Când vine vorba de fericire, în plan personal sau profesional (deși ar fi de argumentat dacă putem pune într-adevăr o linie de demarcație între ele), lucrurile nu sunt niciodată simple. Teoretic, munca ne poate ajuta să descoperim un sens și un scop în viață, făcându-ne astfel… mai fericiți. De fapt, lucrurile ar putea sta exact pe dos, sugerează psihologul Shawn Achor în prezentarea TED pe care v-o recomandăm azi.
Înainte de a vă lăsa să vă delectați cu această prezentare, o să menționăm câteva din ideile care ne-au atras atenția și care ne-au pus pe gânduri:
– din punct de vedere statistic, nevoia de a elimina tot ceea ce iese din „tipar” este una cât se poate de „sănătoasă”. În realitate, însă, doar studiind ceea ce nu se încadrează în „medie” putem descoperi mai mult despre ce și cum suntem, despre ceea ce ne face fericiți, motivați, creativi etc.
– ceea ce vedem nu este realitatea, ci imaginea proiectată prin lentila minții noastre. Dacă am putea schimba lentila, am putea să începem să fim… mai buni, mai motivați, mai productivi, mai creativi etc.
– 90% din nivelul de fericirii pe care l-am putea atinge (și atunci când este vorba de muncă, evident) nu este dat de condițiile exterioare, ci de modul în care mintea noastră procesează informația din exterior. (Mai precis: dacă sunteți nemulțumiți de jobul pe care îl aveți, s-ar putea ca problema să nu fie jobul sau organizația, colegii sau managerul.)
Dacă vreți să descoperiți cum ne poate ajuta știința fericirii să muncim mai ușor și să fim fericiți făcând ceea ce facem, urmăriți toată prezentarea lui Shawn Achor: The happy secret to better work.
Anul 2023 a fost unul dificil pentru sectorul IT, atât la nivel global, dar mai ales în România. Pe de o parte, concedieri semnificative în prima parte a anului au lăsat foarte mulți candidați în căutare de job într-o piață cu pretenții tot mai ridicate, iar pe de altă parte, impozitarea veniturilor de peste 10.000 […]
DetaliiCustomer Experience Romania organizează CX Conference Bucharest 2023, un eveniment conceput pentru a sustine transformarea domeniul experienței clienților în România. Conferința va avea loc pe data de 25 octombrie la Nord Events Centre și se adresează liderilor din domeniul CX, marketing, resurse umane, customer care, customer service, vânzări, operațiuni și antreprenorilor romani. CX Conference Bucharest […]
Detalii91,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat că au în plan să facă angajări până la finalul anului. 5,4% spun că au blocat toate angajările, în timp ce 3,4% nu știu exact care va fi cursul evenimentelor până la final de an. Dintre cei care […]
DetaliiIndependenți, pragmatici, la curent cu noile tehnologii, tinerii din generația Z sunt deciși să își trăiască viața și să își construiască parcursul educațional și profesional conform propriului set de valori. Anual, la IUF- The International University Fair participă peste 20.000 de elevi și studenți. Datele ultimelor ediții ne arată că tinerii din România sunt din […]
Detalii