HR-ul și contractul psihologic

Sintagma „contract psihologic” nu este o noutate în peisajul resurselor umane. Definit inițial de Argyris in anii 60 ca fiind așteptările pe care atât angajatorul cât și angajatul le au de la relația de muncă, mai exact obligațiile, valorile, dorințele și aspirațiile care există și afectează relația de muncă dincolo de contractul oficial, contractul psihologic a fost detaliat apoi la sfârșitul anilor 80 de către Rousseau pentru a surprinde mai multe nivele de manifestare și mai ales pentru a reda încărcătura subiectivă a modului în care angajatul se raportează la angajator/locul de muncă.

Discuția de pe HR Toolbox pe această temă ne-a atras atenția nu doar pentru că aduce în prim plan această noțiune credem noi esențială pentru înțelegerea și gestionarea resurselor umane, ci pentru că „pune punctul pe i” atunci când așează sub semnul întrebării măsura în care acest concept mai este sau nu utilizat în vremurile noastre.

Cât de mult preț mai punem acum (ca specialiști în resurse umane) pe contract psihologic în comparație cu accentul care se pune pe clauzele contractului individual de muncă? Mai vorbim acum despre încălcarea contractului psihologic sau ne limităm la identificarea hibelor de performanță și comportament doar prin prisma unui document scris? Mai este loc pentru o înțelegere mai complexă a relației angajat-angajator în vremurile noastre?

Citește comentariile celor din comunitatea HR Toolbox la subiectul HR and the Psychological Contract – Have We Forgotten? și spune-ne care crezi că mai este valoarea și utilitatea unui astfel de contract în vremurile noastre.