Iuliana ne-a scris:
În acest moment aplic la joburi în străinătate și aș avea următoarea dilemă: în cazul în care voi fi contactată, pot solicita un prim interviu pe Skype, fiind vorba de costuri destul de mari cu transportul? O primă impresie consider că se poate forma de ambele părți în urma unui interviu pe Skype. Ce părere aveți?
Noi îi răspundem:
Din experiența noastră, în contextul descris de tine, interviul video este mai mult decât binevenit. De altfel, există la nivel internațional un curent în favoarea acestei metode de intervievare, așa că este foarte posibil ca angajatorul care te contactează să o propună din start.
Având în vedere cât de important este pentru tine să faci o primă impresie bună și să le dai suficiente motive să te invite la un interviu față în față (pentru care, eventul, să suporte o parte din costuri), ai în vedere câteva aspecte esențiale când te pregătești pentru un interviu video.
Deși nu este la fel ca interviul tradițional, interviul video oferă semnificativ mai mult decât o discuție telefonică. Evident, contactul vizual aduce în ecuație și un grad mai mare de subiectivitate, iar asta presupune că trebuie să ai o atenție sporită la detalii pe care, din graba și entuziasmul momentului, e ușor să le omiți. Iată câteva din ele:
1. Fie că foloseșți Skype sau altă metodă de „discuție online” (Google Hangouts, Go To Meeting etc.), asigură-te că ai o conexiune bună la internet și că știi să utilizezi foarte bine aplicația respectivă. Faptul că ai folosit-o cu succes pe tabletă nu îți garantează că o vei folosi la fel de ușor pe calculator (și invers). Stabilește clar cu ce vei lucra și exersează cu prietenii/cunoștințele utilizarea softului/aplicației respective.
2. Asigură-te că în momentul interviului video ești într-un loc liniștit, fără zgomot de fundal. Dacă alegi să porți discuția de acasă, studiază care este cel mai „profesionist” loc din casă și poziționează-ți ecranul în așa fel încât să nu apară în el obiecte nedorite/nepotrivite. De asemenea, asigură-te că ai lumină suficientă pentru ca imaginea transmisă să fie clară.
3. Îmbracă-te ca și cum te-ai duce la un interviu față în față. Chiar dacă ecranul interviului video surprinde doar partea de sus a corpului, o ținută profesionistă te va ajuta să intri în „dispoziția de interviu” mai repede și mai ușor.
4. Trimite din vreme persoanei cu care urmează să ai discuția CV-ul tău actualizat și asigură-te că ai și tu o variantă printată a acestuia pentru a avea acces rapid la orice informații despre care intervievatorul îți cere mai multe detalii.
5. Controlează-ți poziția pe scaun, tonul și atitudinea ca și cum ai fi într-un interviu față în față.
Pentru alte idei/sugestii despre interviurile video, poți citi și articolul pe această temă de pe Forbes, How To Nail A Video Interview, sau cartea lui Paul J. Bailo, The Essential Digital Interview Handbook: Lights, Camera, Interview: Tips for Skype, Google Hangout, GoToMeeting, and More.
Anul 2023 a fost unul dificil pentru sectorul IT, atât la nivel global, dar mai ales în România. Pe de o parte, concedieri semnificative în prima parte a anului au lăsat foarte mulți candidați în căutare de job într-o piață cu pretenții tot mai ridicate, iar pe de altă parte, impozitarea veniturilor de peste 10.000 […]
DetaliiCustomer Experience Romania organizează CX Conference Bucharest 2023, un eveniment conceput pentru a sustine transformarea domeniul experienței clienților în România. Conferința va avea loc pe data de 25 octombrie la Nord Events Centre și se adresează liderilor din domeniul CX, marketing, resurse umane, customer care, customer service, vânzări, operațiuni și antreprenorilor romani. CX Conference Bucharest […]
Detalii91,2% dintre angajatorii care au participat la cel mai recent sondaj derulat de eJobs România au declarat că au în plan să facă angajări până la finalul anului. 5,4% spun că au blocat toate angajările, în timp ce 3,4% nu știu exact care va fi cursul evenimentelor până la final de an. Dintre cei care […]
DetaliiIndependenți, pragmatici, la curent cu noile tehnologii, tinerii din generația Z sunt deciși să își trăiască viața și să își construiască parcursul educațional și profesional conform propriului set de valori. Anual, la IUF- The International University Fair participă peste 20.000 de elevi și studenți. Datele ultimelor ediții ne arată că tinerii din România sunt din […]
Detalii
Eu am participat la cateva interviuri prin Skype (numarabile totusi pe degetele unei singure maini) si nu mi s-a parut nimic deosebit. Tot interviuri sunt, tot oameni se gasesc in fata celor doua ecrane, distanta e relativa.