Doctorul Cătălin Copăescu: „Îmi doresc să fiu un model pentru generația mea și pentru cei tineri.”

Doctorul Cătălin Copescu este cel care, la începutul anilor 2000, a contribuit la introducerea laparoscopiei bariatrice în România. Este o ramură a medicinei de care are nevoie un segment cu mare greutate, dar restrâns din populație. Chirurgia bariatrică presupune ajustarea stomacului sau aplicarea unor dispozitive care îl ajută pe pacientul cu obezitate morbidă să slăbească și să aibă o viață normală. În România asta se poate face la limită în câteva spitale de stat, pentru că pacienții care depășesc 120 de kg au nevoie de dispozitive speciale în care statul nu e dispus să investească.

Spitalul Delta, unde Copescu și colegii săi au amenajat un Centru de excelență în chirurgia bariatrică, e singurul din Europa de Est în care se fac astfel de proceduri pe pacienți cu dimensiuni excepționale.

Aceasta este a doua parte a interviului în care vorbim cu chirurgul Copăescu despre ce-l motivează să-i învețe și pe alții ce știe și ce soluții vede pentru revenirea în țară a medicilor și pentru tratarea pacienților „de Viena” în România.

R: Care e dotarea spitalelor românești cu echipamente laparoscopice?

C.C.: În 2008, după demersuri făcute din 2006, Ministerul Sănătății a fost dispus să investească în laparoscopia din România. M-am numărat între cei care a făcut parte din colectivul de experți care a insistat pe lângă ministrul Nicolăescu și el a înțeles că este nevoie de acest program. I-am făcut o demonstrație prin care i-am arătat că putem economisi bani prin reducerea numărului de zile de spitalizare, a duratei operațiilor și a complicațiilor ulterioare. Acest material a stat la baza achițiziei echipamentelor pentru 40 de spitale din România. Atunci s-a schimbat fața chirurgiei laparoscopice de la noi. Și azi beneficiază spitalele de aceste instrumente și doctorii vin aici să învețe să nu le folosească numai pentru apendicite. Din păcate programul acela nu a mai continuat. Trebuia să continue 10 ani cu piese de schimb, instruirea medicilor. Dar s-a oprit la achiziția de echipamente. În total 60 de truse a 100.000 de euro fiecare. A fost un pas revoluționar pentru istoria chirurgiei laparoscopice. Din informațiile mele echipamentele funcționează încă.

R: Ministerul consideră probabil că e prea scumpă o operație laparoscopică, pentru banii sănătății.

C.C.: E adevărat, o intervenție laparoscopică are costuri mai mari decât operația clasică, ai nevoie de un echipament scump, dar durează mai puțin, internarea e mai scurtă, la fel recuperarea pacientul, nu are nevoie de concediu, operația nu se rupe, nu se infectează ca aia clasică. Dacă se adună toate beneficiile astea sistemul pierde mult mai mult cu operația clasică, aparent mai ieftină. E ca și când eu mă chinui cu lopata să dau zăpada, și altul are sistem de încălzire a asfaltului pe dedesubt.

R. Faceți școală cu chirurgii noștri sau ai altora, dar v-ați trimis trei din cei patru copii să studieze în străinătate. Ce e în neregulă cu sistemul nostru?

C.C.: Da, și eu și soția mea ne-am născut în România suntem profund atașați de sistemul medical din România, dar definitivarea profesională am făcut-o în străinătate. Am avut ocazia să comparăm sistemele, modul de organizare, dotarea universitățile și spitalele unde medicii se intruiesc și este ușor de înțeles că diferențele sunt încă semnificative. Avem nevoie de medici instruiți, de personal în orice domeniu bine instruit. În niciun moment al instruirii lor să nu fie inoculați cu automatismele și conservatorismul actual în prelungirea erei comuniste. Noi încă suntem marcați de ultimii 50 de ani, suntem încă într-o perioadă de tranziție și toți cei care au posibilitatea să se intruiască în străinătate o vor face în beneficiul lor și al nației române. Vor pune bazele unei altfel de organizări, vor reuși să desființeze sistemele rigide cu care suntem obișnuiți, dacă se vor întâmpla aceste lucruri este în beneficiiul nostru. Eu sunt exemplul ieșirii dintr-un cadru rigid.

R: Și credeți că se vor întoarce să practice în România, copiii dumneavoastră?

C.C.: Îmi doresc să se întoarcă și copiii mei, dar nu mă duc atât de departe, ci mai aproape, la colegii mei plecați, care lucrează în cadru similar cu ce avem noi aici, la Delta. Din discuțiile cu ei am ajuns la concluzia că ei s-ar întoarce în România dacă ar găsi condiții similare ca să-și continue activitatea. Deci trebuie să ne organizăm și noi aici niște spitale cu dotări și salarii așa cum merită acești medici. Iar ei să practice aici pentru pacienții noștri. Și ei se vor repatria cu mare plăcere. Durează mult, dar e cel mai sănătos. Sistemul de sănătate e un organism bolnav care nu se va reface peste noapte. Dar pentru asta fiecare trebuie să iasă din postura de victimă și să facă maximum posibil acolo unde e poziționat, să aibă altă optică, să dispară acea concurență neconstructivă de tip românesc care încearcă să distrugă pe cel de alături, în loc să-l depășească. Noi arătăm chirurgilor – sute anual care vin aici – ce facem, îi sfătuim și pentru asta noi ne creștem nivelul profesional constant, încercând să fim mereu cu o treaptă deasupra lor ca să îi putem instrui pe ei, să le fim mentori. Asta e benefic și pentru noi.

R: De ce n-ați emigrat? Bănuiesc că ați avut ocazia.

C.C.: Mi s-a oferit de multe ori ocazia să plec, dar nu am acceptat. Nu știu, după o săptămână de stat în străinătate mi se face dor. Am preferat să contribui la un cadru în care activitatea pe care o desfășor este așa cum am visat. Ne-a vizitat clinica un chirurg din India și m-a întrebat dacă e ceva ce mi-aș fi dorit să am și nu am. Și am făcut o pauză pentru că nu știu, nu am nimic ce să-mi fi dorit să am și să nu am acum. Poate să am 40 de ani în loc de 50 cât am acum, dar altceva nu.

R: Dar care sunt țintele dumneavoastră pe viitor?

C.C.: Obiectivul nostru e să fim primii din Europa. Și suntem pe chirurgia metabolică. Avem cele mai multe operații de reducere a stomacului. Tot ce facem aici în materie de chirurgie metabolică nu se face nicăieri în România, și e singurul centrul de excelență din Austria încoace, în Europa de Est nu mai există un astfel de cadru. Medicii din străinătate vin aici pentru experiența noastră, suntem recunoscuți că aici se fac niște operații într-un anume mod pentru care merită să te deplasezi ca să înveți cum se fac ele, aici există excelența. Mândria noastră e că tratăm pacienți care altfel ar fi plecat în străinătate. Aici încercăm să punem frână și plecării medicilor și pacienților. Îi instruim, le oferim un mediu respectabil de muncă. Iar pentru pacienți le oferim condiții ca în străinătate. Aceeași operație aici se face mai ieftin cu 30-40% ca la Viena. Echipamentele sunt aceleași, costurile de personal sunt mai mici.

R: Ce voiați să vă faceți când erați mic?

C.C.: Mi-am dorit să mă fac inginer de autovehicule. Tata era inginer de automobile, lucra la Dacia. Mama lucra la ARO. Văzând că am această înclinație tata m-a luat de mai multe ori la fabrică și mi-a arătat modul în care lucrează tinerii în fabricile comuniste și ce distanță mare e de la vis la a implementa ce-ți dorești. Așa am decis să mă fac medic, pentru că era și provocator, și ceva ce puteam să controlez eu, pentru că sunt eu cu pacienții mei. După Revoluție, când devenisem medic și nu aveam bani am zis că dezvoltarea altui segment paralel o să-mi aducă suficiente resurse ca să-mi desfășor activitatea medicală așa cum visam eu – și așa s-a și întâmplat. Mi-am dat seama în timp, însă, că nu pot controla un domeniu pe care nu-l cunosc – agricultura – că până la urmă va trebui să mă concentrz pe ce pot eu să controlez.

Mi-am jurat atunci când am realizat că e foarte greu să coordonezi o inițiativă privată că niciodată nu o să lucrez într-o instituție în care eu să investesc, ci voi fi numai angajat. Aveam peste o sută de oameni și performanța era departe de ce doream noi, tot timpul cu credite, datorii, viața de familie era un dezastru, sigurul avantaj a fost că am putut să investesc în mine în meseria de medic. În rest a fost un dezastru financiar. Am zis că voi fi ca un chitarist care umblă cu chitara pe diferite scene, voi opera în diferite spitale private, dar eu nu mai investesc în nimic. Așa am zis în 2003, dar am uitat. Pentru că nici spitalul public, nici cele private nu mi-au oferit ce doream.

R: Și ce vă doriți de fapt?

C.C.: Îmi doresc să fiu un model pentru generația mea și pentru cei tineri. Vreau să trăiesc într-un Grey’s Anatomy. Pentru mine America e un sistem de referință, vreau ca medicii să trăiască într-un continuu sistem de competiție.