Baghete Fermecate, un business de succes “tricotat” pe Facebook

Mihaela Militaru are 34 de ani, doi copii de 7 și 3 ani și, în 2010, a pus bazele unei afaceri cu tricotaje pentru copii: Baghete Fermecate. 

Absolventă de A.S.E. și pasionată de cifre, Mihaela este un exemplu tipic de career renegade, care a dat un post sigur, într-o firmă în care se poate întoarce oricând, pe acest business izvorât din pasiune, dar, mai ales, din dorința de a lucra de acasă, pentru a fi aproape de familie.

Baghetele Mihaelei sunt, într-adevăr, fermecate, pentru că, într-un timp relativ scurt, fără a investi bani și învățând din mers, a reușit să pună pe roate o afacere serioasă, și-a clădit un brand, a strâns clienți fideli și mulțumiți și are planuri mari pentru viitor!

Cum a început drumul tău în viața profesională?

Am terminat Marketingul la ASE, în 2000. După absolvire m-am angajat la o firmă de papetărie, care avea și câteva librării și filiale în București și în țară. Timp de un an și ceva m-am ocupat de marketing, apoi, în cadrul aceleiași firme, am început să mă ocup de control financiar, salarii, contabilitate și mi-am dat seama că îmi place mai mult să fac asta. În 2004 am născut primul copil. Când m-am întors la serviciu, după concediul de îngrijire a copilului, pentru că nu mai puteam să plec prin țară, m-am ocupat de angajarea și pregătirea agenților de vânzări. Am continuat să lucrez acolo până în 2007, când am primit o ofertă din partea unor prieteni care își înființaseră o firmă de distribuitoare de bomboane și jucării – cele cu fise, pe care le vezi în mall-uri. Am plecat acolo, ca director operațional.

Ce făceai, exact, acolo?

A fost o provocare, pentru că eu am crezut că trebuie să mut niște bomboane dintr-o parte în alta, dar, de fapt, importam bomboanele din Canada, era o nebunie întreagă, cu importuri, cu transport, cu documentație în altă limbă, ceea ce nu mai făcusem. A fost capcana aia cu poți să-ți organizezi timpul cum vrei tu, ești propriul tău șef, ceea ce se traducea la mine prin faptul că veneam prima la birou și plecam ultima, iar noaptea stăteam acasă, pe e-mail, și vorbeam cu canadienii. În perioada aceea îmi doream foarte mult al doilea copil și, după un an de muncă, am cedat. Pentru că plecasem de la firma de papetărie în relații foarte bune cu șefii – m-am întors acolo, unde nu a fost nicio problemă să mai fac un copil, în 2009. Se așteptau să mă întorc și după al doilea copil, dar, din păcate, criza i-a afectat mai mult decât se așteptau. În 2010, când ar fi trebuit să mă întorc la ei, după concediul de creștere a copilului, erau mult mai restrânși, așa că nu mai aveam prea multe de făcut. Ei mă așteaptă și acum. Dar pentru mine nu a mai existat o motivație foarte puternică să mă întorc.

Cum ai început proiectul Baghete Fermecate?

Sunt foarte mulți oameni care vor să lucreze pentru ei. Care nu vor să mai aibă șefi, nu vor să se mai trezească dimineața și să meargă la serviciu. Eu nu sunt unul dintre aceia! Nu aș fi crezut niciodată că o să lucrez pe cont propriu. Nu e vorba că nu am vrut, dar nu aveam o problemă să lucrez pentru altcineva, să am un job sigur, să am un șef. Dar cu doi copii mici, știam că nu mă voi putea întoarce prea repede la serviciu, plus că venise și criza.

Când fetița era mică, mi-am redescoperit plăcerea de a tricota. Și m-am gândit: dacă aș face asta? Sincer, nu îmi imaginam că o să ajungă un business.

Talentul se moștenește!

Ați observat că pe drumul nostru către realizare – orice ar însemna asta, pentru fiecare – apar șanse, pe care dacă știm să le valorificăm, ajungem exact acolo unde ne dorim? Nu știu dacă și în cazul Mihaelei Militaru s-a întâmplat la fel, dar chiar ea mi-a spus că, de curând, a descoperit că bunica din partea tatălui tricota, la rândul său, pentru a completa venitul familiei. Am zâmbit complice când am auzit asta, pentru că mi se pare o dovadă a faptului că nimic nu e întâmplător. Și, mai ales, că Baghetele Fermecate fac parte din ADN-ul Mihaelei! Dovada este talentul său de a crea modele, a îmbina culori și a da viață unor lucruri unice, personalizate.

De când tricotezi?

De mult timp, din clasa a cincea. Și nu bentițe, ci lucruri ample, pulovere, rochii, în familia mea s-a lucrat și îmi plăcea să fac asta. Mă rugau colegele, mai ales în facultate, să le tricotez. Niciodată nu am refuzat pe nimeni. Numai că nu e atât de simplu precum pare. Trebuie să alegi firele, cantitatea, modelul, culorile…

La tine în familie există o tradiție legată de tricotat?

La un moment dat, discutam cu tatăl meu posibilitatea de a-mi lua o mașină de tricotat. Și mi-a spus că și mama lui avea una simplă, din lemn, cum erau acum 40-50 de ani, și lucra la ea, făcea pulovere și le vindea… Am fost mirată că a mai făcut cineva în familie chestia asta! Bunica mea, care era casnică, făcea asta într-un ritm susținut, în funcție de sezon! De exemplu, vara, când erau multe nunți, făcea poșete tricotate, pentru mirese, cum se purtau atunci.

Deci există o genă!

Da, am descoperit asta de curând!

Și când te-ai gândit să faci un business din tricotaje?

În martie 2010 mi-am făcut pagina de Facebook. La început veneau la mine mai mult prieteni, dar, după câteva luni, deja au început să mă caute prin Facebook prieteni ai prietenilor, pe care nu îi cunoșteam și atunci mi-am dat seama că are ecou. Afacerea mea a fost, până acum două luni, în proporție de 90% din Facebook.

Ai făcut lucruri speciale pe Facebook?

Da, mă ajută soțul meu, care e pasionat de tehnică. Nu ne-a arătat nimeni cum se face, ne-am prins noi care sunt orele cu trafic mai mare, când trebuie să postezi, cum se fac Ad-urile etc. Și am început să facem campanii.

Cum au reacționat foștii colegi când le-ai spus că nu te mai întorci la serviciu după concediul de îngrijire a copilului și că vrei să devii antreprenor, să tricotezi?

Ei știau deja de activitatea mea, discutam cu foștii șefi despre asta. Și îmi spuneau că sunt uimiți de ceea ce fac. În continuare relația mea cu ei este foarte bună. Chiar mi-au propus o colaborare de alt gen, să facem împreună o pagină de Facebook cu produse de papetărie, de care să mă ocup, și nu e exclus ca în vara asta să facem și așa ceva.

Dar familia ce a zis?

Tata nu era prea sigur, iar mama știa cât de implicată am fost în joburile anterioare și nu își imagina că o să renunț la job. Dar mi-au zis: bine, dacă tu vrei… Când mi-am făcut firma, m-au ajutat. Mama m-a susținut foarte mult, ea îmi ține contabilitatea, ea s-a ocupat de înregistrarea firmei, pentru că îmi era imposibil, cu copiii după mine.

Sursa foto: Alexandra Dinca

A tricota și a vinde hăinuțe și accesorii pentru copii poate părea ușor. Dar când te gândești ce presupune asta – nu mai e deloc simplu: alegerea firelor, combinarea culorilor, satisfacerea dorințelor (uneori exigente) alte clienților, apoi fotografierea, prelucrarea pozelor, compunerea textelor pentru Facebook și site și, mai departe, promovarea, vânzarea, hârțogăraia… Până la urmă, tricotatul e cel mai simplu dintre toate, cum spune chiar Mihaela, care face un adevărat slalom printre cele 24 de ore ale unei zile, ca să ducă totul la bun sfârșit. Și îi iese!

De unde a venit ideea numelui – Baghete fermecate?

Am căutat un nume care să aibă legătură cu andrelele și croșetele, care arată ca niște baghete, dar și cu magia! Și mi-a venit ideea asta.

Cum e să fii antreprenor?

E mult mai complicat decât să fii angajat. Pentru că există partea legală, de care trebuie să te ocupi, dar și partea de vânzări, care e cea mai importantă. Multă lume crede că tricotezi, postezi pe Facebook și vinzi. Dar nu e chiar așa. Tricotatul e partea cea mai ușoară! Trebuie făcute fotografii, prelucrate, trebuie găsit textul corect (eu fac toate textele), avem și magazinul online, care nu e simplu de făcut, trebuie actualizat… Apoi, eu lucrez cu fire de calitate foarte bună și sunt într-o continuă goană după cele mai potrivite fire. Pentru că vin oameni cu tot felul de cereri: peste două zile am serbare și îmi trebuie costum de furnicuță!

Pe lângă magazinul online, Facebook și participarea la târguri, mai vinzi și altfel? Ai un magazin propriu-zis?

Nu am magazin, am avut propuneri de la câteva magazine din țară, dar eu am o capacitate de producție foarte limitată și nu pot să dau prețul jos, ca să adauge ei TVA, așa că nu am acceptat. Multă lume mă întreabă de ce nu îmi fac mai multă reclamă, să îmi vină 10.000 de clienți. Nu-mi fac pentru că eu nu am posibilitatea să mă extind ca să fac față unui număr de 10.000 de clienți. Mie, dacă îmi vin 10-20 de clienți noi pe lună, mi se pare OK. Am și câteva ajutoare, nu tricotez numai eu.

Cum merge afacerea? Ai comenzi?

Am comenzi. Există cerere, din august 2011 nu mai știu cum e să am o zi în care să nu am urgent ceva de făcut. Este piață pentru asta, sunt optimistă.

În afacerea asta nu am avut niciun suport financiar, investiția mea a fost zero. Partea bună este că afacerea se autofinanțează. Eu nu am stocuri. E adevărat, casa mea e plină de fire, arată ca o casă de artist, dar aș avea nevoie de bani ca să mă organizez mai bine. Până acum am avut ambiția de a ține afacerea cu o implicare financiară minimă din partea mea.

Cât lucrezi într-o săptămână?

Depinde de sezon. După Crăciunul din 2011, am fost convinsă că o să urmeze o perioadă de relaxare, că o să împletesc mărțișoare până la 1 Martie. Dar nu a fost așa. Dacă vara trecută a fost o pauză de comenzi, sunt convinsă că vara asta nu o să mai fie așa. Adică o să fie mai lejer, dar știu să mă adaptez. De exemplu, acum nu se mai cumpără lucruri groase. Vara sunt multe botezuri, am făcut o campanie de o săptămână cu rochițe și costume de botez și a mers strună! Recent, m-a abordat cineva pe Facebook, ca să-i fac un costum pentru o serbare. Și atunci m-am gândit că se apropie perioada serbărilor și am pregătit costum de mac, de margaretă, de lăcrămioară…

Cum împaci viața de familie cu munca? Îți mai rămâne timp liber?

Când lucram la patron, aveam și eu niște zile de concediu, bine stabilite, niște ore de program! Pe când acum, nu. Când ai firma ta, ești acolo 24 din 24. Dacă îți vine un mesaj la trei dimineața, nu poți să nu te uiți, să vezi dacă mai este o comandă sau dacă e vreun client nemulțumit. Timpul meu e cea mai mare problemă. Mă trezesc la 7, apoi soțul meu îl duce pe băiat (care are 7 ani) la școală. Dacă am noroc să doarmă fetița (care are 3 ani) mai mult, tricotez. Am de gătit, de pregătit gustări, de făcut ordine, pentru că nu am niciun ajutor și tricotez printre picături. Timpul meu de lucru efectiv pentru business sunt orele în care dorm copiii – dimineața, la prânz și noaptea.

“Îmi pare rău că nu am început mai devreme”

E o întrebare pe care o pun fiecărui intervievat în parte: dacă regretă ceva din urmă sau dacă ar schimba ceva. În majoritatea cazurilor, cei cu care vorbesc stau câteva secunde să se gândească bine și văd în ochii lor mici ezitări, după care îmi dau răspunsul. În cazul Mihaelei nu am avut de așteptat nicio secundă. Se vede că s-a gândit de multe ori: singurul regret este că nu a început cu un an mai devreme!

Ce planuri de viitor ai?

Mă gândesc că afacerea s-ar putea extinde, am câteva colaboratoare permanente pe care le-aș angaja, în măsura în care va fi posibil, și aș vrea să pot coordona mai bine comenzile, pentru că, momentan, totul trece pe la mine. În momentul în care o să reușesc să deleg o comandă de la cap la coadă – atunci o să zic că sunt un manager iscusit!

O posibilitate de dezvoltare ar mai fi să îmi cumpăr câteva mașini de tricotat, să lucrez în serie. Aș putea să intru și pe piața firelor, pe online. Sunt magazine online de fire, dar sunt foarte scumpe și mă gândesc să fac un magazin accesibil. Mai aveam un gând, lâna românească adevărată de oaie nu mai e pe piață. Înainte, ciobanii nu se îmbogățeau atât din lapte și brânză – cât din lână! Care se exporta în cantități industriale. Acum o ard, pentru că nu o mai cumpără nimeni și nu au ce face cu ea. Și m-am gândit să încerc să fac ceva cu lâna asta românească, undeva, la țară. Pentru că prețurile cu care vina lâna din afară sunt exorbitante.

Ce ai sfătui pe cineva care vrea să facă o mișcare radicală, cum ai făcut tu? Fie să treacă de la un domeniu la altul, fie să devină antreprenor?

Îți trebuie curaj. Eu sunt genul extrem de precaut și nu aș sfătui pe cineva care are niște bani să se arunce într-o afacere. Cred că poți să te dezvolți într-un ritm lent, și asta e valabil în orice domeniu. Nu cred că te poți îmbogăți într-un ritm foarte rapid fără să-ți riști siguranța.

Dacă te uiți în urmă, ai schimba ceva?

Da! Aș fi început asta cu un an mai devreme! În rest, nu aș schimba nimic, nu regret nimic. Nu a fost ceva intenționat, ci a venit pe parcurs. S-a dovedit a fi o alegere bună, într-un moment bun.