Cum te angajezi azi în piața muncii?
E posibil ca jumătate dintre locurile de muncă care există astăzi în piața muncii să nu mai existe până în 2055, conform ultimelor studii realizate de Institutul Global de Cercetare McKinsey. De aceea, angajatorii au început deja să puncteze importanța competențelor și aleg să investească intern în dezvoltarea angajaților.
O parte din companii însă au decis să facă un pas în față și să ajute tinerii chiar de pe băncile facultății să își dezvolte competențele necesare pentru angajare într-un mediu interactiv, energic și 100% practic. Peste 250 de studenți, profesori din toată țara și angajatorii SYKES România part of Sitel Group® s-au pregătit pentru piața muncii de azi și de mâine în cadrul programului FUTURE – Construiește cu pasiune, primul program de #EducatieAltfel din România. Timp de 3 luni, cei 3 piloni ai educației – studenți, profesori, angajatori – au lucrat practic pentru dezvoltarea acestor competențe soft în sesiuni de training săptămânale.
Corina Dăiescu, Head of Human Resources în cadrul companiei SYKES România cu peste 1800 de angajați prezintă tendințele în angajare azi în piața muncii.
Sunt foarte multe oportunități de angajare azi în piața muncii, însă procesul de a te angaja nu e chiar atât de ușor. Ce căutați azi la viitorii colegi?
E adevărat, pe de o parte sunt multe proiecte și posturi disponibile în piața muncii, pe de alta parte, multor candidați li se pare dificil procesul de selecție: uneori prea lung, alteori poate mai puțin clar din prisma pașilor de urmat și aici mai ales noi ca și angajatori avem o sarcina importantă de a simplifica procesele și de a oferi cât mai multă vizibilitate și feedback cât mai rapid.
Pentru noi este de interes să ne întâlnim în primul rând cu persoane deschise spre învățare și dezvoltare – asta este prima trasatură „sine qua non” pentru ca la noi se vor întâlni cu etape de formare încă din primele săptămâni. Apoi ne dorim să cunoaștem persoane care stăpânesc foarte bine atât în scris cât și oral cel puțin o limbă străină, de circulație internațională.
Adaug și câteva dintre competentele de tip soft pe care am lucrat și în programul FUTURE – autonomia, capacitatea de a-ți gestiona eficient timpul, munca în echipă. Aceasta este noua realitate în care operăm și acestea sunt noile date ale pieței de muncă: am câștigat dreptul de a lucra de acasă și acest drept vine cu avantajele și dezavantajele sale.
Studiile arată că noile generații se angajează mai greu în ciuda tuturor ofertelor de muncă. Care este perspectiva voastră?
În rândul tinerilor am observat că sunt încă mulți dintre ei ezitanți și neîncrezători. Emoțiile acestea de început vin adesea din faptul că încă nu își dau seama că deja au competențe și sunt valoroși, trebuie doar să fie conștienți cum le pot identifica și valorifica cât mai bine.
Proiectele lor extra-curriculare sau de voluntariat, proiectele de echipa de la facultate, bursele Erasmus sau implicarea în organizațiile studențești, etc. – toate sunt oportunități de a-și dezvolta competențele cheie căutate de angajatori ca și noi – precum munca în echipe diverse, rezolvarea de probleme, managementul personal în condiții de stres sau munca sub presiunea unui termen limită, adaptabilitatea, comunicarea și persuasiunea, mai ales atunci cand sunt expuși la context.
Interviul de angajare: ne spui 3 tips & tricks?
1. O pregatire temeinică legată de jobul la care aplică, compania, valorile sale și dacă pot să aibă și date din interior (poate de la un fost coleg de facultate sau o conexiune comuna de pe LinkedIN) – acest lucru ajuta mult.
2. Să îți fie clar la interviu de ce vreau rolul acesta și cum mă ajută pe mine în raport cu planul meu personal și profesional. Motivația este foarte importantă și partea de autocunoaștere ca să pot să potrivesc competențele mele la cerințele postului este esențial.
3. Cred că ajută să aibă un raport mai rațional față de etapa de interviu, să nu fie „totul sau nimic”. Recrutorii selectează dintr-un număr de candidați pe cel mai potrivit pentru rol (un refuz nu înseamnă că nu ești valoros, ci că nu erai tu potrivit pentru rolul ăsta, echipa asta sau în momentul ăsta).
Cum vezi viitorul în domeniul HR atât în recrutare, dar și în retenția tinerilor în companie?
Domeniul de resurse umane (HR) va trebui să se adapteze în continuare la noua realitate și să vină cu soluții, apropo de cum putem face procesele de selecție cât mai prietenoase, dar obiective (deși de cele mai multe ori nu mai dăm mâna cu candidații noștri).
Procesul de introducere sau de partea de onboarding – toate etapele sunt incredibil de importante ca să ne asigurăm că angajații noștri sunt bine primiți și au tot ce le trebuie în perioada (de obicei confuză) de la început.
Când discutam de retenție – aici purtăm cu totii o povara mai grea în era post-pandemica, pentru că fără doar și poate relațiile de muncă au devenit mai reci, mai tranzacționale și atunci cred că focusul trebuie să fie pe a ne identifica numitorii comuni, interesele comune; spre a crea oportunități prin care să facem proiecte cu sens pentru noi.
Un rol crucial, de exemplu, în tipul nostru de industrie îl are funcția de Team Leader care este liantul dintre companie și fiecare angajat, care creeaza „adeziunea”, lipiciul pentru echipa sa și care reușește să creioneze motivația la nivelul echipei – astfel angajamentul organizațional se transformă tot mai mult într-un angajament pentru echipa în care mă aflu.
La nivel de HR soluția este să avem concentrarea pe zonele cele mai vulnerabile, mai ales cele de la început, iar la nivel de companie să avem cât mai multă grijă de angajamentul de la nivelul echipelor de lucru.
Despre programul FUTURE Manager
Interviul a fost realizat de echipa programului FUTURE. Programul FUTURE – Construiește cu pasiune este cel mai complex program de orientare în carieră care a ajutat +1200 de tineri și profesori din țară să se pregătească pentru cariera lor. Programul FUTURE include ediții umbrelă precum: FUTURE Manager, FUTURE Student și se bazează pe metode de educație experiențială bazate 100% pe activități practice #FaraPowerPoint.
Programele FUTURE ajută tinerii să facă trecerea de la liceu la facultate. De la facultate la piața muncii.
Mai multe detalii: www.madalinahodorog.ro/future
Newsletter-ul Portal HR
100% fără spam