69% dintre lideri cred că AI va schimba radical modul de funcționare al companiilor
69% dintre lideri cred că AI va schimba radical modul de funcționare al companiilor, conform raportului Accenture Technology Vision 2025.
Raportul arată că inteligența artificială va deveni din ce în ce mai autonomă, învățând singură și ajutând organizațiile să își îmbunătățească procesele. Cercetarea spune că AI va colabora tot mai mult cu oamenii și va fi folosită pentru a îmbunătăți activitățile din lumea reală, cum ar fi lucrul cu roboți, dar și pentru a crea relații mai bune între tehnologie și oameni.
Încrederea oamenilor în AI – dincolo de orice aspect tehnic, adică să funcționeze corect și conform așteptărilor – este esențială pentru ca aceasta să aibă un impact atât de larg și pozitiv pe cât se anticipează. Aceasta presupune ca sistemele digitale și modelele de AI să fie mai precise, previzibile, cosecvente și ușor de urmărit, dincolo de utilizarea responsabilă a AI. Majoritatea (77%) executivilor consideră că adevăratele beneficii ale AI vor fi posibile doar dacă se bazează pe o fundație solidă de încredere, iar un procent ușor mai mare (81%) este de acord că strategia de încredere trebuie să evolueze în paralel cu orice strategie tehnologică.
Accenture Technology Vision 2025 explorează impactul potențial al inteligenței artificiale generative (Gen AI), pe măsură ce se propagă în mai multe dimensiuni, inclusiv dezvoltarea tehnologiei, experiența clienților, lumea fizică și forța de muncă:
- Când modelele de bază au depășit bariera limbajului natural, au declanșat o schimbare care a transformat pentru totdeauna fundamentele dezvoltării software-ului și ecosistemelor. Deja, asistenții de codare gen AI ridică rolul dezvoltatorului la cel de inginer de sisteme, accelerând democratizarea codului și digitalizarea afacerilor. Crearea de sisteme personalizate datorită dezvoltării software asistate de gen AI și avansarea agenților AI determină o tranziție de la arhitectura statică a aplicațiilor la cadre bazate pe intenție și sisteme autonome. Pe măsură ce sistemele multi-agent devin mai capabile, adaptive și personalizate, acestea vor inspira o adoptare mai largă datorită competenței lor îmbunătățite, extinzându-se pentru a gestiona procese și funcții întregi, de la simplificarea călătoriilor la optimizarea stocurilor.
- Organizațiile se grăbesc să facă din AI un nou punct de contact cu clienții, dar brandurile vor putea obține diferențierea doar dacă același accent este aplicat experiențelor AI. În timp ce 80% dintre executivi sunt îngrijorați că LLM-urile (Large Language Models) și chatboții ar putea da fiecărui brand o voce similară, 77% sunt de acord că brandurile pot rezolva acest lucru construind proactiv experiențe AI personificate și injectând elemente distincte cum ar fi cultura, valorile și vocea, în acele experiențe prin creierul său digital.
- Roboții generaliști (concepuți să îndeplinească o varietate largă de sarcini) vor apărea în următorul deceniu, aducând mai multă autonomie AI în lumea fizică. Va fi posibil ca roboții introductivi cu scop general să devină roboți specialiști, învățând foarte rapid noi sarcini. 80% dintre executivi cred că roboții care colaborează cu oamenii și învață continuu din acele interacțiuni vor crește încrederea și colaborarea între oameni și roboți.
- Oamenii și AI-ul formează un ciclu virtuos de învățare: cu cât oamenii folosesc mai mult AI, cu atât aceasta se îmbunătățește, iar utilizatorii sunt mai înclinați să o folosească. Spre deosebire de automatizarea convențională, care a oferit beneficii unice, această nouă eră a AI-ului îi permite acestuia să își dezvolte și să își perfecționeze abilitățile în timp, sporind valoarea atât pentru utilizatori, cât și pentru organizații. O prioritate importantă (80%) pentru lideri este să asigure o relație pozitivă între oameni și AI, evitând ca aceasta să fie afectată de temeri legate de automatizare.
Despre cercetare
Informațiile pentru raportul din 2025 au fost adunate de la un consiliu consultativ extern format din peste douăzeci de experți din mediul academic, afaceri și sectorul public. Cercetarea globală primară a inclus două sondaje paralele: peste 4.000 de executivi din 21 de industrii și 28 de țări și peste 12.000 de consumatori, realizate din octombrie până în decembrie 2024.
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam