Concediu medical carantină/izolare: Noile reguli, stabilite prin lege
A
cum că avem o reglementare specială pentru carantină și izolare, una care se aplică nu doar situației actuale (epidemia de coronavirus), ci și altor situații de acest gen viitoare, avem o reglementare separată și pentru concediul și indemnizația acordate celor care trebuie să stea în carantină/izolare. O modificare notabilă e că a crescut indemnizația de concediu medical, dar legea este neclară cu privire la calcularea cuantumului.
„Cheltuielile pentru carantina sau izolarea persoanelor, precum și indemnizațiile de asigurări sociale aferente concediilor medicale de carantină sau izolare instituite sau, după caz, acordate până la data intrării în vigoare a prezentei legi se suportă potrivit actelor normative în vigoare la data instituirii, respectiv acordării lor„, scrie în Legea nr. 136/2020 (Legea carantinei și izolării), la articolul 18.
Noul cadru de reglementare al acestui concediu, conținut de această lege, nu va viza decât măsurile de carantină și izolare care se instituie de mâine încolo, respectiv, de când intră această nouă lege în vigoare – „Pentru persoanele care se află în carantină sau izolare instituită până la data intrării în vigoare a prezentei legi, certificatele de concediu medical se acordă potrivit actelor normative în vigoare la data acordării„, potrivit articolului 20.
Potrivit legii, concediul și indemnizația de carantină se acordă asiguraților (deci nu celor care nu sunt asigurați în sistemul de sănătate public) cărora li se interzice continuarea activității, care nu poate fi realizată la domiciliu, din cauza unei suspiciuni asupra unei boli contagioase, pe durata stabilită prin certificatul eliberat de direcția de sănătate publică.
Citește tot articolul pe Avocatnet: Concediu medical carantină/izolare: Noile reguli, stabilite prin lege
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam