Iuliana Stan: „Fiecare om trăiește în povestea lui, în adevărul lui și acesta trebuie respectat”

Într-o perioadă în care oamenii își schimbă serviciul o dată la câțiva ani, peste câteva luni, în septembrie, Iuliana Stan împlinește 10 ani de când lucrează la aceeași companie, unde în prezent este General Manager și partener. A rămas atât de mult pentru că nicio lună nu a semănat cu cealaltă. De ce? Pentru că se ocupă de cultură organizațională. Mai exact, le oferă specialiștilor în resurse umane instrumentele cu care să își pună în valoare expertiza. Așa a ajuns să știe cum poate fi motivat cel mai bine un angajat și ce înseamnă „bunul simț organizațional”. Și nu numai. A ajuns să identifice stereotipii de gândire și să le descopere dimensiunea acționabilă, nu latura contemplativă. 

În septembrie se împlinesc 10 ani de când lucrezi la aceeași firmă, Human Synergistics Romania. Cum de ai rămas atât de mult timp în aceeași firmă?

Sunt 10 ani în care nici măcar o lună nu a semănat cu alta, și eu și firma am crescut și creștem continuu. Cred că și filosofia Human Synergistics m-a ales pe mine și a rămas cu mine, funcționăm sinergic și scoatem ce este mai bun din noi zi de zi. E ca și cum m-ai întreba: Cum de ai încă două mâini?.

Te ocupi de resurse umane. Pare un termen atât de vag. Ce faci, de fapt?

A spune resurse umane e ca și cum ai spune medicină, dar una e să fii chirurg și alta e să fii stomatolog sau pediatru.

Noi, la Human Synergistics, facem „bisturie”, ca să păstrez analogia, adică le oferim specialiștilor în resurse umane cele mai bune și performante instrumente cu care să își facă treaba și să își pună în valoare propria expertiză, fie că lucrează în dezvoltare organizațională, în training, în recrutare sau în managementul talentelor.

Eu cunosc toate „bisturiele” și tipul de operații care se pot realiza cu ele, mă antrenez și eu permanent ca să țin pasul cu „experții” și cu spețele organizaționale.

Rolul cel mai important pe care îl am este acela de a educa piața despre utilitatea și igiena preocupărilor în domeniul culturii organizaționale și despre faptul că unul dintre ingredientele performanței și sustenabilității unei organizații este cultura pe care o dezvoltă în interior, cultura pe care Human Synergistics o poate diagnostica.

Ce îi motivează pe angajații români și ce ar trebui să-i motiveze, de fapt, în activitatea lor? 

Oamenii, în lume, nu doar în România, sunt motivați de aceleași aspirații și valori cum ar fi – cele mai des întâlnite: respect, împlinire, semnificație, învățare, apartenență.

Acestea ar fi preocupările pe care ar trebui să le aibă orice organizație pentru a genera motivație interioară angajaților lor. Încă se practică identificarea surselor exterioare de motivare (bani, coerciție), care nu sunt neapărat rele, dar nu sunt la fel de sustenabile cum este alimentarea motivației interioare.

Ai scos o carte, „Bun simț organizațional”, în care ai adunat editorialele scrise de-a lungul mai multor ani. De ce ai simțit nevoia să le aduni într-o carte?

Textele publicate în carte dau un întreg. Deși ele au apărut într-o cu totul altă ordine cronologică, în așezarea din carte au o ordine logică, completă și utila cititorilor pasionați de socialul relațional.

Ce vrei să spui cu sintagma bun simț organizațional?

Vreau să spun că există un simț al adaptării în mediul organizațional care poate fi bun sau care poate lipsi. Dacă lipsește este ne-simț organizațional.

Simțul organizațional este o abilitate care trebuie descoperită, antrenată și exersată. Simțul organizațional este despre alinierea la un sistem de valori, despre un alt fel de cod de bune maniere care se referă la valori și principii de lucru.

Cum arată organizațiile din România? Cât bun simț există în organizatiile din România?

Există foarte foarte multe intenții și așteptări în legătură cu simțul organizațional. Dar, cum spun și în carte, acolo unde există multe așteptări există și multe dezamăgiri. Astfel, acolo unde există bun simț organizațional există și foarte multe aspirații, dar acolo unde există doar așteptari este un semnal clar că este nevoie de mai mult antrenament al simțului organizațional.

Cum arată oamenii frumoși în organizații?

Oamenii frumosi din organizații nu au nevoie să fie descriși pentru că se văd.

După tot ceea ce scrii și spui, cred că ai citit, și, mai ales, ai înțeles ce ai citit. Care sunt cărțile tale preferate și ce ai învățat din ele?

Da, am citit și citesc cu normă și cu plăcere și mă cufund mereu în ceea ce citesc. Mă pun în pielea fiecărui personaj sau mă imersez în toate situațiile descrise. Cred că asta este „rețeta” pentru a înțelege ce citesc, în cazul meu. Este totodată cel mai bun antrenament pentru empatie și îl recomand celor interesați să își dezvolte această abilitate.

Am foarte multe cărți preferate și din toate am învățat diversitatea și smerenia în legătură cu oamenii. Fiecare om trăiește în povestea lui, în adevărul lui și acesta trebuie respectat.

Cum ne putem da seama că o carte nu este de calitate?

Cred că doar citind foarte mult vom ști să deosebim între cărțile bune și cele care nu sunt de calitate.

De ce „urăști” miturile? Îți citesc aproape în fiecare săptămână editorialul. De fiecare dată le dai alt sens.

Nu urăsc mituri, urăsc ceea ce cultivă ele. Oamenii au nevoie de perspectivă. Cum spuneam, fiecare dintre noi trăim în adevăruri proprii și, atunci, adevărul cui e mai adevărat?

Îmi propun să identific stereotipii de gândire și să le provoc ca să descopăr dimensiunea lor acționabilă, nu starea contemplativă în care un mit ne pune. Un mit e un dat, dar e datul altcuiva. Un mit e ceva uriaș, dar care are, cu certitudine, și vulnerabilități pe care eu le descopăr cu pasiune și mă bucur să le împărtășesc cititorilor mei.

Pe noi, pe români, ne încurcă sau ne ajută miturile? Cum?

Cum spuneam, miturile în sine mai mult îndeamnă la contemplare decât la acțiune, iar miturile, sau clișeele de gândire, nu au autenticitate și amprentă personală. Deci, mai mult încurcă.

Autenticitatea este unul dintre cei mai importanți combustibili ai stimei și increderii de sine, ori, dacă ne orientam după mituri, înseamnă că suntem doar niște ființe fragile și dependente.

Ce altceva ne mai încurcă?

Ne incurca lipsa de smerenie, credința unora că pot face și ei ce fac alții (să facă, ce îi oprește?), ne mai încurcă credința că vârsta ne dă maturitate și drepturi, nerăbdarea, visele fără conținut, invidia, lipsa de considerație.

Alte mituri… Ce ne ajută?

Să trăim conștient și asumat, și binele, și răul de care avem parte și să dăm timp timpului răgaz să așeze în noi lecțiile de viață pe care le avem de învățat.

Interviu de Alina Botezatu, preluat de pe Avocatnet.ro.