în care am dat mâna cu ea, i-am auzit accentul franțuzesc irezistibil și i-am văzut zâmbetul molipsitor. Iar când mi-a spus, cu sinceritate, că se simte bine în România, unde crede că există atâtea oportunități de afaceri, iar oamenii sunt deschiși, m-am destins și am vrut să aflu cât mai multe despre cum e să te muți de la Paris la București și să dai de birocrația autohtonă.

Povestea Andreei Popovici e presărată cu arome de foie gras, trufe, brie și vinuri fine. S-a născut la Târgu Mureș, a plecat la Paris, cu familia, la 6 ani, a studiat Dreptul la Sorbona, de unde a obținut și un Master în Dreptul Muncii, apoi s-a angajat la Resurese Umane la Ikea, în Paris. În 2007 a venit în România, ca Director de Resurse Umane la Veolia, de unde a plecat după trei ani, pentru a-și deschide propriul business în domeniul culinar: La Fourchette. O delicaterie de lux, pentru gurmanzi, cu vânzare online, unde găsești produse alimentare importate direct din Franța: brânzeturi, mezeluri, semi-preparare de înaltă calitate, vin, fructe, mirodenii, carne și multe altele.

Iată, în continuare, povestea Andreei Popovici, care a dat Parisul pe București și Resursele Umane pe delicatese franțuzești!

Cum de v-ați hotărât să veniți în România? 

Îmi doream foarte mult, pentru mine a fost o adevărată provocare să mă întorc în România. Era și foarte interesant atunci, în 2007, încă nu venise criza, România era în plină creștere, iar pentru mine era o experiență folositoare să vin să lucrez în Resurse Umane într-o altă țară.

Deci ați dat Parisul pe București…

Da, fără niciun regret.

De ce ați părăsit domeniul în care lucrați, Resursele Umane, și de ce tocmai o delicaterie?

De mai mult timp vroiam să fac o schimbare în carieră, să încerc și altceva. M-am gândit că este momentul potrivit să încerc, având o anumită vârstă (30 de ani) și o anumită experiență în spate. La momentul respectiv, în 2011, niște prieteni care au o firmă de import-export pentru domeniul Horeca mi-au propus să lucrez cu ei, știind că eu sunt pasionată de gastronomie, de vinuri, că îmi place să gătesc. Tocmai pentru că îmi place să încerc produse noi, mi-am dat seama că pe piața românească lipsesc anumite produse sau se găsesc greu.

Când a apărut ideea de a face o schimbare în carieră?

După primii doi ani în România mi-am dat seama că aici sunt multe oportunități, că piața este mult mai deschisă decât în Franța și că oamenii sunt foarte deschiși la noutăți.

Cum? Românii sunt deschiși la noutăți?

Da, cel puțin în domeniul în care lucrez acum, în București. Asta e impresia pe care o am, legat de activitatea mea, până în momentul de față.

La care români vă referiți când spuneți asta? Clienții sau magazinele, hotelurile?

Și, și. Există în București oameni care au călătorit, care vor să redescopere în țară ce au gustat în călătoriile lor și să aibă și aici aceleași produse. Alții sunt, pur și simplu, curioși să mănânce altceva decât mâncarea autohtonă. Nu vreau să spun nimic rău despre produsele românești, dar în Franța există o tradiție îndelungată în prepararea brânzeturilor, a cărnii, sau de a găti rață, vânat – ceea ce, din păcate, nu există pentru o piață largă în România.

În antreprenoriat se aplică aceleași principii ca și în Resurse Umane

Povestea Andreei Popovici – un career renegade autentic – este cu atât mai interesantă cu cât ea a ieșit din HR, pentru a se îndrepta către un domeniu cu totul diferit. Poate părea cel puțin bizar să studiezi dreptul la Sorbona, să fii director de Resurse Umane, pentru ca într-o bună zi să renunți la această activitate și să te apuci să vinzi delicatese franțuzești. Nu este, însă, dacă ești pasionat de gastronomie și dacă știi cum să aplici ceea ce ai învățat în atâția ani de experiență și în alte domenii de activitate.

A fost un moment în care ați zis: gata cu Resursele Umane, eu vreau să fac altceva?

Da. Studiind piața, mi-am dat seama că nu pot să lucrez și în Resurse Umane și să îmi dezvolt și afacerea. Dacă vrei să te implici într-o afacere, trebuie să te implici 100%. Să fii disponibil pentru clienți, pentru furnizori, să fii prezent.

Când ați trecut exact de la una la alta?

În iunie 2011. Atunci am plecat de la Veolia și am început construirea site-ului, care a fost conceput de mine, cu ajutorul unor graficieni și informaticieni.

Cum a fost trecerea de la Resurse Umane la antreprenoriat?

Diferența nu este chiar așa de mare, pentru că principiile care se aplică în Resursele Umane (organizare, project management) se aplică și în gestionarea unei firme.

A fost greu să treceți de la corporație la antreprenor?

Nu, pentru că m-am așteptat la greutăți. Poate că a fost puțin dificil la început, din cauza programului, pentru că aveam dintr-o dată acel sentiment de libertate, nu aveam un program fix de lucru, poate că a fost destabilizant, dar asta numai la început.

Deci nu ați lucrat în paralel la ambele?

Nu. Am luat o pauză. Îmi programasem să iau pauză timp de o lună, dar nu am putut, cred că am stat o săptămână nefăcând nimic și am început cu site-ul, cu furnizorii, cu selecția de produse și după aceea, când totul a fost gata, am început să găsim clienți, parteneri, colaboratori. A durat trei luni de când mi-am dat demisia și am dat drumu site-ului – în septembrie 2011. Deocamdată vindem online și avem și parteneriate cu băcănii și magazine de delicatese din București.

“A fost o alegere bună!”

Chiar dacă satisfacțiile de ordin financiar nu se ridică, încă, la nivelul celor din trecut, Andreea Popovici nu regretă nimic; dimpotrivă, este ferm convinsă că a făcut o alegere bună. Și nici birocrația din România, eforturile de a dezvolta business-ul sau riscurile pe care le presupune antreprenoriatul nu au descurajat-o. Devenind antreprenor, a câștigat libertate, are de-a face cu oameni deschiși și, mai ales, face ceea ce îi place. Un sfat pe care l-ar da? Ca să devii antreprenor, trebuie să ai o idee foarte clară asupra domeniului în care vrei să activezi și e bine să fii pasionat de acest domeniu, spune proprietara La Fourchette.

A trecut un an. Când vă uitați înapoi, la momentul respectiv, când v-ați dat demisia și ați trecut la alt domeniu, cum vedeți lucrurile?

A fost o alegere bună. Nu regret nimic. Bineînțeles, din punct de vedere financiar, momentan nu am ajuns la același nivel, dar sunt liberă, pot să investesc în altceva, într-o afacere. Nu regret deloc.

Cum e să fii antreprenor în România?

Este foarte ușor și foarte greu, în același timp. Este greu din cauza birocrației, vorbesc din punct de vedere al relațiilor cu administrația locală, se cer tot felul de acte, care înseamnă o pierdere de timp și de bani pentru antreprenori – când există soluții moderne, mult mai ușor de aplicat!

În același timp, este și ușor, pentru că piața e foarte deschisă, oamenii sunt deschiși, poți avea, de exemplu, foarte ușor o întâlnire cu un director al unui restaurant…

În Occident e altfel?

Da. E mai complicat, de exemplu, când lucram în Resurse Umane, la Ikea, în Franța, secretara prelua mesajele din convorbirile telefonice și dacă ne interesa, contactam noi firma. Aici, poți foarte ușor să vorbești cu cineva care se ocupă de achiziții, să zicem. Și oamenii sunt curioși, nu spun din start: nu, nu mă interesează, ci acceptă să descopere și produse noi.

Când ați hotărât să vă dați demisia și să o luați în altă direcție, ce au zis cei din jur – șefii, colegii, familia, prietenii?

Familia era puțin îngrijorată, dar nu mai sunt un copil, am 30 de ani… Prietenul meu, fiind și el antreprenor, mi-a spus că este o idee bună, că există o piață în România. Colegii mi-au urat noroc! Cred că mulți văd antreprenoriatul ca pe un risc. Într-adevăr, este un risc, de aceea, înainte de a te apuca, e bine să discuți cu mai multe persoane din jur și după aceea să îți faci un business plan, să vezi în primele luni dacă este realist și apoi mergi mai departe.

Așa ați procedat? Cu un business plan?

Da, am făcut un business plan, iar acum avem și alte idei de dezvoltare. Începând din luna august aducem în țară un brand franțuzesc foarte cunoscut, de produse gastronomice din rață, foie gras, cadouri gastronomice, – care sunt foarte căutate.

Cine sunt clienții dumneavoastră? Ce fel de oameni cumpără astfel de delicatese? Români sau expați?

Oamenii din clasa medie și superioară, care au studii și sunt interesați de gastronomie, de mâncarea bună, caută altceva. Majoritatea sunt români. Nu se mai poate construi acum un business pentru expați, pe termen lung nu ține. Ei au alte căi de acces la aceste produse, un expat se duce o dată pe lună în străinătate și își aduce produsele de care are nevoie. Deci majoritatea clienților sunt români care au călătorit, care caută un alt produs decât cel pe care îl găsesc zi de zi în supermarket sau în magazinele alimentare din România.

Dacă vi s-ar oferi acum, în toamna lui 2012, postul care vi s-a propus când erați în Franța și ați venit în România – ați mai accepta?

Da. Pentru că mutarea în România a fost pentru mine o oportunitate, de mult îmi doream să vin în România, să văd cum este, eu sunt o fire curioasă. Am plecat din țară când eram foarte mică, aveam doar niște idei generale despre România și aș fi venit oricum.

Nu ați regretat că ați lăsat Franța pentru România? Că ați dat Parisul pentru București?

Nu. În Franța merg des. Realist vorbind, știu că oricând am posibilitatea de a mă întoarce în Franța. Nu a fost un abandon complet, familia mea este în Franța, o parte din prietenii mei sunt acolo, nu am plecat și am închis toate ușile în spatele meu. Dar în România sunt mai multe oportunități.

Cum v-a schimbat experiența de a trece din corporație în antreprenoriat?

Nu știu dacă personal m-a schimbat foarte mult. Voința de a fi antreprenor este ceva natural. Unii vor să rămână salariați, pentru că așa sunt construiți, alții au voința de a fi antreprenori.

Adică o predispoziție?

Nu, mai degrabă o înclinație. Ca atunci când îți alegi o carieră, de exemplu dacă vrei să devii medic – nu oricine poate să fie medic. E mai mult o chestiune de educație și e important și să întâlnești anumite persoane sau să ai niște oportunități la momentul respectiv. Dacă nu îi întâlneam pe prietenii mei, care au o firmă de logistică, să aducă produsele în România, ar fi fost mai complicat. Probabil că aș fi făcut o firmă în acest domeniu, sau aș fi ales o altă variantă – nu știu.

Ce ați sfătui pe cineva care ar vrea să treacă dintr-un domeniu în altul, să facă o mișcare radicală în carieră?

Ca să devii antreprenor, trebuie să ai o idee foarte clară asupra domeniului în care vrei să activezi și e bine să fii pasionat de acest domeniu. Pentru că atunci când deschizi o firmă nu vinzi ceva în numele unei companii, ci al propriei persoane. Și e mult mai ușor când ești pasionat. Bineînțeles, există și categoria investitorilor – dar nu m-aș fi văzut dezvoltând o afacere care nu este și o pasiune a mea.