Doru Panaitescu: “Un teambuilding este o alegorie pentru activitatea de la birou”

Spațiul mi-e prea limitat pentru introducerea pe care aș vrea să o fac, așa că o să intru direct în subiect: Digital Advertising trainer, consultanță și alte activități conexe în Digital Marketing, organizator de teambuilding-uri, speaker în cadrul unor conferințe din domeniul online, consultant pentru pitch-uri, licitații și focus grup-uri, blogger activ, pasionat de fotografie, speologie, ornitologie, sporturi extreme, gastronomie, călătorii și… lista continuă! Nu mă refer la un grup de specialiști, ci la un singur om: Doru Panaitescu. Un nume extrem de cunoscut în mediul online, cu care am stat de vorbă despre toate cele de mai sus, dar m-am hotârât să aleg unul dintre cele mai interesante subiecte: teambuildingurile. Tot din lipsă de spațiu! A, și încă un detaliu: de opt ani nu a petrecut niciun weekend în București!

Ai fost, o bună perioadă de timp, corporatist, dar la un moment dat ai decis să pornești pe cont propriu. Când s-a întâmplat asta și de ce?

În 2007. Între 2003 și 2007 am lucrat la Arbo Media. În momentul în care am plecat, în 2007, nu știam ce o să fac. Credeam că o să fac niște lucruri, dar nu le-am făcut. Prima mea factură de consultanță am tăiat-o la sfârșitul lui 2008, între timp am făcut altceva. Printre primele lucruri pe care le-am făcut au fost teambuilding-urile. Pentru că, separat de cariera mea profesională, trebuie să îți spun despre cariera mea de coclauri, care s-a întâmplat în paralel.

În 2000, când încă lucram la DNT, am mers într-un teambuilding, ca beneficiar. Acolo am descoperit niște monitori de teambuilding, speologi, și după câteva beri și discuții cu ei, m-am hotărât să nu mă mai întorc la birou cu ceilalți colegi. Am rămas alături de ei, la Lupeni, o săptămână, cu hainele de pe mine, un cuțit, banii de tren și cheile de acasă. Am dormit în pădure, am prins păstrăv cu mâna, am mers în peșteri de 3 km. M-am întors la servciu după o săptămână, dar cred că în anul acela am fost de 20 de ori la Lupeni, am văzut peșterile din zonă, în 2001 am făcut prima mea școală de Tehnica Speologiei Alpine, (ca o paranteză, există și în zona asta de outdoor școli tehnice și specializări, am mai făcut și alte școli, de paleontologie, de carstologie – specializări în zona speologiei). Mi-am făcut un site, primul meu site – speologie.ro, dintr-o listă mai lungă de site-uri de nișă. Pentru că mergeam foarte des în peșteri mi-am cumpărat un costum de neopren – și uite-așa m-am apucat și de rafting, și de scufundări, canioane, hydrospeed și alte sporturi de apă. În 2005 mi-am cumpărat și o mașină de teren. Pentru că făceam niște poze oribile, mi-am cumpărat și un aparat foto și am început să fac fotografii. Sunt fascinat de păsările de pradă și, mergând pe coclauri, vroiam să aflu cât mai multe despre păsări – așa că m-am apucat și de ornitologie. Și uite-așa s-au adunat foarte multe pasiuni și sporturi de outdoor!

În timpul ăsta erai angajat?

Da. Și nu-ți ascund faptul că profitam de orice ocazie să ies din București. De prin 2003-2004 am început să ies regulat, astfel încât nu am ratat niciun un weekend până în ziua de azi. Am aproape opt ani de când nu am stat niciun weekend în București. Este un record personal de care sunt mândru și care cred că spune destule despre experiența mea în teren.

Când erai în teambuilding și ai hotărât să rămâi acolo o săptămână, ți-a venit spontan ideea asta – sau era ceva, acolo, latent?

Cred că zăcea în mine ceva, latent, dar nu am descoperit chestia asta până atunci, când am fost în peșteră. A fost un declic pentru mine, mi-am dat seama că poți să-ți trăiești viața și altfel decât să stai în birou, să mergi la club sau să mergi la mare și să stai pe plajă. E ca la șah, la un moment dat simți poziția, simți că poți să faci un sacrificiu și să câștigi. Aveam un salariu foarte mare, de niște mii de euro. În momentul în care am plecat, șeful meu m-a întrebat: te duci la concurență? Nu. Mi-ai furat un client? Nu. Îți faci o agenție pe cont propriu? Nu. Dar ce faci? Nu știu. Deci pleci? Da! Și am plecat.

Fără să ai un business pregătit?

E greu de spus că nu aveam un business pregătit. Sunt descurcăreț, în general mă descurc, fac bani, dar îți spun sincer că nu am făcut bani din ceea ce credeam că o să fac. Faptul că azi fac traininguri este, pur și simplu, o continuare a ceea ce făceam la Initiative, încercând să ajut colegii să înțeleagă zona de digital. Nu m-am gândit că o să fac traininguri când am plecat de acolo.

Dar ce te gândeai că o să faci?

Mă gândeam că o să fac consultanță, că o să am cinci clienți, cărora o să le cer câte 1000 de euro pe lună și o să fiu fericit. Dar nu a fost așa.

Acum, practic, mă ocup de: teambuldinguri, traininguri de publicitate online, consultanță și alte activități conexe în zona de marketing digital, sunt speaker la anumite conferințe pe zona de online, consultant pentru pitch-uri, pentru licitații, fac brainstorming-uri, focus grup-uri, sunt foarte activ în zona de blogging, am un blog, pe care fac multe proiecte interesante – unul dintre ele e Răpirea din Birou. Se încadrează într-o listă mai lungă de proiecte prin care încerc să scot oamenii din amorțeală, pentru că mi-am dat seama că, așa cum eu am fost scos din amorțeală de niște oameni, și eu, la rândul meu, trebuie să dau mai departe. Simt că oamenii care m-au ajutat mi-au făcut asta dezinteresat și cred că trebuie să dau și eu ceva înapoi. Societății sau mediului de afaceri. De exemplu, de câțiva ani predau la ASE, în regim Pro bono, sunt visiting professor la ASE, la catedra de Marketing, unde vorbesc despre marketing digital.

Cum ai timp să le faci pe toate și să mai și pleci în fiecare weekend? Bănuiesc că ești un tip organizat, că ai o agendă strictă, un stil de viață disciplinat?

Nu. Am în cap ce am de făcut într-o zi, dar nu sunt organizat, mai ratez anumite lucruri. Aș vrea să fiu mai bine organizat! Dar atunci probabil că nu aș mai fi atât de optimist! Mi-aș da seama câte lucruri am de făcut, și atunci nu le-aș mai face.

(Aici fac o paranteză și vă spun, fără niciun fel de aluzii, că Doru Panaitescu este primul interlocutor de până acum care a stabilit întânirea pentru a doua zi după discuția inițială, la ora și în locul propuse de mine. Nu lunea viitoare, nu m-a rugat să revin cu un telefon peste o săptămână și nu a stat pe gânduri, cum e normal să se întâmple în astfel de împrejurări).

Teambuilding-uri cu indieni, vraci și brief în versuri

Doru a început să organizeze în 2007 teambuildinguri, împreună cu fratele său geamăn, Mircea, prin compania Wildescapes. Nu vă gândiți, însă, la teambuilding-urile obișnuite, în care băieții de la call center visează să o cunoască mai bine pe asistenta GM-ului sau pe colegele de la Finaciar. Și nici la clasicele probe precum mersul într-un sac sau prinsul mărului din lighean. Ci la alt gen de lucruri, care îi scot pe oameni din cotidian, din mediul lor natural, ca să îi poată observa și citi mai bine!

Când ți-a venit ideea să organizezi teambuilding-uri?

Prin 2005-2006, când și eu și Mircea, fratele meu, care a lucrat la o companie farmaceutică, mergeam des în teambuilding-uri, în calitate de clienți, și de multe ori eram nemulțumiți. Nu vreau să critic industria în care lucrez, dar sunt aici câteva tipologii păguboase. Una dintre ele este fostul salvamontist, care s-a apucat să își facă o afacere și care, pe zona de client-service, este zero. Vorbește urât cu clienții, urlă – lucruri care nu se fac!

O altă tipologie păguboasă este tipul de antreprenori în teambuilding, care sunt doar entertaineri. Nu vin și cu o componentă experiențială, în care oamenii să poată să învețe ceva, să rămână cu ceva, nu fac acele lucruri care să aducă un plus de valoare. Sunt un fel de companii de închiriat ATV-uri și atât. Noi vrem să aducem și o altă valoare angajatorului, care vede că se întâmplă niște lucruri în echipa aceea.

Ce poate să se întâmple? Poți să îmi dai un exemplu?

De exemplu, un client avea o problemă legată de niște conflicte în echipă, erau acolo niște oameni care nu se înțelegeau. Felul în care faci echipele este o chestie ignorată, de multe ori, de către o companie. Noi facem echipele înainte, mergem la companie și întrebăm: câți oameni are echipa? Câte femei și câți bărbați? Care este structura atletică? Din răspunsurile la aceste întrebări eu știu, deja, cam ce echipe pot să fac. (…)

În teambuilding-uri descoperim liderii informali, dacă sunt bisericuțe încercăm să le spargem. Sunt, de exemplu, companii cu sute de angajați răspândiți în toată țara, care nu se cunosc între ei, care fac teambuilding tocmai pentru ca oamenii din departamente diferite să formeze un liant. Să vorbească HR-ul cu Financiarul, Vânzările cu Tehnicul. De obicei, există o ruptură între departamente. Oamenii de la Tehnic consideră că cei de la Vânzări sunt doar unii care își iau niște comisioane pe munca lor, iar cei de la Vânzări consideră că ăia de la Tehnic nu vor să-i ajute. Și atunci noi trebuie să găsim acel liant, să amestecăm echipele în așa fel încât să vadă că, de fapt, în spatele unei adrese de e-mail este un om, care trage în aceeași direcție cu el. De multe ori oamenii din companii uită chestia asta. Noi le readucem aminte într-o manieră extrem de ludică. Sunt exerciții de cunoaștere, în care, pur și simplu, trebuie să intri în spațiul intim al celuilalt, fizic, să te ții de el, iar în acel moment ai o altă relație cu el, după un astfel de teambuilding altfel vei vorbi cu acel om.

Mai au companiile bugete pentru așa ceva, se mai fac teambuilding-uri?

Da, se mai fac, sunt industrii care au bani. Și sunt oameni de HR buni, pregătiți, care conștientizează valoarea unui teambuilding. De foarte multe ori teambuilding-ul este asociat cu: hai să ne îmbătăm, e o ocazie pentru oameni să cunoască mai bine secretara – sau asta își închipuie ei că o să se întâmple, pentru că există și această componentă semi-sexuală în teambuilding. Noi încercăm, însă, să îmbrăcăm teambuildingul într-o aură de poveste, le dăm recuzită, cântăm cu ei încă din autocar, iar oamenii intră în poveste. Concurează contratimp și câștigă premii – care sunt simbolice, dar ideea de competiție și de premiu ne ajută foarte mult să spargem gheața.

Un teambuilding mai rezolvă probleme etice. Am avut companii care aveau probleme cu vânzătorii lor, care furau!

Și chiar poți să rezolvi asta într-un teambuilding?

Da, punându-le niște probe în care factorul etic este determinant în punctaj. Practic, ceea ce faci tu în teambulding este o alegorie pentru ce faci la birou. Noi îi punem pe oameni sub un stres al timpului și nu mai văd că, de fapt, urmărim tot ceea ce fac. Îmi amintesc că am fost, pe vremea când eram angajat, într-un teambuilding în care ne-au spus: O vedeți pe X? Ea este psiholog. O să vă urmărească și o să ne facă un raport. Îți dai seama că nu ne-am comportat natural! Dar dacă vin niște băieți îmbrăcați în indieni, care îți spun că vei câștiga un premiu, dacă vei face tot ce trebuie, într-un anumit timp, o să te comporți natural. Noi bifăm niște dimensiuni la fiecare probă, fără ca oamenii să vadă, iar la sfârșit managemetul va primi un raport, în care noi spunem: i-am identificat pe X, Y, Z, care au făcut asta sau asta. Ăștia sunt buni, ăștia trebuie domoliți, ăștia trebuie încurajați. La sfârșit, clientul primește un raport din care va putea să își facă o strategie de personal pe viitor.

Sunt scumpe teambuldingurile – raportat la piață?

Nu, suntem în piață. Un teambuilding pentru 50 de persoane, de exemplu, costă undeva între 5000 și 10.000 de euro, depinde și de ce faci. Dacă ai probe cu activități cu motor (camioane 6×6) sau probe cu sănii trase de câini – e altceva. Sau, de exemplu, avem o probă în care oamenii vin cu ATV-ul, fac un rapel, merg printr-o peșteră cu apă și ies în Dunăre. Ceilalți vin cu un vaporaș, intră din Dunăre, se întâlnesc și schimbă echipele. La sfârșit se întâlnesc la un ceaun cu ceva bun. Mai avem probe de tras cu arcul, de aruncat ancora… Sau oamenii trebuie să aprindă focul fără chibrit, într-un sfert de oră, după ce un vraci le dă un secret, iar toate brief-urile vin în versuri. Avem și City-hunt: oamenii merg în Brașov sau Sighișoara, de exemplu, ca să descopere zona veche a orașului.

Răpirea din birou

La ora la care publicăm interviul, Doru Panaitescu este pe coclauri, cum îi place lui să spună. Adică în Balcaniada de toamnă (pentru că a existat și o balcaniadă de vară). Un periplu prin Europa, în care vizitează câteva țări din Balcani – dar asupra acestui subiect vom reveni. Înainte de a pleca, Doru mi-a mai povestit ceva despre Răpirea din birou, unul dintre numeroasele sale proiecte, prin care încearcă să ne arate că se poate trăi și altfel decât zi de zi la birou și faptul că apropierea de natură ne îmbogățește.

Ce este Răpirea din birou, concret?

O idee pe care o aveam de mult timp. Spuneam că eu vreau să dau înapoi lucruri. Încerc permanent să conving oamenii că a vedea o peșteră sau a fotografia o pasăre nu este apanajul unui nebun care nu are ce face. E, pur și simplu, o pasiune care te ajută să fii mai aproape de natură. Oamenii nu cred că există viață sălbatică lângă noi. Și atunci eu îi iau, îi scot din zona lor de confort și încerc să le arăt că există viață și dincolo de birou.

Concret, Răpirea din birou a fost un proiect pentru un client care a dorit să găsim o metodă pentru a-i promova un complex și am facut un concurs, pe blogul meu, în care am “răpit” un corporatist. Candidații trebuiau să se înscrie la mine pe blog, să spună într-un text scurt de ce vor să fie răpiți din birou, să aibă pe ei un slip sau costum de baie și să aibă un bagaj minim. În dimineața respectivă am tras la sorți și am ales pe cineva care a mers în Delta Dunării, timp de două zile, s-a plimbat pe canale, a văzut zeci de specii de păsări, a mâncat musaca de șalău, a făcut baie în piscină, a avut parte de două zile în care s-a distrat. Răpirea va continua.

Doru Panaitescu – Mini CV

S-a născut la Brăila, are 36 de ani.

A terminat ASE – Marketing, Master în Marketing, Doctorand în Marketing Online

2004 – prezent – Digital Advertising trainer – Marketeer.net

2007 – New Media Director – Initiative Media

2003 – 2007 –  Online Sales Manager – Arbomedia

2002-2003 – Director Marketing, Internet Division – Astral Telecom

1998 – 2002 – marketing Manager, DNT (Dynamic Network Technologies)