Învățare versus disperare

2012 mi se pare un an dificil. Mult mai dificil decât 2011. Și asta se reflectă și în numărul candidaților care au nevoie de ajutor, fie că este vorba despre consiliere, fie de coaching de carieră. Numărul mare de întâlniri care ne-au fost solicitate în ultima perioadă mă îndreptățește să cred că e mai mult decât o percepție fără bază reală.

Glumeam zilele trecute gândindu-mă că am îmbătrânit, de vreme ce ajung să fac consiliere cu copiii unor clienți/parteneri/candidați cu care colaborez de mulți ani de zile. Îmi face mare plăcere să recunosc în tânărul/tânăra din fața mea caracteristicile părintelui și mă bucură gândul că voi putea la un moment dat avea aceeași rugăminte când fiica mea va fi la vârsta în care îi va fi necesar un asemenea sprijin.

Îmi dau seama însă, încă o dată, cât de nepregătiți pornim în viața profesională. Nu suntem gata să facem față realităților mai puțin idilice din lumea de business, cu care ne confruntăm direct în etapa căutării primului job serios. Se învață totul, dar cu ceva greutate.

Și învățarea asta presupune multe dezamăgiri, care ne ajută să ne ajustăm așteptarile la un nivel mai realist, să ne deprindem cu ceea ce ar trebui cu adevărat făcut ca să reușim în viață. Nu știu dacă este completă lista, dar incerc să vă redau o parte dintre concluziile asupra cărora cred că merită să reflectăm.

Sunt foarte mari șanse să primim multe refuzuri. În loc să cădem în depresii și gânduri negre, ar fi util să pornim la drum cu gândul că nu va fi ușor și să definim acest “nu va fi ușor”. El s-ar putea traduce prin: “va dura cel puțin 6-9 luni în care nu voi avea niciun venit”, “s-ar putea să găsesc oameni care vor profita de faptul că vreau să fac proiecte gratuit”, “salariile nu sunt atât de mari pe cât mă așteptam”, “chiar dacă la școală mi s-a spus că voi fi un bun specialist dacă învăț bine, valoarea asta nu e confirmată doar de prezența diplomei”.

Cred că soluția cea mai bună pentru a ieși din spirala negativă care ne duce cu pași repezi spre depresie este să încercăm să învățăm. Să înțelegem că și dezamăgirile astea fac parte din învățare și din adaptarea la viața de “angajat”, de om care stă pe propriile picioare.

Să aflăm care sunt alte căi pe care putem merge și să nu ne temem de continuarea “lecțiilor”. Teoretic, după niște ani de facultate, s-ar putea să fie greu de dus gândul că încă mai trebuie să învățăm. Dar realitatea asta este: învățarea nu se termină niciodată. Doar că, de data aceasta, începem să învățăm ceea ce nu ne-a predat nimeni până acum. Începem să înțelegem cum să ne poziționăm, cum să ne prezentăm mai bine, cu cine și când trebuie să vorbim, care sunt proiectele gratuite pe care merită să le luăm, care sunt relațiile pe care merită să le cultivăm, cum să ne gasim singuri motivația de a merge mai departe.

Cea din urmă cred că este unul dintre ingredientele care ne pot ajuta pe tot parcursul carierei noastre. Dacă luăm examenul acum, s-ar putea să constatăm, mulți ani de acum înainte, cât de util ne-a fost primul prag de sus de care ne-am lovit în viață.